Web Analytics

articol scris miercuri, 04 decembrie 2024

Bolnavi şi… bolnavi. „Dom’ doctor, sunt cea care n-a murit…”

Am absolvit Medicina la București în vara lui 1970, iar la 1 noiembrie m-am prezentat necondiționat la Dispensarul Medical Filipeni din județul Bacău, pentru stagiatura de trei ani. Aici am continuat, precum în anii studenției, dar și azi, să fiu un devorator de literatură și de presă scrisă.

Acolo am fost abonat în toată acea perioadă la „România Liberă”, „Sportul Popular”, „România Literară” și „Flacăra” lui Adrian Păunescu. Am în bibliotecă toate cărțile sale de poezie, i-am apreciat talentul, dar poetul care se manifesta ca un tsunami nu scria numai versuri.
Prin revista lui a vrut să se transforme și în salvatorul patriei, lucru ce a făcut să cadă în dizgrația familiei Ceaușescu. Promova pretinși savanți, medici adevărați, dar și vraci autodidacți, șarlatani de tot soiul, inventatori trăsniți sau persoane duse cu capul, despre care revista scria că ar merita chiar Premiul Nobel. De cea mai zgomotoasă publicitate au avut parte în acei ani „dermatologul” autodidact Pavel Kozak, medicul Leontopol și farmacistul Torjescu. Faima lui Leontopol crescuse exponențial, fiind creditat cu faptul că leacurile sale secrete înving cancerul. Multe au fost povești, dar îmi amintesc de un caz incredibil cu care am venit în contact nemijlocit.

…Vara lui 1981. Eram dermatolog și făceam gărzi de noapte pentru două pavilioane (Oncologie și Dermatologie) ce funcționau în centrul Piteștiului. Pe la ora două noaptea am fost solicitat să văd o bolnavă în vârstă de 35 de ani, internată pentru cancer mamar cu metastaze pulmonare. Avea dureri foarte mari, pe noptiera de lângă pat era o Biblie mică și o lumânare aprinsă, femeia fiind într-un stadiu terminal. În foaia de observație era trecut un examen radiologic care confirma metastazele.
A fost luată de familie în ziua următoare spre a fi dusă la doctorul Leontopol. Peste câteva luni, fiind tot de gardă, în curtea spitalului s-a apropiat de mine o femeie și m-a întrebat dacă o recunosc. N-am știut cine este. „Dom’ doctor, sunt cea care n-a murit, nici în acea noapte, nici mai târziu. M-a salvat doctorul Leontopol”. În foaia de observație nouă, radiologul trecuse ITN (Imagine Toracică Normală)!
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Ce pile avem la Dumnezeire?

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Buimăceala şi obiceiul din părinţi

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Explozie într-un bloc din Târgoviște, în toiul nopții. O femeie a ajuns la spital, iar locatarii au fost evacuați de urgență

Momente de panică, sâmbătă dimineață, într-un bloc de locuințe din municipiul Târgoviște, după ce o explozie s-a produs în imobil, […] Citește!

Pitești. Incendiu pe strada Exercițiu. Un autoturism a ars

Sâmbătă, 7 noiembrie 2026, două echipaje ale pompierilor de la Detașamentul Pitești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu […] Citește!

Descinderi de amploare în România: 71 de percheziții într-o singură zi, în Operațiunea „Jupiter”. Ce infracțiuni sunt în vizorul anchetatorilor

Operațiunea „Jupiter” continuă sâmbătă, 7 noiembrie 2026, cu noi intervenții ale polițiștilor și procurorilor în mai multe zone ale țării. […] Citește!

Liderii lumii se reunesc în Turcia pentru negocieri decisive. Viitorul petrolului și gazelor, în centrul discuțiilor

Reprezentanții a aproape 200 de țări se pregătesc pentru una dintre cele mai importante reuniuni internaționale dedicate schimbărilor climatice. Conferința […] Citește!

Revenire spectaculoasă pe Wall Street! Acțiunile companiilor de inteligență artificială cresc din nou, după pierderi uriașe

Bursele americane au început să își revină vineri, 6 noiembrie 2026, după două ședințe marcate de scăderi puternice ale acțiunilor […] Citește!

Explozii în Iran, lângă Strâmtoarea Ormuz. Două rachete au lovit o insulă strategică

Noi explozii au fost semnalate în sudul Iranului, în apropierea Strâmtorii Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru […] Citește!

Argeș. Meteorit văzut cu ochiul liber

În seara de vineri, 6 noiembrie 2026, un fenomen a fost surprins pe cerul județului Argeș. Un bolid (meteorit care […] Citește!

Daruri pentru spitalele argeșene de la Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Cu binecuvântarea ÎPS Calinic Argeșeanul, arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, prin Sectorul Social-Filantropic și de Misiune, reprezentat de părintele Puiu Diaconescu, […] Citește!

William Văsîi câștigă Selecția Națională! La doar 13 ani, obține rezultate și la categoria U16

Tânărul tenismen piteștean William Văsîi a câștigat Selecția Națională destinată jucătorilor de 13 ani, competiție organizată pentru stabilirea lotului național […] Citește!

Judecătorii Fundătureanu și Stancu, despre decizia CSM

Secția pentru judecători a CSM în materie disciplinară a explicat hotărârea adoptată joi seară, 5 noiembrie 2026, prin care judecătorii […] Citește!

Pitești. Prins conducând mașina fără drept, pe bulevard

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au oprit în trafic, joi, 5 noiembrie, un bărbat în vârstă de 24 de […] Citește!

FRF analizează desființarea naționalei U20. Decizia, așteptată în 2027

Federația Română de Fotbal ia în calcul desființarea echipei naționale U20, înființată în 2020 pentru a facilita tranziția tinerilor jucători […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete