Web Analytics

Biletele și abonamentele la Filarmonica Pitești, la aceleași prețuri

de | 21.07.2023 10:08 | Actualitate, Cultură, Home

La ședința de joi, 20 iulie, a Consiliului Local Pitești au fost votate prețurile biletelor și abonamentelor pentru perioada 14 septembrie – 21 decembrie 2023.

Citește și: S-a votat! Constantin Stroe are o stradă în Pitești! Campania „Jurnalului de Argeș” s-a încheiat cu succes!

Preţurile biletelor, pentru următoarele concerte sunt:

Concert loc categoria A – 40 lei;

Concert loc categoria B – 30 lei;

Concert extraordinar loc categoria A – 50 lei;

Concert extraordinar loc categoria B – 40 lei;

Tarif unic bilet concert educativ – 5 lei/

Pentru pensionari, şomeri, precum şi adulţii cu handicap mediu şi uşor, tariful biletului se reduce cu 50%.

Elevii și studenții beneficiază de tarife reduse cu 75% pentru concerte, cu excepţia celor educative, când este tarif fix.

Preţul unui abonament este 350 lei la categoria A, respectiv 300 lei la categoria B.

„Abonamentul anual”, introdus la început de an, este valabil în continuare.

Abonamentele sunt valabile la concertele simfonice susținute de orchestra simfonică a Filarmonicii Pitești și la concertele camerale.

Accesul la alte spectacole organizate se face exclusiv pe bază de bilet.

Accesul la spectacolele susţinute de Filarmonica Piteşti în semestrul II al acestui an este gratuit pentru:

– Cetăţenii de onoare ai Municipiului Piteşti;

– Elevii etnici români din afara graniţelor ţării, bursieri ai statului român;

– Posesorii legitimaţiilor eliberate de Guvernul României în baza H.G. nr. 385/2004 privind accesul gratuit la actul de cultură la nivel naţional al pensionarilor care au activat minimum 10 ani în domeniul cultural-artistic;

– Persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum şi persoanele care îi însoţesc;

– Cetățenii ucraineni refugiați pe teritoriul României.

Abonamentele vor fi puse în vânzare la 11 septembrie, primul concert al noii stagiuni fiind programat pe 14 septembrie, în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *