Web Analytics

„Blonda sexy a PDL”, Corina Cozmescu, a dat mari emoţii salariaţilor de la Ape

de | 1.12.2011 18:09 | Culise

Emoții mari la Direcția Apelor, odată cu dispariția subită din peisajul profesional a fostei „Blonde sexy a PDL”, Corina Cozmescu, actualmente proaspătă soție a omului de afaceri portocaliu Andi Fir, dar și mai proaspătă angajată la Ape, pe post de consilier juridic. Frumoasa doamnă blondă a lipsit o perioadă lunguță de la serviciu, fapt care n-a scăzut doar moralul colegilor care apucaseră deja s-o urmărească plescăind din limbă prin instituție, dar și cotele apelor Argeșului, și așa greu încercate de seceta prelungită. Ei bine, într-un final, Corinuța s-a reîntors la birou, așa aflându-se că a avut parte de o nefericită viroză respiratorie, care a țintuit-o la pat zi și noapte. Dar știți cum se întâmplă în instituțiile mari, unde orice țânțar pricăjit ajunge ditamai armăsarul până la director. La fel și cu directorul Adrian Moisescu. A aflat el, bietul, că noua sa subalternă s-a îmbolnăvit, dar, neavând ochelarii la dânsul, a înțeles că Direcția Apelor nu este pândită de o epidemie de viroze, ci de o epidemie de… ciroze! Fapt care l-a înspăimântat în asemenea măsură, încât a fost la un pas să accepte suspendarea care i-a fost impusă de ministrul Laszlo Borbely, să-și bage frigiderul în carantină și să ceară să fie judecat în stare de ebrietate. Pardon, de sobrietate. (ELECTRO-CUTARE)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii