Web Analytics
scris joi, 14.05.2015

„Ca şi în 1992, şi acum fotbalul argeşean este într-un faliment total”

# Radiografie a fotbalului argeşean cu maestrul Mihai Ianovschi

„Ca şi în 1992, şi acum fotbalul argeşean este într-un faliment total”

# Domnule profesor, cum comentaţi actuala situaţie a fotbalului argeşean?
– Fotbalului argeşean la ora actuală îi lipseşte o mână forte, o mână puternică, care să strângă pe toată lumea în jurul lui. Nouă şcoli private de fotbal înseamnă dispersarea valorilor, orgolii mărunte etc. Dacă se merge pe linia actuală este un fiasco total!
# Să înţeleg că fotbalul argeşean la ora actuală este în colaps?
– Da, din punctul meu de vedere. După 43 de ani de activitate pot spune că fotbalul argeşean este într-un colaps total.
# Nu a existat un moment mai dificil în istoria fotbalului argeşean ca cel prin care trecem în prezent?
– Aşa ceva nu a existat. Au fost ani grei şi mă refer la 91 şi 92 atunci când am fost salvaţi de Constantin Stroe şi mă refer la activitatea fotbalistică, dar ca acum… Se ocupă de fotbal în prezent oameni care sunt foarte buni în domeniile lor de activitate, dar nu la fotbal. Respect pe toată lumea, dar aşa cum medicul face medicină, profesorul predă la şcoală, administraţia oraşului este foarte bine făcută de cei care o fac, dar fotbalul este al lumii fotbalului.

„Trebuie să se facă tot ce e posibil pentru ca FC Academica să nu plece din Pitești”

# Cum vedeţi dvs. situaţia celor de la FC Academica?
– Eu sunt şeful Centrului de copii şi juniori al FC Academica şi vreau să vă spun că trebuie să se facă tot ce este posibil ca acest club să nu plece din Piteşti. Să rămână această unitate aici, aşa cum e… Conform regulamentului UEFA noi avem toate grupele de copii… Ceea ce este important este să se menţină această grupare la nivel de seniori, că altfel întreaga activitate a celor 9 şcoli de fotbal din Piteşti ar fi inutilă fiindcă nu au finalitate. Vreau să adaug faptul că acest Centru de copii şi juniori al FC Academica este format din copii de la Şcoala de fotbal Dani Coman. Toţi aceşti copii au fost transferaţi la Academica conform regulamentului. Nu puteam să împrumutăm aceşti copii, ci doar să-i transferăm… Deci toţi copiii sunt ai FC Academica Argeş!

„Dacă Academica nu rămâne la Piteşti, putem închide stadionul sau ne transformăm toţi în atleţi”

# Având în vedere că s-a cam terminat cu promovarea în acest sezon, credeţi că Academica va continua la Piteşti?
– Eu spun aşa: să se facă tot ce este posibil pe plan local să rămână această grupare la Piteşti pentru că altfel putem închide stadionul sau ne transformăm toţi în atleţi.
# Care este situaţia fotbalului argeşean la nivel de copii?
– Cei care conduc activitatea la nivel de copii au demonstrat că sunt net superiori celor care conduc activitatea la seniori. Au găsit surse de finanţare, au găsit bază sportivă, au găsit antrenori, au găsit copii, deci la ora actuală cei care conduc activitatea la copii sunt net superiori celor care se ocupă de seniori fiindcă sunt oameni din lumea fotbalului. Repet, Sporting, Coman, Nicolae Dobrin, Marius Prisăceanu, FC Piteşti etc. demonstrează că sunt net superiori din punct de vedere al managementului faţă de cei care se ocupă de seniori exceptând bineînţeles Academica. Vorbesc de Piteşti…

„Este nevoie de o mână forte care să adune cele nouă şcoli de fotbal într-un singur loc”

# Cum vedeţi în viitorul apropiat fotbalul argeşean?
– Deci, aşa cum am spus, este nevoie de o mână forte care să adune aceste şcoli de fotbal într-un singur loc.
# Vă referiţi la vreun anumit om de afaceri sau la administraţia locală?
– Atenţie puţin! Eu am fost la un Congres internaţional unde reprezentantului fotbalului german i s-a pus o întrebare. Care este succesul fotbalului german? Iar, reprezentantul Federaţiei germane de fotbal a spus că este foarte simplu. Totul stă în regulament şi reguli!
# Cum vedeţi FC Argeş 1953?
– Este o întrebare grea… Le doresc mult succes. Este ceva nostalgic pentru mine pentru că am lucrat în clubul acesta cu tatăl meu şi cu băiatul meu aproape 100 de ani…

„La FC Argeş 1953 sunt oameni de bună credinţă, dar se află într-un amatorism total”

# Spuneaţi la un moment dat că se răscolesc în mormânt Dobrin şi tatăl dvs. când văd ce s-a ales de FC Argeş…
– Categoric da! Dar vreau să spun că la FC Argeş 1953 sunt oameni de bună credinţă, dar se află într-un amatorism total. Spuneţi-mi un lider la FC Argeş 1953?
# Din punct de vedere fotbalistic aş zice Vali Năstase…
– Sunt oameni de admirat şi mă refer la Vali Năstase, Mihai Zamfir, Ilie Bărbulescu, Aurel Ancuţa, membrii galeriei etc., dar, repet, sunt într-un amatorism total.
# Deci pentru a continua fotbalul de performanţă la Piteşti soluţia ar fi continuarea cu Academica?
– Categoric da, pentru că la ora actuală nu văd o persoană care să aibă putere să rezolve această problemă.
# Cum vi se pare faptul că piteştenii nu vin la meciurile FC Academica şi preferă FC Argeş 1953 în Liga a IV-a?
– Este un fenomen normal zic eu fiindcă spectatorii care vin la FC Argeş 1953 sunt adevăraţii iubitori ai fotbalului argeşean, care au trăit momentele de glorie ale fotbalului argeşean. În tribune nu sunt copii, ci oameni în a doua parte a vieţii. Este foarte adevărat că la meciurile lui FC Academica sunt 100 de spectatori şi la meciurile lui FC Argeş 1953 sunt 1.000 de spectatori aşa cum a fost în Ştrand la meciul cu Bascovul.

„Poate doar vechea conducere administrativă a lui FC Argeş ar mai putea salva ceva”

# Academica a pierdut promovarea, la fel şi FC Argeş 1953…
– Da, este un moment de răscruce şi dacă nu se vor trezi oamenii, va fi foarte greu…
# Vedeţi pe cineva care ar putea fi acea mână forte despre care vorbiţi?
– Nu. Doar poate vechea conducere administrativă a lui FC Argeş, pentru că fotbalul argeşean are oameni care ar putea prelua pe FC Argeş. Atenţie! Mă refer la Tunaru, Iacomi, Ilinca, Jigman, Schiaucu. Sunt oameni care au făcut performanţă la FC Argeş în frunte cu dl. Constantin Stroe. Dar dacă nu e o mână forte care să preia întreaga activitate ne vom bucura de meciuri la ora 11, de meciuri în Liga a IV-a…
# Credeţi că acest moment este mai greu decât în anul 1992?
– În 1992 fotbalul argeşean a fost salvat de Constantin Stroe şi Tudor Pendiuc. Atunci era aici un prăpăd… Ca şi atunci şi acum este un faliment total, însă atunci au intervenit doi oameni puternici care au salvat fotbalul din acest judeţ, acum însă există oameni care pot salva fotbalul argeşean, dar care poate nu vor să se implice…
Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...