Bursa licitaţiilor

de | 17.02.2011 15:53 | Politica si Administratie

Păzea! ADP-ul lui Doru Iliescu se pregăteşte să cumpere aproape 50.000 tone de agregate de balastieră

Directorul ADP-Piteşti, Doru Iliescu, trebuie să-şi pună bine mintea la contribuţie în perioada care urmează, pentru că are de pregătit o licitaţie de-a dreptul monstruoasă. Atât ca bani, cât şi ca volum de materiale. Mai exact, este vorba despre o aprovizionare cu agregate concasate de balastieră, în cantităţi de-a dreptul industriale, destinate şantierului de la Valea Mare al ADP, care s-ar putea să nu se mai vadă de atâtea agregate, înalte cât un munte. Nu mai puţin de 15.000 tone de nisip, alte 17.000 tone de pietriş de diverse dimensiuni, plus 9.000 tone de piatră naturală concasată şi 6.000 tone de refuz de ciur (un agregat mineral de balastieră obţinut prin spălarea pe staţia de sortare a balastului de râu, un pietriş de mari dimensiuni folosit la fundaţii, terasamente de drumuri, parcări etc). În total deci aproape 50.000 tone de agregate, care ar fi putut umple calele de pe Titanic. Preţul de la care porneşte licitaţia este pe măsură, fiind vorba de aproape 9 miliarde lei vechi, fără TVA, ceea ce îi va face pe proprietarii de balastiere din judeţ să stea cu ochii sârmă pe licitaţia programată să se tranşeze pe 29 martie, ziua deschiderii ofertelor. Asta dacă nu cumva Intens Prest-ul nu-i va face pe toţi ofertanţii să rămână cu ochii-n soare şi să-şi dovedească din nou statutul de colaborator consacrat al ADP în ce priveşte aprovizionarea cu agregate de balastieră.

52 miliarde la Popa Nae, de la Ape, să trăiască!

Licitaţie mare şi la Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea, pentru execuţia lucrărilor de construcţii-montaj pentru amenajarea râului Argeş, în scopul apărării împotriva inundaţiilor, în zona localităţii Popa Nae din Giurgiu. Fiind vorba de o lucrare finanţată prin credit extern obţinut de ANAR prin Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi cofinanţat de la bugetul de stat, condiţiile licitaţiei au fost restrictive, astfel că lucrarea a fost câştigată de o firmă venită tocmai din Negreşti Oaş, Laurenţiu H SRL. În condiţiile în care valoarea estimată iniţial a fost de 7 milioane lei fără TVA, firma maramureşeană a lăsat la preţ 1,8 milioane lei şi urmează să încaseze 5,2 milioane lei, fără TVA, adică 52 miliarde lei vechi.
(Rubrică realizată de Mihai Bădescu)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii