Ca student medicinist, în primii trei ani este cel mai greu. Treci prin sălile de disecții și prin laboratoare, înveți, mai bine zis tocești de-ți sar capacele, stai cu orele prin sălile de lectură ale bibliotecilor din facultăți, ai coșmaruri nocturne când visezi cadavre, cranii și schelete complet descărnate. Lucrurile se schimbă începând din anul IV până la finalul anului VI.
Mergi zilnic și faci stagii succesive în clinici universitare, trecând prin toate specialitățile. Înveți să iei tensiunea arterială și să folosești stetoscopul, faci foile de observație ale pacienților, asiști la operații și la nașteri, iar dacă ai norocul să fii în preajma unor somități dispuse să destăinuie din experiența lor clinică, încerci să furi meserie pentru viitoarea ta carieră.
Stagiul de psihiatrie din anul VI a durat, cred, șase săptămâni, timp în care am mers zilnic la Spitalul Nr. 9 din București, cunoscut de multe decenii de români ca fiind pentru „nebuni”. A fost pentru toți colegii de grupă un șoc. Eram șase fete și șase băieți, aproape doctori, dar care nu știuserăm ce dramă înseamnă să fii cu mintea complet rătăcită, nu ușor nevrozat, ci nebun de legat. La prânz, când ieșeam pe poarta spitalului, eram profund bulversați.
Iată un caz de care-mi amintesc de parcă l-aș fi văzut foarte recent. Bărbat în jurul vârstei de 40 de ani, prezentabil și manierat. Era singur într-o rezervă cu două paturi. Asistentul grupei mele, un reputat psihiatru, ne-a condus acolo și l-a rugat să ne spună ce problemă are. „Simplu. Eu sunt ofițer și mi-am împușcat mortal, cu pistolul din dotare, un coleg, tot ofițer. Nu am nicio vină. Primesc mesaje și indicații mentale de la iluzionistul Iozefini. Eram la parada de 23 august, m-a ridicat până spre cer cu un fel de navetă spațială și apoi, coborându-mă, mi-a indicat pe cine să împușc. Acest om este Diavolul”.
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Dom’ doctor, sunt cea care n-a murit…”
0 Comentarii