Web Analytics

Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori FC Argeş: „Yanis Pîrvu va participa cu Naţionala U16 la un turneu destul de puternic în Franţa”

de | 30.03.2023 13:05 | Actualitate, Home, Sport

Juniorul alb-violet Yanis Pîrvu (foto) va fi ”indisponibil” pentru echipa mare a FC Argeș în perioada imediat următoare. Puștiul alb-violet este convocat la un important turneu în Franța, unde reprezentativa României Under 16 va participa. Este vorba despre Turneul Montaigu, care va avea loc în perioada 30 martie – 12 aprilie. Reunirea lotului va avea loc pe 30 martie, la ora 12, la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia.

În perioada turneului, tricolorii urmează să dispute cinci meciuri, cu reprezentativele similare ale Coastei de Fildeș, Marocului, Mexicului și a altor două echipe ce vor fi stabilite în funcție de rezultatele înregistrate. Revenirea în țară este prevăzută pe 12 aprilie, în jurul orei 02:00. Printre jucătorii convocați de selecționerul Nicolae Roșca se regăsește, așadar, și piteșteanul Yanis Pîrvu. Mijlocașul echipei FC Argeș a participat luna trecută și la Turneul de Dezvoltare din Israel, competiție la care tricolorii au înregistrat două victorii, 8-0 cu Chile, 2-1 cu Israel, și o înfrângere, 2-4, în fața Cehiei. Pîrvu este unul dintre cele mai bune produse ale Centrului de Copii și Juniori Leonte Ianovschi, fiind deja un obișnuit al reprezentativei tricolore.

„În această perioadă în care au jucat reprezentativele naționale, doar Yanis Pîrvu este în vizor și chiar selecționat la națională. Probabil că pe viitor vor mai fi selecționați și alți copii. Noi recomandăm și Federația Română de Fotbal convoacă. Yanis Pîrvu va participa la un turneu destul de puternic în Franța. Vreau să vă spun că el este un jucător pe care ne-am putea baza și la meciul cu Viitorul Cluj din Cupa României la nivelul tineretului. Jucăm meci oficial și avem nevoie de acest jucător”, ne-a declarat Bogdan Vișan, șeful Centrului de copii și juniori FC Argeș.

Citește și Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Cu Bogdan Vintilă am avut discuţii, în trei zile, cât am avut cu Croitoru în toată perioada cât a fost antrenor”

Citește și Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Zece juniori s-au aflat în ultimele 6 luni în anturajul echipei mari”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *