De la Bratislava spre Dresda, pe Autoband, drumul s-a dovedit un coșmar. Am întârziat ore bune din cauza unui ambuteiaj generat de un accident urât, care s-a lăsat cu victime și sânge. Ne-am dat seama de asta, după ambulanțele și platformele de remorcare ce ne-au lăsat în urmă în trafic, precum trenurile de mare viteză.
Ne-am umplut timpul cu bancuri, cu stop-uri de hidratare pe autostradă și prin benzinării și bineînțeles cu multă, foarte multă muzică. Autocarul a răsunat din toate încheieturile și șuruburile de solfegii ale
doamnelor din corul “Preot dr. Ion Ionescu” din Topoloveni sau de vocile baritonale ale celor patru membri (profesorul Grațian Bădescu, doi preoți și un stomatolog) din grupul “Haiducii Vlădicii”. Un regal pentru spirit și pentru urechi, să asculte cântece bio ca “Radu mami”, “Zarzarică, zărzărea…” sau “Bulgăraș de gheată rece”. Cum spuneam, o experiența nouă pentru mine, aceea de observator și cronicar al unei mici comunități profesionale în a cărei rutină zilnică muzica e ca o gimnastică a sufletului.
Am ajuns la Dresda undeva spre opt seara, cu patru ore întârziere față de programul obișnuit. Ne-am parcat repede bagajele în cameră, apoi am mers pe jos, circa un kilometru, până în Centrul Vechi. O plimbare liniștitoare ce a echivalat cu o siestă de seară. Dincolo de istoria telurică o orașului vechi, marcată tragic de raidurile punitive ale aviației aliate în timpul celui de-al doilea război mondial, centrul istoric al Dresdei e copleșitor prin inflația de catedrale, palate și muzee construite din blocuri uriașe de granit, în stil baroc sau rococo. Iar pe marginea acestor piețe și piațete ornate cu piatră masivă și unice prin animația și rusticitatea lor, braseriile saxone stau frumos rânduite ca un guler de bere pe un uriaș pahar.
Momentul magic al serii a fost repetiția cu public făcută de corul din Topoloveni pe scările din Schlossplatz. Câteva zeci de turiști de toate națiile și toate confesiunile, întâmplați la ceas târziu de seară în piața catedralei din Dresda, au ascultat vrăjiți și într-o acustică aproape perfectă cinci cântece populare românești care le-au smuls
aplauze admirative la ceasul 22 al unei zile ce a început prost pe autostradă și s-a sfârșit dumnezeiește, cu un concert coral derulat ad-hoc în inima civilizației saxone. Și pentru ca seara să se termine perfect, am încheiat-o cu o invitație la masă și la o bere neagră saxonă venită din partea primarului Gheorghiță Boțârcă. Apropo, pe tot parcursul reprezentației muzicale de pe scările Schlossplatz, vizibil emoționat de cât de frumos a reprezentat corul imaginea Topoloveniului, primarul a asistat la spectacol împreună cu soția, amestecându-se discret în public. La braserie, am constatat că Gheorgiță Boțârcă vorbea binișor nemțește și astfel am aflat că avea multe amintiri din Dresda, pe care a vizitat-o încă din vremea Germaniei Democrate (a DDR-ului, cum îl știm o parte din noi), dar și după reunificarea cu Germania Federală.
Amintiri, superbe amintiri, depănate în tihna de final a unei zile memorabile. Următoarea destinație e Copenhaga, vom trece în Danemarca pe feribot. Pe mâine, cu o nouă filă de jurnal coral. Gabriel Grigore
0 Comentarii