Web Analytics

“Casa Bună” din Ferentari face pui în Argeş / Activistul Valeriu Nicolae a cumpărat un teren de 30.000 euro la Nucşoara, pentru construirea unui aşezământ pentru copii

de | 3.06.2021 15:13 | Actualitate, Dezvăluiri

# Aici se va construi un așezământ pentru 200 de copii, care vor beneficia de 2.500 ore de activități educative, 600 mese calde, 40 de computere, 800 de cărți în biblioteca special amenajată, 200 controale medicale și 10 mașini de spălat

Noi informații despre proiectul “Casa Bună” de la Nucșoara. Idealul Asociației “Casa Bună” este să ajute copiii din mediile defavorizate, cărora să le redea șanse egale la educație și trai decent. Proiectul prin care voluntarii vor să bucure și să ajute, anual, peste 200 de copii din comunitățile vulnerabile argeșene ar putea să fie finalizat în decursul unui an, dar pași importanți se fac deja. Activistul și jurnalistul Valeriu Nicolae, inițiatorul Asociației “Casa Bună” din Ferentari, București, a cumpărat deja un teren generos în Nucșoara, din fonduri proprii, care a costat aproximativ 30.000 euro. “E o familie care intenționa oricum sa vândă, dar care ne-a sprijinit, s-a bucurat că ne poate vinde nouă pentru acest proiect și chiar am putut să facem tranzacția la un preț foarte bun, datorită simpatiei lor pentru Valeriu Nicolae și pentru proiectul «Casa Bună»”, ne-a povestit Anca Sandu, coordonatorul proiectului “Casa Bună”.

De peste 10 ani, activistul de etnie romă Valeriu Nicolae, împreună cu un grup de voluntari, sprijină comunitățile din ghetourile din Ferentari. În 2019 au deschis prima “Casă Bună” pentru copii, în Jilava, unde fac activități educative, creative, vocaționale, sportive. Din 2020, activitățile s-au extins la două comune din județul Argeș, Nucșoara și Lerești, unde au instalat computere în peste 150 de case ale copiilor din comunitate. Lecțiile pe care le-au făcut copiii cu voluntarii nu s-au oprit niciodată, iar progresele sunt vizibile. Un copil din Argeș, de exemplu, a lucrat de la zero ore pe săptămână înainte de pandemie, la 2 ore pe săptămână. Copiii au învățat să folosească mouse-ul și tastatura, să se conecteze pe internet, să intre pe Zoom și pe Skipe și să facă teme cu voluntarii. Sprijinul asociației s-a extins la mâncare, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite, suport medical și cadouri de Crăciun. În 2021, cei de la asociație vor să facă la Nucșoara o “Casă Bună”, prin care să ajute, anual, peste 200 de copii din satele din Argeș.

Copiii din satul Slatina, comuna Nucşoara, au primit o şansă prin proiectul Casa Bună

Copiii din satul Slatina, comuna Nucşoara, au primit o şansă prin proiectul Casa Bună

Terenul “Casei Bune” din Nucșoara are pădure și diferență de nivel

“Casa Bună” din Nucșoara va găzdui 200 de copii, care vor beneficia de 2.500 ore de activități educative, 600 mese calde, 40 de computere la care copiii vor lucra cu voluntarii, on-line sau față în față, 800 de cărți în biblioteca dedicată copiilor, 200 controale medicale, 10 mașini de spălat pentru familiile nevoiașe din care fac parte copiii, un loc pentru activități sportive și joacă, o cantină. “Până când vom avea primul spațiu în care vor putea veni copiii și familiile și va fi dotat așa cum ne-am dori noi, cred că va dura aproximativ un an”, estimează Anca Sandu.

Dar voluntarii vor veni chiar și înainte de finalizarea proiectului, cât se poate de des, pentru a derula activități felurite cu copiii, mai ales că terenul cumpărat de Valeriu Nicolae permite și campări cu cortul, vara. “Este un teren destul de sălbatic. Are și o mică pădure și o diferență de nivel care să ne permită să facem niște amenajări interesante. Oricum, totul va fi în jurul respectării naturii și copiii vor fi încurajați să observe natura de acolo. Vom aduce și copii din Ferentari acolo, pe termen lung, când vom reuși să construim tot ce ne-am propus. În afară de educația școlară pe care ne propunem să o sprijinim, vrem să facem și educație legată de ecologie și de păstrarea naturii”, mai spune Anca Sandu.

Bugetul estimat pentru implementarea proiectului e de 350.000 lei

Acum se derulează o campanie de strângere de fonduri pentru realizarea casei în Nucșoara, prilejuită de Swimathon București, un eveniment de strângere de fonduri care avea ca pretext, în trecut, înotul. Campania a pornit pe 27 mai și se va derula până pe 31 iulie a.c. S-au strâns 11 echipe de voluntari și oameni de bine care promovează campania și strâng fonduri într-un mod cât mai creativ. Bugetul estimat pentru implementarea proiectului “Casa Bună” în Nucșoara ar fi 350.000 lei, iar prin Swimathon este țintită strângerea a 90.000 de lei. Mai există însă și strângerea de fonduri permanentă. Cei care vor să contribuie la proiectele din Nucșoara o pot face intrând pe site-ul Asociației “Casa Bună”, la secțiunea “donează”.

Motociclete și controale oftalmologice în satul Slatina din Nucșoara

Și la finalul săptămânii trecute, ca o surpriză de Ziua Copilului, o parte dintre voluntarii asociației și 30 de motocicliști de la Bikers for Humanity România au fost la Nucșoara și i-au surprins plăcut pe copiii din satul Slatina. Motocicliștii au ajutat la achiziționarea unor echipamente sportive și fructe pentru copii. Tot în comuna Nucșoara, pentru început, a avut loc și prima zi a caravanei oftalmologice. Medici oftalmologi au controlat 30 de copii din comunitate și se vor face ochelari gratuit pentru peste 20 de copii, celor care au nevoie. Mai este promisă cel puțin o tură cu caravana oftalmologică la Nucșoara.

100 de voluntari pentru 7 comunităţi argeşene

În jur de 400 de voluntari are Asociația “Casa Bună”, iar în jur de 100 sunt implicați în activitățile din 7 comunități argeșene: Câmpulung, Lerești, Voinești, Pojorâta, Nucșoara, Sboghițești, Slatina.
Asociația își propune și să ajute la construirea unor mici afaceri prin care să sprijine viitorul adolescenților din satele argeșene. “Se referă, în special, la potențialul natural al zonei, cum ar fi pomii fructiferi, ciupercile, tot ce poate fi fructificat din zonă și nu se întâmplă, pentru că nu există un cadru. Pur și simplu, oamenii își vând munca pe nimic, pentru că n-are cine să le cumpere produsele și, deci, ne gândim să facem mici ateliere, pe termen mediu, în care să fie posibilă câștigarea existenței acestor oameni, dintre care foarte mulți nu au cum. Nu au nicio opțiune în zonă. Ori merg în localități, orașe apropiate, ori trăiesc din creșterea animalelor și din ce se poate cultiva pe lângă casă”, a explicat Anca Sandu.

Asociația are deja depozitate mașini de spălat și o parte din viitoarea cantină a casei, temporar, într-un spațiu pus la dispoziție de Primăria Nucșoara. “Colaborarea noastră cu Primăria Nucșoara este una așa cum ar trebui să fie în orice comunitate în care administrația își dă seama care este interesul oamenilor și este deschisă față de nou și față de ONG-uri. Avem o colaborare așa cum doar am fi visat să fie. Foarte bine am fost primiți acolo de la început și tot timpul când avem nevoie totul este facilitat, în interesul copiilor, al familiilor”, a mai spus Anca Sandu.

Citește și „Vânătorul de CV-uri” vrea să deschidă o „Casă Bună” la Nucşoara

Citește și „Erau copii care nu văzuseră niciodată un calculator. Asta mi-a rupt sufletul un pic…”

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii