Dragi conaționali, mă doare sufletul, dar nu exagerez cu nimic: imaginea actuală a României reale și, mai ales, a satului românesc încremenit etern în timp, în sărăcie, în mentalul colectiv și în comportament s-a schimbat foarte puțin față de începutul anilor ‘70, când mi-am început cariera.
Eram stagiar la un dispensar rural. În plină vară a venit la consultație o CAP-istă care mi-a spus că i-a ieșit la piciorul drept o rană deschisă de la o „varică”. Avea ciorapi de bumbac, legați deasupra genunchilor cu jartiere din elastic. Așa era, dar pentru a vedea și glezna stângă am rugat-o să-mi arate și acel membru inferior. „Nu pot să fac asta. De ce? Păi, nu sunt pregătită, că m-am spălat de glod doar pe dreptul!”
Acum câteva zile: 75 de ani, fost cooperator dintr-o comună rămasă ca într-un Ev Mediu târziu. Avea la degetele de la picioare unghii groase de vreo 5 milimetri. L-am întrebat dacă la câțiva ani odată le taie cu foarfeca folosită la vița-de-vie. „Să știți că ați ghicit. Da’ mă descurc greu și cu aia. Cum? Să mi le smulgă la chirurgie? Ferească Domnu’! Și așa nu mai am mult de trăit.”
„Am 71 de ani și n-am născut niciun copil. De ce? Ca să nu mă moștenească. Când era gravidă în 3-4 luni, într-o comună dinspre Horezu, mama, cu banița de mâncare pe cap, a luat câteva prune coapte dintr-un pom de la marginea drumului. Așa m-a născut pe mine cu cârnotaia asta cât o prună pe un obraz.”
Vinerea Paștelui din acest an. Pe stradă, la orele prânzului, s-au apropiat de mine doi puștani în vârstă de 8-9 ani. „Nene, dați-ne și nouă 5 lei, că avem nevoie.” Le-am răspuns să-și vadă de școală, nu să cerșească. „Nene, păi, acu’ e vacanță!”
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Nu la cabinete, la sapă şi la munca de jos cu voi!”
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Doi pacienţi speciali
0 Comentarii