Web Analytics
scris miercuri, 23.12.2015

Ca să împace şi capra argeşeană şi varza vâlceană, Ministerul Transporturilor a ales Varianta 3 pentru Autostrada Piteşti-Sibiu

# Reprezentanții Dacia: „Nu e cea mai fericită alegere, dar important e să se finalizeze proiectul”

Ca să împace şi capra argeşeană şi varza vâlceană, Ministerul Transporturilor a ales Varianta 3 pentru Autostrada Piteşti-Sibiu

În cadrul unui interviu acordat Mediafax, Dan Costescu, a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că a fost ales traseul cu numărul trei din cele cinci propuse pentru construcţia autostrăzii Piteşti-Sibiu, cel mai aşteptat proiect de infrastructură care ar putea fi realizat până în 2020. Dan Costescu a mai afirmat că studiul de fezabilitate urmează să fie realizat anul viitor, iar construcţia să dureze 3 sau 4 ani. 

116 kilometri lungime, 85% fonduri europene

„Varianta 3 parcurge o zonă care nu atrage mari probleme sau orgolii, pentru că tronsoanele de mijloc sunt peste munte şi nu hotărâm dacă trecem printr-o localitate sau alta, ci de fapt dacă mergem pe o vale sau alta, deci nu au fost foarte mari dispute pe această temă“, a precizat Costescu. Întrebat dacă auto­strada va fi finalizată în anul 2020, Costescu a răspuns afirmativ, arătând însă că termenul include „o marjă destul de optimistă“. Sibiu-Piteşti este una din cele mai aşteptate autostrăzi din România, inclusiv de către cea mai mare companie din România, Dacia, care este şi cel mai mare exportator la nivel naţional. Lucrările ar urma să înceapă anul viitor, întâi 10 kilometri dintre Sibiu şi Boiţa şi 31 de kilometri dintre Piteşti şi Curtea de Argeş. Costurile cu acest proiect, în lungime de 116 kilometri, sunt estimate la două miliarde de euro, din care 85% sunt fonduri europene nerambursabile.

Constantin Stroe: „Este una din variantele acceptabile”

Într-o ediție recentă a Jurnalului de Argeș, reprezentanții Dacia, dar și factori politici și administrativi ai județului susțineau că varianta de autostradă cea mai avantajoasă din toate punctele de vedere este Varianta 1. Acum, în fața deciziei guvernanților cei de la Dacia, principalul beneficiar al acestui proiect de infrastructură, spun că până la urmă cel mai important lucru este ca autostrada să fie realizată. „Este o variantă bună și aceasta. Nu e cea mai bună pentru că, știți bine, noi am susținut Varianta 1 ca fiind cea optimă, dar e bună. Ca să fim cinstiți până la capăt, dintre cele cinci variante propuse, patru erau acceptabile pentru Dacia iar aceasta este una dintre ele. Cel mai important lucru acum este ca această autostradă să fie construită în timp util”, a spus Constantin Stroe, președinte ACAROM și fost director general Dacia.

Ion Iordache (SAD): „Important e să se facă!”

La rândul său, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia (SAD), Ion Iordache, ne-a declarat: „Nu credem acest lucru, nu ne place ideea aceasta cu orgoliile. Un astfel de proiect nu trebuie judecat după orgolii pentru că nu de orgolii e vorba aici ci de eficiență. Varianta aceasta, a treia, nu este cea mai productivă, cea mai productivă era Varianta 1, dar decât deloc… Până la urmă important e ca această autostradă să se facă odată, să o vedem făcută. Și să se facă la timp”.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită