Copiii și adolescenții au nevoie de terapie atunci când au probleme cărora nu le pot face față singuri. Care sunt însă situațiile concrete în care ar trebui cerut ajutorul unui psiholog, dar și când este cazul de intervenția unui medic specialist. „Psihologul este o resursă pentru echilibrul oricărei familii, iar suportul de tip psihologic este în primul rând un demers educațional”, spune Diana Stănculeanu, psihoterapeut, formator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie, într-un interviu Totul Despre Mame. De regulă, părinții apelează la psihoterapie pentru copii abia atunci când nu mai fac față situațiilor cu care se confruntă sau nu mai pot ignora dificultățile pe care le au în relația cu copiii.
Putem apela la un psiholog pentru copii când sesizăm că cei mici au întârzieri în dezvoltarea limbajului, a abilităților fiziologice, a deprinderilor, observate în raport cu alți copii de aceeași vârstă. Un alt motiv pentru care ar trebui să căutăm ajutor de specialitate este atunci când copilul are un comportament care creează probleme persoanelor cu care își petrece timpul (colegi, bunici, educatori).
Când vine vorba despre întârzieri cognitive, întârzieri în zona neuropsihică, psihiatrul pentru copii este specialistul care va pune diagnosticul corect. Dacă lucrurile nu se îmbunătățesc de la sine, copiii pot avea nevoie de terapie. Uneori, familii întregi au nevoie de sprijin în timp ce încearcă să comunice, să învețe și să creeze limite.
Psihologii pot ajuta copiii în diverse dificultăți care pot apărea de-a lungul vieții, unele care țin de dezvoltare, altele de afecțiuni ori traume: Întârzierile în dezvoltarea limbajului în raport cu alți copii de aceeași vârstă.Dificultățile legate de somn(copilul nu doarme singur), de alimentație (mănâncă extrem de puțin, refuză mâncarea, orice masă este însoțită de plâns), episoadele de insomnie ori dorința de a dormi foarte mult, dar la ore nepotrivite în timpul zilei pot impune ajutor de specialitate. Psihologul are o mulțime de tehnici care îi pot ajuta atât pe părinții, cât și pe micuții care nu pot fi liniștiți. Tot aici, se înscriu și dificultățile de atenție sau învățare (copilul nu „stă locului” nici măcar în activități care par să îi facă plăcere) ori crizele de furie prelungite care sunt frecvente în mai multe contexte de viață ale copilului (la locul de joacă, la grădiniță, acasă).
Citește și: A început alimentarea cardurilor sociale cu încă 250 de lei
Traumele se pot manifesta la copii prin timiditate excesivă, retragerea din activitățile pe care le făceau cu plăcere, refuzul de a mai merge la grădiniță, școală sau, dimpotrivă, în comportamente violente. „Accidentele nocturne (udă patul noaptea, la o vârstă la care controlul sfincterian a fost deja achiziționat), episoade de tristețe, plâns și retragere socială, inclusiv renunțarea la joc, cu o durată mai mare de două săptămâni, dificultăți mari legate de separarea părinților (refuzul taberelor școlare, al petrecerilor „în pijama” la alți prieteni), refuzul de a merge la grădiniță sau școală (dincolo de dificultățile inerente ale primelor săptămâni de grupă mică sau clasa I) – pentru toate acestea este foarte important să apelăm la suport”, recomandă psihoterapeutul Diana Stănculeanu.
Sursa: Hotnews.ro
0 Comentarii