Web Analytics
scris miercuri, 19.04.2017

Blocată în propriul apartament din municipiul Curtea de Argeș

smurd interventieCÎn ultimele 24 de ore, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localitățile Călinești, Mioveni, Valea Mare Pravăț, Pitești, Cepari, Vedea, Nucșoara, Costești, Curtea de Argeș, Câmpulung, Stoenești, Cetățeni și Cepari pentru a susţine activităţi de informare preventivă și recunoașteri în teren la agenți economici și alte obiective.

Blocată în propriul apartament din municipiul Curtea de Argeș

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit la 35 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 3 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj de urgență cu o autospecială și un echipaj cu ambulanța SMURD de prim-ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Curtea de Argeș au intervenit în municipiul Curtea de Argeș, strada Posada, pentru deblocarea ușii unui apartament situat la etajul 1 al unui imobil.

S-a pătruns în locuință cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsită proprietara, de 77 de ani, căzută, în imposibilitatea de a se deplasa. I s-au acordat îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii