Web Analytics
scris joi, 25.09.2014

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș vă invită în fiecare săpămână într-o scurtă incursiune în lumea fascinantă a cărților, încercând să vă pună la dispoziţie cele mai recente și mai reprezentative titluri. Fie că este vorba despre romane de dragoste, polițiste, fantastice, de călătorii, de aventuri sau lucrări științifice, toate se adresează cititorilor, indiferent de vârstă.
# În domeniul filosofiei vă recomandăm următoarele volume: Dumitru Constantin-Dulcan, „Mintea de dincolo: sinteza și semnificația experiențelor morții clinice” (Cluj-Napoca; Editura Eikon, 2013); Marta Petreu, „Filosofii paralele” (Iași, Editura Polirom, 2013); Vlad Vasile Andreica, „Argumentul ontologic în filosofia analitică: o reevaluare din perspectiva conceptului de existenţă necesară” (Iaşi, Editura Institutul European, 2013).
# În cadrul secţiei „Colecţii Speciale” veți regăsi carte rară, carte veche românească şi străină, cărţi cu autografe şi însemnări particulare manuscrise. Dintre acestea vă enumerăm câteva titluri: „Evanghelia învăţătoare”(tipărită la Govora, 1642); Marcus Tullius Cicero, „Epistolae familiares” (Lyon, 1545); „Cheia Înţelesului” (Bucureşti, 1678).
# Dacă doriţi să cunoaşteţi atât tradiţia orientală cât şi pe cea occidentală, străveche şi actuală, vă recomandăm o carte cu simboluri sacre ce se inspiră din artă, ritualuri, mituri şi spiritualitate: „Simboluri sacre : popoare, religii, mistere” (Bucureşti, Editura Art, 2012).
# Pentru iubitorii de literatură vă sugerăm următoarele titluri: Julian Sanchez, ”Anticarul” (București, Editura Allfa, 2013); Guy De Maupassant, „Cuvinte de iubire” (București, Editura Allfa, 2013); Jostein Gaarder, „Misterul cărților de joc” (București, Editura Univers, 2011).

Pentru cei care vor să citească cărţile menţionate mai sus, vă invităm la sediul Bibliotecii Judeţene „Dinicu Golescu” Argeş.
Daniela Tudose – bibliotecar

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...