Să fii reporter de cor, nu-i lucru tocmai ușor. Îți trebuie răbdare, tact și nu în ultimul rând emoție ca să înțelegi o lume despre care până mai ieri nu știai mare lucru. Îți trebuie deschidere, pe principiul buretelui. Adică să ai vocație să absorbi într-un timp relativ scurt multă informație cu care până atunci erai paralel. Dar oare nu tocmai în asta constă farmecul meseriei de ziarist? N-am mai însoțit o comunitate artistică așa de gureșă, iar asta e o premieră. Oameni noi, situații noi, fix apa ideală în care înoată confortabil un reporter. Și ce fior profesional îmi trezește cuvântul acesta “reporter”, într-o vreme în care destui din breasla noastră au devenit guriști, nu mai sunt demult ziariști, dacă au și fost vreodată. Nu sunt capabili să genereze emoție măcar cât o virgulă. Ca să nu mai zic de vreo frază sau expresie memorabilă care să-ți mute ochii și mintea, de pe ecranul Iphon-ului în viața reală.

Bref, a fost o provocare să mă alătur, pentru 11 zile, artiștilor din corul “Preot Ion Ionescu” din Topoloveni, care au onorat invitația municipalității din Göteborg, al doilea oraș al Suediei, de a participa la Jocurile Corale Europene. La Göteborg a fost Oscarul, Liga Campionilor, Roland Garos-ul lumii corale, spuneti-i cum vreți! Însă un singur lucru rețineți: aici și-a dat întâlnire spuma acestei comunități artistice de pe întreaga planetă. Iar partener al evenimentului a fost Eurovisonul, ceremonia de deschidere fiind transmisă în direct în câteva zeci de țări.

Cu bun simț de Valea Cârcinovului, dacă tot a fost invitat la acest colos de festival, corul din Topoloveni a optat să evolueze la secțiunea necompetițională. S-a mers pe ideea că nu e frumos, dacă tot ți-a deschis ușa la castel nobilimea corală a lumii și te-a mai și invitat la masă, să te arunci din prima la medalii. Mai cuminte e să stai și să observi, că oricum prezența ta aici e ceva ce n-a văzut și visat picior de cor de pe meleagurile Argeșului și Muscelului. Deși, părerea mea, dar e doar una de novice, dacă se înscriau la secțiunea competițională-muzică sacră sau folclorică-artiștii din Topoloveni aveau șansă la o medalie. Însă, subliniez, bunul simț de Cârcinov i-a împins către secțiunea necompetițională. Și n-au greșit fiindcă și aici au fost răsplătiți pe măsura talentului lor. Au avut șansa să concerteze cu repertoriul pentru care s-au pregătit (si pe care l-au repetat asiduu, în cele trei zile ale drumului spre Göteborg, ba în piața catedralei din Dresda, ba în parcul hotelului din Copenhaga sau în sala de mese a complexului-parc din Liseberg, unde au fost cazați)-pe scena Academiei de Muzică din Göteborg. Iar evaluarea, pentru care au primit la finalul concertului certificatul de “cor foarte bun”, a fost făcută de un juriu format din trei titani ai muzicii corale internaționale. Este vorba de Johan Roose din Olanda, care este director muzical al Corului simfonic al Universității din Utrecht și profesor de jazz si dirijor al corului Conservatorului din Rotterdam. Al doilea membru al juriului a fost sud-africanul Christo Burger, câștigător a nu mai puțin de 6 medalii de aur la Jocurile Corale, dar și deținător al “PAVAROTTI Trophy”, împreună cu Corul Acustika, pe care îl conduce și al cărui tenor este. În fine, al treilea membru al exigentului juriu ce a evaluat corul “Preot Ion Ionescu” din Topoloveni a fost o slovenă-Karmina Silec. Este dirijor, director de scenă si a fost Project manager la multe si diverse competiții cu profil coral din întreaga lume. Este director artistic al “Carmina Slovenia Choregie”, absolventă de studii muzicale aprofundate la Harvard University si deținătoare a “Robert Edler Prize” pentru contribuția la promovarea muzicii corale în plan mondial. Acum v-ați lămurit din mâinile cui au primit certificatul de “cor foarte bun” artiștii din Topoloveni? Și cum le tremurau vocile de emoție, la comentariile de după, profesorului preot Ion Isăroiu, dirijorul corului “Preot Ionescu”, precum si primarului Gheorghiță Boțârcă? Exact în această cheie, de performanță moderat-încurajatoare, trebuie privită prezența corului din Topoloveni la evenimentul de la Göteborg. Practic, după cum le-a spus si edilul din Topoloveni membrilor corului, abia acum au avut termen de comparație cu ce se întâmplă la cel mai înalt nivel în plan internațional. “Degeaba ne întrecem noi cu Buzăul și cu alte coruri de pe la noi, dacă nu ieșim pe piața liberă corală internațională, care e una fascinantă, dar și hipercompetitivă”, a mai spus edilul. Care și-a promis sieși, si deopotrivă membrilor corului, că acesta e doar începutul. Nu vă mai spun ce planuri și proiecte au pus la cale seara, la hotel, și cum le luceau ochii vorbind despre ele. Cam atât despre povestea frumoasă de la Göteborg. Acum ne întoarcem către casă.

Miercuri am făcut popas peste noapte în Hamburg, al treilea oraș al Germaniei. Am mâncat o friptură nemțească “die grosse” și un ștrudel cu frișcă de la mama lui, delicios ca cel pe care l-a servit infatuatul căpitan nazist Hans Landa în filmul ” Ticăloși fără glorie” al lui Quentin Tarantino. Joi seara am pus cornul în pernă, la Praga. nu înainte de a vizita centrul istoric, incredibil de animat de turiști până spre miezul nopții. Apoi am mâncat un cârnat stropit cu vin pe malul Vistulei, la o terasă din vecinătatea statuii lui Jan Hus. Iar vineri, în timp ce scriu în autocar, de pe telefon, acest ultim episod al jurnalului meu coral, ne îndreptăm spre Budapesta. În autocar răsună ” Mai ții minte, măi, dragă Mărie/Când erau strugurii copți în vie?”, apoi „Foaie verde magheran/Pupa-ți-aș coama bălan”. Iar eu scriu, tot scriu…Apropo de muzică, să nu credeți că doar cu muzică populară m-au îndopat haoișii mei companioni de drum și de turneu. Nu, am ascultat și Modern Talking ( în delegație sunt reprezentate, democratic, toate generațiile), Julio Iglesias, Joe Cocker, Whitney Houston, dar și pe basarabenii de la ” Motans”, favoriții noii generații. Am vorbit într-una din seri chiar și despre Freddy Mercury, despre muzica celor de la Quinn și despre filmul Bohemian Rapsody. Și am avut această „sesiune  Queen” cu persoane care bat spre 60 de ani sau au trecut ușor de această vârstă. Doar călătoresc cu oameni ” open mind”, cred că v-ați dat seama de asta! Sunt preoți (nu mai puțin de șase) în cor, dar și preotese( multe dintre ele profesoare și învățătoare), plus doamne și domni de alte profesii. Spun niște bancuri de înlemnește cucul în ceas. Și îl nominalizez aici ca și campion al acestui tip de narațiune spumoasă până la lacrimi, pe ânvățătorul Vali Ilie. Însă nici primarul Boțârcă, doctorul Dragoș Stanciu sau preotul Marius Georgescu n-au evoluat în Liga adoua. Coriștii au mult umor, iar doamnele țin aproape de domni, chiar și la caterincă. E imposibil să te plictisești, dacă te înhămi la drum cu echipa primarului Gigel Boțârcă. Plus că un vin alb și negru de Boțârcani, din recolta edilului, dezleagă binișor limbile.Iar conservele cu ” Bunătăți de Topoloveni „, depozitate strategic în cala autocarului ca să fie de trebuință stomacului la drum așa de lung, merg la casa sufletului. Gata însă cu literatura, că mă ia valul și uit să încălec pe-o șa și să vă spun povestea așa! Așa cum a fost. Gabriel Grigore.