Manager al Centrului Cultural Ștefănești și protagonistă a mai multor înregistrări în care jignește angajatele Primăriei, consilieri locali, inclusiv pe prietena ei primărița, Lavinia Năstase șochează din nou cu o solicitare hilară. A trimis Consiliului Local o hârtie prin care cere, nici mai mult, nici mai puțin, decât să i se plătească chiria restantă pentru apartamentul din blocul 17, unde locuiește în Ștefănești. Iar tonul e de-a dreptul imperativ: „Totodată, solicit alocarea sumei de 7.800 lei pentru plata chiriei managerului și diferenței pentru salarizare”. Halucinant, nu? Mai ales pentru cineva care se lăuda în urmă cu câteva săptămâni că merge la Nisa cu bani din resurse private, să-l comemoreze pe generalul Gheorghe Băgulescu.
În prima parte a respectivei cereri, Lavinia Năstase le mai solicită consilierilor locali, pe un ton de asemenea imperativ, să-i suplimenteze bugetul cu 185.000 lei, deși acesta a fost odată votat și aprobat în CL, iar o eventuală suplimentare e riscantă și trezește suspiciuni. Cităm: „Este obligatoriu a mi se aloca bugetul de 185.000 lei pentru desfășurarea Programului minimal, parte integrantă din contractul meu de management. Acest program a fost semnat de primar, care a fost învestit pentru aceasta de către Consiliul Local”. Așadar, show-ul continuă la Ștefănești.

Replica „peştelui” Cristian Preda când le punea pe fete la muncă: „Aveţi un program de respectat şi atât, libere nu se dau”
Alţi proxeneţi din Câmpulung au fost condamnaţi! Unul face deja închisoare în Italia La șapte ani...
02.06.2023 19:05
0 Comentarii