Web Analytics
scris miercuri, 17.05.2023

Bogdan Stoica, manager sportiv la CS Mioveni: „Jucătorii nu au fost în stare să facă faţă presiunii play-out-ului”

Întrebat despre ultimele rezultate ale galben-verzilor, nouă înfrângeri consecutive, despre viitorul echipei și despre situația prin care trece FC Argeș, Bogdan Stoica, managerul sportiv de la CS Mioveni, ne-a declarat: ”Nu am putut să ne redresăm… La Voluntari nu aveam cum să ridicăm pretenții, pentru că am jucat slab, iar cu UTA, păcat, pentru că în prima repriză am jucat bine, iar a doua repriză am început bine, am avut ocazii și nu am marcat noi, a marcat adversarul și după aceea a fost greu să întoarcem rezultatul. Poate a contat în play-out și presiunea mare, până am intrat în play-out, când am avut niște rezultate care ne-au dat speranțe, era altceva, iar apoi jucătorii nu au fost în stare să facă față acestei presiuni…

Bogdan Stoica, manager sportiv la CS Mioveni: „Jucătorii nu au fost în stare să facă faţă presiunii play-out-ului”

De echipă acum se ocupă, ca antrenor, George Cotigă și preparator fizic e Vlad Țăran. Mai este o etapă și o să vedem. O să facem o analiză și vom vedea ce hotărâre o să luăm. Să se termine campionatul și o să analizăm tot ce s-a întâmplat. Urmează meciul de la Botoșani, un meci ca și celelalte, în care vom încerca să băgăm și juniori, să-i debutăm, pe care probabil o să ne bazăm în mare parte în Liga a doua. O să vedem ce jucători cu experiență mai aducem, folosim juniori și jucători împrumutați. Mulți dintre jucătorii actuali își termină contractele, vom discuta…
La FC Argeș este o situație, poate, de necrezut, pentru că au avut atâtea jocuri fără victorie. Este păcat că nu au reușit să bată pe UTA, pentru că aveau șanse mari de salvare de la retrogradare, iar acum depind de rezultatul de la Târgoviște și când depinzi de alții este mai greu. Eu îmi doresc să se salveze, pentru că este mare păcat ca două echipe din același județ să retrogradeze amândouă”.

Citește și Adrian Scarlatache, căpitan la CS Mioveni: „La meciul cu FC Argeş, şansele erau de 1%”

Citește și CS Mioveni – UTA 0-2. Victorie crucială pentru oaspeți

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...