Web Analytics

articol scris joi, 28 mai 2026

Bucureștiul candidează pentru găzduirea finalei UEFA Europa League Final pe Arena Națională

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat joi, printr-o postare pe Facebook, că a semnat dosarul de candidatură pentru ca București să găzduiască finala UEFA Europa League Final.

Edilul a precizat că au fost alocați bani din buget pentru lucrările necesare de modernizare și reparații la Arena Națională, cel mai mare stadion de fotbal din țară. „Am semnat, în sprijinul Federației Române de Fotbal, dosarul de candidatură pentru ca Bucureștiul să găzduiască în 2028 finala UEFA Europa League. Am alocat buget pentru reparațiile necesare. Astfel, în curând lansăm procedura pentru realizarea Proiectului Tehnic, în vederea realizării lucrărilor rezultate în urma expertizei tehnice, pe care deja o avem”, a transmis Ciprian Ciucu.

Citește și: Dincolo de gazon! Cristi Bratu: „FC Argeş a fost şi va rămâne casa mea”

Potrivit acestuia, videocubul stadionului va fi înlocuit anul viitor, în pauza competițională, pentru a nu afecta calendarul meciurilor. În plus, sunt prevăzute și lucrări pentru accesibilizarea parcării supraterane cu 1.200 de locuri, unde în prezent fluxul spectatorilor se suprapune cu accesul auto.

UEFA va analiza toate dosarele depuse și va anunța orașele gazdă pentru finalele din 2028 și 2029 în luna iunie a acestui an.

Finala Europa League din acest an s-a disputat la Istanbul, unde Aston Villa a învins Freiburg cu scorul de 3-0. Ediția viitoare a ultimului act este programată la Frankfurt. Arena Națională a mai găzduit finala Europa League în 2012, când Atlético Madrid a câștigat trofeul după o victorie clară, scor 3-0, în fața Athletic Bilbao.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Wizz Air taie 172 de posturi în România. Patru baze operaționale sunt vizate de concedieri colective

Wizz Air pregătește o restructurare care ar urma să ducă la disponibilizarea a 172 de angajați din România. Măsura vizează […] Citește!

Răzvan Lucescu vrea să protejeze numele tatălui său: 1.027 de produse și servicii, trecute în cererile depuse la OSIM

Răzvan Lucescu a făcut un demers important pentru protejarea numelui tatălui său. La câteva luni după dispariția lui Mircea Lucescu, […] Citește!

Roboții au ieșit în stradă la Varșovia și au cerut reguli pentru AI. Imagini desprinse dintr-un film SF

Scenă incredibilă în capitala Poloniei: aproximativ 30 de roboți au ieșit în stradă și au mărșăluit până la Ministerul Afacerilor […] Citește!

Sfânta Maria Mică 2026: ce să nu faci pe 8 septembrie și ce spun tradițiile despre ghinion și necazurile în familie

Sfânta Maria Mică 2026 este sărbătorită pe 8 septembrie, zi în care creștinii prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului. Este una dintre […] Citește!

Dani Coman, despre viitorul lui Bogdan Andone: „Nu-mi fac griji! Finalitatea va fi tot de partea noastră”

Dani Coman, președintele lui FC Argeș, a vorbit despre viitorul antrenorului Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv în toate competițiile, 0-1, […] Citește!

Dosarul lui Ion Georgescu, închis de instanță: fostul primar al Mioveniului scapă de judecată prin prescripție

Final de proces pentru fostul primar al orașului Mioveni, Ion Georgescu. Judecătoria Pitești a decis luni, 7 septembrie 2026, încetarea […] Citește!

România, împărțită între vară și toamnă. 0 grade în unele zone, peste 30 de grade în sud

România a avut parte de două anotimpuri într-o singură zi. În timp ce în zonele din centrul și nordul țării […] Citește!

Din Argeș, la Paris – o poveste despre oameni în uniformă și cooperare peste granițe

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, aniversată la 7 septembrie, IPJ Argeș ne spune povestea unui agent de poliție „pentru […] Citește!

Nicușor Dan, decizie iminentă pentru funcția de premier. Cine sunt cele trei nume analizate

Președintele Nicușor Dan analizează mai multe variante pentru funcția de premier, iar trei nume sunt vehiculate ca fiind pe lista […] Citește!

Captură uriașă la graniță: produse de lux contrafăcute în valoare de 1,8 milioane de lei, descoperite de polițiști

O captură de aproximativ 1,8 milioane de lei a fost făcută de polițiștii de frontieră, care au descoperit circa 2.000 […] Citește!

gaspipes

Alertă în Europa: rezervele de gaze sunt prea mici. Prețurile ar putea sări de 100 de euro/MWh

Europa se apropie de iarnă cu rezerve de gaze sub nivelul considerat necesar. Uniunea Europeană ar mai avea nevoie de […] Citește!

Bogdan Andone, după al patrulea eșec consecutiv cu FC Argeș: „Traversăm o perioadă grea”

Bogdan Andone a tras concluziile după înfrângerea echipei pe care o pregăteşte, scor 0-1, pe terenul celor de la FC Voluntari, în […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

dan-andronic-editorial

Te cheamă Ion Popescu și trăiești în Germania de 30 de ani. Ce înseamnă victoria AfD pentru familia ta

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!