Web Analytics

Caleidoscop

de | 8.07.2021 13:04 | Cultură, Actualitate

Doliu la Pitești pentru decesul omului politic Ion I.C. Brătianu

1927, noiembrie 24. Decedat la Vila Florica, Ștefănești, lângă Pitești, omul politic Ion I.C. Brătianu. Piteștenii au arborat doliu în zilele de 24-27 noiembrie 1927.

Inaugurarea Monumentului eroilor din Războiul de Reîntregire Națională, în Prundu

1929. S-a inaugurat Monumentul eroilor din Războiul de Reîntregire Națională, ridicat de cetățenii fostei comune Prundu. Localitatea se întindea de la bariera CFR din zona depoului de locomotive până la zona podului CFR Bănănăi, acum cartierul Petrochimiștilor din municipiul Pitești.

S-au construit scara și clopotnița Schitului Trivalea

1937. S-au construit scara și clopotnița Schitului Trivalea, episcop Grigore Leu, prefect de Argeș, Ion Ghinescu, primar, Ion Naumescu, comandant al Diviziei III, generalul Ion Antonescu.

Refugiați polonezi au fost găzduiți la Pitești

1939. Mai multe grupuri de refugiați polonezi ori de alte etnii au fost găzduiți la Pitești, în condițiile izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial (1 septembrie 1939-9 mai 1945).

Un nou Plan de sistematizare a orașului Pitești

1942. Consiliul Urban adoptă, conform Schiței din 1941, Planul de sistematizare a orașului Pitești, propus de arhitecții Alexandru Zamfiropol și Kikero Constantinescu, rămas în proiect.

Detașamente sovietice intră în Pitești

1944, august 31. Detașamente avansate ale Armatei Sovietice au ajuns la Pitești, continuând să avanseze spre Craiova și Râmnicu Vâlcea.

Prima sărbătorire a zilei de 1 Mai

1945, mai 1. Era sărbătorită ziua de 1 Mai, prima, ca succesiune, după evenimentele de la 23 August 1944. Acțiuni asemănătoare vor avea loc până în anul 1989.
(Informaţii selectate din „Piteşti-620, memento” de Petre Popa)

Citește și Locotenenţii argeşeni Gheorghe Bălăceanu şi Sevastian Iriminoiu, eroi în Primul Război Mondial

Citește și Palatul patriarhal de la Dragoslavele, lagăr pentru mareşalul Poloniei şi suita sa

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii