Web Analytics

articol scris luni, 08 iunie 2026

Praid rămâne sub stare de alertă încă o lună. Autoritățile mențin măsurile de siguranță în zona salinei

Comuna Praid din județul Harghita va rămâne sub incidența stării de alertă pentru încă 30 de zile, în urma unei decizii adoptate de Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU). Noua perioadă de prelungire începe pe 8 iunie și se va încheia la 7 iulie 2026.

Măsura vine în contextul riscurilor persistente din zona Salinei Praid, afectată în ultimii ani de infiltrații și probleme hidrologice care au impus intervenții continue ale autorităților.

Monitorizare permanentă în zona minieră și a cursurilor de apă

Potrivit Instituției Prefectului Harghita, toate măsurile dispuse anterior rămân în vigoare. Autoritățile locale, împreună cu instituțiile de specialitate, vor continua lucrările de consolidare și de menținere a siguranței în perimetrul minier.

În paralel, populația din Praid și din localitățile aflate în apropiere va fi informată constant cu privire la evoluția situației și la eventualele riscuri.

De asemenea, autoritățile au precizat că vor fi pregătite să acorde sprijin persoanelor și gospodăriilor situate în zonele din aval, în cazul în care condițiile o vor impune.

Acces restricționat în zonele afectate

Accesul public rămâne interzis în perimetrul afectat, inclusiv în zona cunoscută sub denumirea de Canionul de Sare, măsură menținută pentru protejarea populației.

Instituțiile implicate – Comitetul Local pentru Situații de Urgență Praid, Salrom – Salina Praid, Administrația Bazinală de Apă Mureș și ISU „Oltul” Harghita – vor transmite periodic rapoarte privind evoluția fenomenelor și măsurile adoptate.

Debitele pârâului Corund, sub supraveghere strictă

O atenție specială este acordată pârâului Corund, care traversează zona sensibilă a Canionului de Sare, dar și râului Târnava Mică. Specialiștii monitorizează în permanență atât nivelul apelor, cât și calitatea acestora, în contextul prognozelor hidrologice și meteorologice.

Situație prelungită încă din 2025

Starea de alertă la Praid a fost instituită inițial în mai 2025, pe fondul infiltrațiilor apărute în subteran. Ulterior, după agravarea situației și inundarea salinei de către apele pârâului Corund, măsura a fost prelungită succesiv, lună de lună, fiind menținută și în prezent.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tânără cu permis de 3 zile, la volan în accidentul feroviar din Galați. Patru oameni, printre care o fetiță de 7 ani, au murit

O tragedie cumplită s-a produs într-o localitate din județul Galați, unde o autoutilitară a fost lovită de tren la o […] Citește!

Alertă de ploșnițe la ASE. Peste 4.000 de studenți cer cursuri online, după apariția unor imagini cu insecte

Peste 4.000 de studenți ai Academiei de Studii Economice au semnat o petiție prin care cer ca activitatea didactică să […] Citește!

Până când mai pot românii călători în UE cu vechiul buletin. Data de la care noua carte de identitate devine necesară

Românii care au încă vechea carte de identitate nu sunt obligați să o schimbe imediat. Documentul rămâne valabil până la […] Citește!

Brâul Maicii Domnului ajunge pentru prima dată în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. Două zile de rugăciune la Piteşti

Credincioșii din Pitești și din județul Argeș sunt așteptați, în zilele de 5 și 6 octombrie 2026, la un moment […] Citește!

Dramă în Făgăraș. S-a stins pe munte, la 80 de ani (video)

Salvamontiștii din Argeș și din Sibiu intervin la această oră a serii (vineri, 2 octombri) în masivul Făgăraș într-un caz […] Citește!

Argeș. Prins băut la volan – caz penal

Joi, 1 octombrie, polițiștii de investigații criminale din Albota au finalizat cercetările într-un dosar de conducere sub influența alcoolului privindu-l […] Citește!

Pitești. Discuții libere în cadrul Festivalului de C’ARTE, la Biblioteca Județeană Argeș.

Joi, 1 octombrie 2026, a avut loc în cadrul deschiderii Festivalului de C'ARTE, lansarea cărții "Etică Digitală în Medicină" a […] Citește!

Argeș. 50 de ani de activitate ai Batalionului 49 Apărare CBRN din cadrul Brigăzii 1 Sprijin Manevră „Argedava”

Data de 1 octombrie 2026 a însemnat pentru Batalionul 49 Apărare CBRN „Argeș”, din cadrul Brigăzii 1 Sprijin Manevră „Argedava” […] Citește!

Debitul Dunării va continua să scadă în următoarea perioadă

Debitul Dunării va continua să scadă în următoarele zile, conform prognozei hidrologice, după ce fluviul a ajuns deja la valori […] Citește!

mamografia

România, printre țările UE cu cele mai puține mamografe: 1,1 unități la 100.000 de locuitori

România se află printre țările Uniunii Europene cu cele mai puține mamografe raportate la populație, potrivit celor mai recente datolor […] Citește!

Dominic Fritz: USR nu intră la guvernare dacă din viitorul guvern fac parte miniștri PSD

Dominic Fritz a precizat, vineri, că USR nu intră la guvernare dacă din viitorul guvern fac parte miniștri PSD și […] Citește!

PSD, atac după audierea lui Ilie Bolojan: ‘Oficial, e martor într-o afacere urât mirositoare cu şpăgi de sute de mii de euro’

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a reacționat după ce Ilie Bolojan a fost audiat la DNA ca martor în dosarul […] Citește!

Omul săptămânii

Marta Sandu Ofrim

Opinie

Despre vremuri triste, cu sărbători pentru alegători

Din ediția tipărită

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!

O echipă venită să prindă câini fără stăpân la Ștefănești s-a trezit că trebuie, mai întâi, să evite un om al legii aflat în concediu

La Ștefănești, pe 17 septembrie 2026, trebuiau prinși câini fără stăpân, în urma unui contract de capturare a animalelor, cu […] Citește!

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc

Dan Dmd e negul din chiloții politicianului Cap de Porc. Doar ca și-a schimbat poziția, mutându-se spre dorsoventral, singura zonă […] Citește!

Foto-pamflete

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!