Constantin Brâncoveanu a rămas în conștiința poporului român prin moartea sa martirică. Dar Brâncoveanu era și el un om ca toți oamenii, se mai găsea un pocal, că nu doar oștenii lui Ștefan cel Mare iubeau vinul. Nu se putea închipui domnitor care să nu aibă măcar o pivniță cu vin la palat. Sau mai multe, pe oriunde deținea proprietăți.
Despre „celebrele vii de pe dealurile Piteștiului” avea să scrie, acuzator, și Eminescu, la 1880, punând uzufructul acelor vii în contul lui I.C. Brătianu. Se putea confunda Piteștiul cu Ștefăneștiul pe vremea lui Eminescu, ori chiar au existat mari plantații de vii pe dealurile Piteștiului? Nu știm, lipsesc dovezile. Dar o dovadă vine de la domnitorul Brâncoveanu. Acesta (semnând „Io Costandin voevod”) îi scrie judelui primar al Brașovului, Gheorghe Iescăl, la 9 octombrie 1707, o scrisoare din care aflăm lucruri interesante:

„Bunului nostru prieten și vecin de aproape în toată vremea și binevoitoriu, dumnealui jupânul Gheorghe Iescăl, marele jude al cinstitei cetăți Brașovul, multă sănătate și fericitul nine de la puternicul Dumnezeu, poftim ca să dăruiască dumitale pricina scrisorii acum de ceastă dată. Că trimițând noi niște vin ca să se bage în pivnița de la casele noastre din Schiai, după cum am trimis și altă dată, am poruncit ispravnicului nostru ca să dea și dumitale o butie cu vin de Pitești, ce dumneata să o primești și să o beai cu sănătate”.
Se pare că era la mare cinste vinul de Pitești, ajuns o amintire. Dar am rămas cu apa. Hai noroc! Peste alte trei secole cine știe ce nu va mai purta marca ot Pitești.

Citește și Sunt disponibile invitațiile pentru spectacolul caritabil din 1 aprilie, de la Filarmonica Pitești

Citește și Lansare de carte surpriză la Lerești