Web Analytics

articol scris vineri, 31 ianuarie 2025

După Toma Lazăr, un alt om de afaceri reclamă abuzuri la Primăria Câmpulung! Gabriel Marcu: „Caracatiţa asta s-a tot întins, e foarte greu s-o spargi, pentru că sunt cumetrii, sunt prietenii, se protejează unii pe alţii!”

Omul de afaceri a dat în judecată Primăria Câmpulung și pe Elena Lasconi

Scandalul de la Primăria Câmpulung, prezentat în ediția trecută a „Jurnalului de Argeș”, în urma căruia omul de afaceri Toma Lazăr a spus că își retrage firmele din oraș fiindcă arhitecta-șefă a refuzat să-i elibereze un document, a avut ecou în comunitatea economică din zonă. Un alt om de afaceri important, Gabriel Marcu, s-a declarat solidar cu Toma Lazăr și a spus că și el se confruntă de ceva vreme cu abuzuri ale Primăriei. Iar pentru un astfel de abuz, el a dat în judecată Primăria și pe primărița Elena Lasconi.

În cazul lui Toma Lazăr „n-a fost decât rea voință”

Câmpulungeanul Gabriel Marcu este administratorul firmei Mădălina SRL, are mai multe puncte de lucru în județul Argeș, în Pitești, în Mioveni, în Câmpulung, și este foarte nemulțumit de activitatea Primăriei municipiului de la poalele Mateiașului.
„M-am confruntat cu multe situații, probabil datorită verticalității mele - am o anumită vârstă, nu pot nici să accept servilismul, afacerea mi-am construit-o pe propriile picioare, se adresează aproape sută la sută persoanelor fizice, juridice, nu am lucrat cu bani de la bugetul local sau din alte locuri; mi-am păstrat independența din punctul ăsta de vedere și nici nu mi-a fost teamă; consider că drepturile pe care le are un cetățean, cu atât mai mult o firmă în care investești, ai salariați, plătești taxe și impozite, ar trebui respectate, pentru că situația conjuncturală e așa cum e și chiar ne luptăm să putem avea continuitate, să menținem locurile de muncă și salariații, în lupta cu cei de la buget, care – ați văzut – au avut niște creșteri salariale nejustificate.
Suntem axați pe instalații termice sanitare, materiale de finisaje, partea de decorațiuni perdele; la Câmpulung avem un spațiu de 1.200 mp; e un magazin cu gresie, faianță, cu tot ce ține de materiale de finisaje; service, reparare centrale.

Am văzut ce i s-a întâmplat lui Tomiță (Toma Lazăr – „Pentarom”), aspecte cu care eu nu am fost de acord, pentru că oricum e un abuz. Și eu am fost și sunt abuzat, am acțiuni deschise împotriva Primăriei Câmpulung. Legat de dl Lazăr, faptul că și eu m-am lovit și am studiat destul de mult ce înseamnă un certificat de urbanism – că de acolo au pornit discuțiile și scandalul – acest certificat este pur și simplu un document de informare, pe care e obligată orice unitate teritorial-administrativă, serviciul Urbanism, să-l elibereze într-un termen relativ scurt. Motivele invocate de ei (de funcționari ai Primăriei - n.r.), că «dom-le, stai că nu e actualizat cadastrul», că nu știu ce, asta nu înseamnă că terenul respectiv nu este înscris. Că e în format vechi sau în format nou, nu obligă nicio lege sau nicio reglementare că nu pot să-ți dau un certificat de urbanism, care n-are o valoare juridică; e strict de informare! Adică, utilitățile care sunt, avizele pe care trebuie să le obții, date tehnice. N-a fost decât rea voință, din punctul meu de vedere, mai ales în situația în care la firma Pentarom 80% din impozitul pe salarii vine la Primăria (Câmpulung – n.r.) unde își are sediul societatea comercială. Vine cotă parte din TVA, adică din activitatea ta de exploatare curentă, nu mai vorbesc de impozite pe mașini, terenuri, clădiri ș.a.m.d.
Și atunci nu poți să tratezi… Poate problema pare minoră, dar e importantă din punct de vedere al cererii, pentru că și Tomiță voia, probabil, să pună garanții la bancă, i s-au cerut documentele respective și ai niște timpi în care trebuie să te încadrezi. Deci, (tu, Primărie – n.r.) nu poți să refuzi, pentru că ție nu-ți pasă că îi faci rău sau deservicii în condițiile respective.

„Mi-au făcut plângere penală, m-au ținut vreo trei ani, iar Parchetul a răspuns că Primăria Câmpulung a refuzat să-mi elibereze aceste documente”

Mi s-a făcut o plângere penală în 2019, iar a doua – după 2020. În 2018 am cumpărat o fostă brutărie, care era în lichidare. Și în faliment. Când m-am mutat din spațiul închiriat în care eram în locația cumpărată, am început și demersurile de modernizare; pentru că plăteam chirie unde eram, cumpărasem și spațiul ăsta și plăteam la bancă creditele (începuseră scadențele), dar concomitent am depus la Primărie și documentația în vederea obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire. Ce anume? Scări la intrare, rampă pentru persoane cu dizabilități și parcare de 500 mp; sunt singura societate care are o parcare destinată clienților și personalului magazinului.
Am depus documentația. Fac parte din situl istoric, așa cum l-au declarat ei, iar avizele și autorizațiile se obțin cu termene destul de lungi, situație care nu mi-ar fi permis să aștept să-mi iasă certificatul de urbanism, autorizația de construire, trebuie să iei de la Monumente, de la o mie și una… Putea dura luni de zile toată treaba asta. Dar am mers în paralel, considerând că intru în legalitate în momentul în care îmi ies și autorizațiile, în principiu neîncălcând legea atât de grav, pentru că sunt investiții făcute pe terenul meu. Nu pe domeniul public sau să afecteze pe cineva.

Culmea e că nu mi-au eliberat certificatul de urbanism. Pentru că, în momentul când am cumpărat aici, am un vecin cu care am intrat în conflict, mi-a acaparat din teren, am constatat după ce am cumpărat, am avut niște discuții și ăsta era de pe la PSD. Tot trăgea sforile pe acolo, iar primarul de la acel moment era, mă rog, Țâroiu, care l-a sprijinit. Am zis «Dom-le, vreau să-mi fac gard, trebuie să-mi închid proprietatea, am depozit». «Păi, ăla pe unde intră?»; intra prin curea mea. Au tergiversat, s-a schimbat primarul, a venit doamna (Elena Lasconi – n.r.) și mă trezesc că-mi fac plângere penală, pentru că am avut construcțiile neautorizate la cele de care vă spuneam, și le-am făcut. Cu toate că Legea 50 - pe care am studiat-o, pentru că știu ce înseamnă un certificat de urbanism și normele care te obligă la eliberarea lui - spune că pentru scări de acces, rampe pentru persoane cu dizabilități nici măcar nu-ți trebuie autorizație de construire. «Că știți că e zonă protejată», nu știu ce… Bă, o fi, dar e în curtea mea, dracului, nu e niciun monument aici, că voi ați declarat de la intrarea în Câmpulung până la Liceul Industrial zonă protejată… Mă rog, ce intenții au avut ei la momentul respectiv cu treaba asta…
Și au refuzat să-mi elibereze certificatul. Mi-au făcut plângerea penală, m-au ținut vreo trei ani și am primit răspunsul de la Parchet în care se spune foarte clar că societatea a făcut nenumărate demeruri și că, din contră, cea care a refuzat să-mi elibereze aceste documente a fost Primăria Câmpulung. Dar vă dați seama ce s-ar fi întâmplat dacă eu nu aș fi terminat aceste lucrări - pentru că nu aveam acces în magazin și nu aveam cum să-mi desfășor activitatea - plângerea penală ar fi fost depusă… în momentul în care ți se face plângere penală și nu respecți interdicția respectivă, atunci automat se transformă într-o faptă penală; și aș fi fost pus într-o situație foarte delicată.

Citește și Scandal la Primăria Câmpulung! Omul de afaceri Toma Lazăr spune că îşi retrage afacerile din oraş după ce arhitecta-şefă a refuzat să-i elibereze un act

„Vecinului meu i s-a dat azi un certificat de urbanism, iar mâine autorizație de construire, în aceeași zonă protejată”

Culmea e că vecinului meu am constatat că i s-a dat un certificat de urbanism astăzi, iar mâine autorizație de construire, în aceeași zonă protejată, în aceeași situație! Și le-am trimis notificare, inclusiv la Inspecția de Stat în Construcții, întrebând cum e posibil așa ceva! Fără să-i ceri un aviz, chiar dacă n-ar fi fost în zonă protejată, indiferent unde… Și-a făcut un șopron, adică nu niște scări sau știu eu ce… Nu mai vorbesc de faptul că trebuia să ceară acordul vecinilor – l-a făcut la 30 de centimetri de zidul clădirii mele. N-a respectat proiectul; erau practic două șoproane de câte doi metri și jumătate pe o parte și pe cealaltă a terenului pe care îl avea, iar el a făcut dintr-o singură bucată, de la un capăt la celălalt. Ce să vă spun? Sub orice critică!
Culmea e că Primăria n-a venit niciodată să sesizeze lucrurile astea! Le-am trimis notificări, am corespondență cu ei cred că sute de pagini. Am întrebat «Dom-le, cum ați făcut recepția? N-a constatat nimeni că n-a respectat proiectul?» Am făcut demersuri către prefect
(Radu Perianu – n.r.), către Inspectoratul de Stat în Construcții și, după mari lupte, am reușit anularea autorizației. Au anulat autorizația în instanță. Acum am trimis adresă către primărie pentru că trebuia să demoleze aceste lucrări. M-am trezit acum că au refuzat, motivând că, de fapt, au făcut o altă cerere de eliberare certificat de urbanism și, dacă i se aprobă sau i se eliberează certificatul, atunci nu mai contează că el are autorizația anulată… Bă, dar e o hotărâre definitivă, cum să spui treaba asta?! Păi, așa, de fiecare dată când obțin în instanță o hotărâre definitivă, fac alt demers care anulează hotărârea? Cum vine treaba asta?! E aberant!

Ceea ce se întâmplă în orașul ăsta… Când uzina (ARO) a pierdut locurile de muncă, specialiștii pe care i-au avut, oameni cu valoare și caracter, care puteau să se implice, s-au scârbit, mulți, ajunși la o vârstă înaintată, nu s-au mai implicat, iar cei tineri, majoritatea, au plecat din localitate. Și atunci așa au pus mâna pe putere cei care au știut cum să speculeze situația asta, chiar dacă Câmpulungul nu mai avea veniturile de altădată, nemaiexistând industrie. Dar faptul că oamenii s-au resemnat, nu s-au mai implicat deloc în viața socială, politică, a lăsat cale liberă oportuniștilor. Caracatița asta s-a tot întins, e foarte greu s-o spargi, pentru că, vă dați seama, sunt cumetrii, sunt prietenii, sunt ani de zile în spate, sunt lucruri făcute împreună și se protejează unii pe alții. (…) Și apar și fenomene din astea de răzbunare, exact cum i s-a întâmplat și lui Lazăr.”

Gabriel Marcu a dat în judecată Primăria Câmpulung și pe primărița Elena Lasconi. „Acum mă lupt în instanță ca să-i oblig să demoleze acea construcție (șopron) sau să mă lase pe mine s-o demolez, întrucât eu sunt cel afectat. Ei îl apără în instanță, cu juriștii, pe cel care a încălcat legea” – a spus omul de afaceri.
Achiziționarea de servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare pentru acest dosar va fi supusă aprobării în ședința Consiliului Local de la finalul lunii. În raportul de specialitate care susține angajarea avocaților se apreciază că speța respectivă se circumscrie sferei „cazurilor bine justificate”.
„Un alt argument pentru care achiziția de servicii de consultanță juridică se impune în cauză este reprezentat de potențialele efecte ale unei eventuale soluții de admitere a cererii de chemare în judecată al cărei petit nu se rezumă la anularea certificatului de urbanism și la obligarea emiterii unui certificat pozitiv, ci urmărește și obligarea pârâților la plata unei sume de 50.000 de lei, cu titlu de daune morale” – se mai arată în raportul respectiv.

Elena Lasconi: „Omul are multe dosare şi noi avem multe dosare împotriva lui, chiar penale”

Față de toate aceste aspecte prezentate, primărița Elena Lasconi n-a avut prea multe de comentat. Luni, înainte de a intra în ședința de plen a Consiliului Local, ne-a declarat: „Omul are multe dosare și noi avem multe dosare împotriva lui, chiar penale, pentru că domnul nu plătește absolut nimic din toate reclamele pe care le are. Noi suntem în proces. Așteptați să vedem ce spune instanța”.

Citește și Nu s-a terminat! Lasconi s-a mai ales cu o plângere penală la DNA pentru furt în cazul reabilitării bulevardului Pardon

Citește și La loc comanda în cazul asocierii pentru câinii de la Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bogdan Mara laudă proiectul de la FC Argeș: „E un club bun, care are o perspectivă frumoasă”

Bogdan Mara, fost oficial al CFR Cluj și actual agent de jucători, a vorbit despre proiectul de la FC Argeș […] Citește!

Bulgaria a ales orașul care va găzdui concursul muzical Eurovision 2027

Bulgaria a stabilit unde se va desfășura Eurovision 2027. Burgas, oraș situat pe litoralul Mării Negre, va găzdui cea de-a […] Citește!

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu, se califică pentru cursa internațională la Premiile Oscar

Filmul „Fjord”, regizat de Cristian Mungiu și laureat cu Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, a […] Citește!

Salon de masaj din București, anchetat ca paravan pentru prostituție. Patru suspecți au fost reținuți

O afacere prezentată drept salon de masaj ar fi ascuns, potrivit anchetatorilor, o activitate de prostituție desfășurată în Sectorul 3 […] Citește!

Acciza la motorină scade cu 20% din 16 august. Câți bani vor economisi șoferii la un plin

Șoferii români vor plăti mai puțin pentru motorina standard în a doua jumătate a lunii august. Ministerul Finanțelor a anunțat […] Citește!

David Popovici s-a calificat în finala de 200 m liber la Europenele de la Paris. Poate realiza din nou „dubla” istorică

David Popovici s-a calificat joi în finala probei de 200 de metri liber de la Campionatele Europene de natație de […] Citește!

Nivelul scăzut al Dunării dă peste cap traversarea spre Bulgaria: bacul Călărași–Silistra, suspendat temporar

Legătura cu bacul dintre Călărași și Silistra a fost suspendată temporar, după ce nivelul scăzut al Dunării a făcut imposibilă […] Citește!

Spitalele publice din România, verificate pentru situații de criză. Ministerul Sănătății anunță câte generatoare sunt disponibile

Toate spitalele publice din România au surse alternative de energie pentru situațiile în care alimentarea cu electricitate ar fi întreruptă, […] Citește!

Schimbări la Bacalaureat și Evaluarea Națională din 2027. Cum vor fi evaluate lucrările și când se vor susține examenele

Ministerul Educației și Cercetării propune schimbări importante pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională din 2027. Proiectele aflate în consultare publică prevăd […] Citește!

Semnal editorial. „Albul de Negru”, de Spiridon Voinescu

Spiridon Voinescu e un nume consacrat printre poeții piteșteni, deși unii (politicienii) îl știu doar director de gazetă, „Atitudine în […] Citește!

Alertă la Costinești: o dronă a fost găsită în apropierea plajei. Turiștii au fost evacuați

Alertă joi dimineață pe litoralul românesc. O dronă aeriană a fost observată plutind în derivă foarte aproape de plaja din […] Citește!

Prețurile semințelor și pesticidelor, în vizorul Consiliului Concurenței: 21 de firme, amendate cu peste 83 de milioane de lei

Consiliul Concurenței a sancționat 21 de companii de pe piața semințelor și produselor pentru protecția culturilor cu amenzi care totalizează […] Citește!

Omul săptămânii

Bogdan Andone şi Dani Coman

Opinie

Călin Georgescu, apărat de un jurnalist englez care nu există. Cine este politicianul aflat în spatele dezinformării

Din ediția tipărită

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!