Maestrul Thury Ştefan şi-a serbat ziua de naştere printr-o expoziţie

de | 29.08.2013 11:01 | Cultură

Maestrul Thury Ştefan, cunoscut ca actor şi balerin, devenit şi artist plastic, şi-a sărbătorit ziua de naştere printr-o expoziţie de metaloplastie, organizată la parterul magazinului „Big&Small” din Câmpulung. I-au fost alături mai mulţi prieteni din Cenaclul de Arte Plastice I. D. Negulici, de oameni de cultură musceleni şi mai mulţi jurnalişti locali, lipsind din peisaj politicienii, în ciuda faptului că au fost invitaţi la eveniment. Maestrul adoptat de Câmpulung cu ani în urmă, a împlinit 72 de ani, vârstă până la care spune că le-a făcut pe toate, şi că doar visul de a avea şi o şcoală de balet nu i s-a împlinit. Cu toate acestea, este mulţumit de faptul că a reuşit să dea viaţă la sute de bucăţi de cupru, printre lucrările sale numărându-se şi racla Sfântului Ioanichie cel Nou de la Muscel, sau lucrări ce au ajuns în colecţiile particulare ale unor cunoscuţi politicieni sau oameni de afaceri, ori în instituţiile publice, precum şi la Palatul Elisabeta al Casei Regale.    Ioana Ştefan

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole