Își amintește Traian Ulmeanu, de la „Secera și Ciocanul”, cum a decurs întâlnirea cu legendarul șef de club spaniol

Exclusiv. Interviu cu ziaristul care a fost martor la întâlnirea dintre preşedintele Real Madrid şi prim-secretarul judeţului Argeş, Gheorghe Năstase

În urmă cu 50 de ani, pe 25 octombrie 1972, FC Argeș o învingea în turul al doilea din Cupa Campionilor Europeni (actuala Champions League) pe marea echipă Real Madrid (scor 2-1), care câștigase deja șase trofee în cea mai importantă competiție intercluburi. La acel meci de la Pitești a venit însuși președintele clubului madrilen, Santiago Bernabeu, care pusese ochii pe Dorin și îl voia în echipa „albilor”. Bernabeu a condus timp de 35 de ani Real Madrid, timp în care această echipă a câștigat de șase ori Cupa Campionilor Europeni, 16 titluri în Primera Division și de șase ori Copa del Rey (Cupa Spaniei). Martor al acelor vremuri, când FC Argeș, campioana României, bătea Realul, a fost ziaristul sportiv Traian Ulmeanu, cel care astăzi, după 50 de ani, ne-a acordat un interviu.

Parcarea din fața Hotelului „Muntenia” era arhiplină

Domnul Ulmeanu, povestiți-ne cum a fost atmosfera la Pitești când a sosit Real Madrid?

– În acel an, în 1972, era un eveniment extraordinar să vină Real Madrid la Pitești. Era spre seară, cu două zile înainte de meci, iar vremea era splendidă. Toată parcarea din fața Hotelului „Muntenia” era arhiplină. A venit autocarul ăla frumos și, când au coborât jucătorii, era o atmosferă de vrajă a fanilor. A uimit următorul fapt: au dat jos din autocar niște valize metalice extraordinar de mari, care nu erau numai cu echipament; ei știau din Spania că România nu are mâncare, că e vai de capul ei și, prin urmare, veniseră și cu bucătar, și cu alimente, să mănânce, să aibă treaba lor aici… Bineînțeles că la „Muntenia” li s-a făcut o primire extraordinară. Lui Santiago Bernabeu, care nu a venit cu jucătorii, i-a făcut Puiu Rapaport – șeful clubului – un aranjament de flori, cred că erau o mie de trandafiri, enorm, la el în cameră. Odată cu ei a venit și Tănase Dima, care fusese trimis în Spania să vadă un meci al Realului în deplasare.
O mențiune vreau să fac: în echipa asta începuse să joace Santillana. El a fost până la urmă atât de important pentru Real Madrid, încât a devenit al treilea jucător din istoria echipei după numărul de jocuri (643) și după golurile înscrise (290). După ce a jucat la noi, a devenit omul indispensabil în atacul lor. De fapt, și la Madrid, în retur, el a fost cel care a reglat sfârșitul jocului, prin două goluri.

Citește și 48 de ani de la victoria FC Argeș împotriva celor de la Real Madrid

„A privit meciul impasibil. Nu avea nicio reacție”

Ce v-a mai atras atunci atenția? Ce acces aveau ziariștii români în acea vreme la astfel de evenimente?

– La acea vreme nu erau chiar așa de mulți ziariști ca acum. Nu erau nici atâtea ziare. Erau ziare departamentale, cum era al nostru (ziarul județean „Secera și Ciocanul”, n.red) și era „Sportul popular”, singurul ziar de sport. Acreditat la acest meci era piteșteanul nostru, nea Mache, Eftimie Ionescu. Am fost împreună cu el. Dumnezeu să-l odihnească. Am rămas prieteni. Pe filiera piteșteană, ca în armată… Nea Mache, alături de Ioan Chirilă reprezentau stâlpii „Sportului popular”. Să revin. La antrenamentele din ziua premergătoare meciului, stadionul a fost foarte populat, aproape jumătate din tribune erau pline. Nea Mache, care știa mai multe limbi străine, a intrat în discuție cu ziariștii spanioli. Aceștia erau deosebit de galanți cu noi. Ne priveau cam de sus, dar nu cu dispreț. Ei credeau că noi suntem niște amărâți; nu era chiar așa. Dovadă este că s-au simțit extraordinat de bine.

La meci a venit și Santiago Bernabeu. Lângă cine a stat?

– Lângă ai lui. Nu mai era nimeni în loja aia, doar ai lui. Și mi se pare că la „protocol” era șeful clubului nostru, Rapaport. Bernabeu nu se lipsea de trabucul lui. Și a privit tot timpul meciului impasibil. Nu avea niciun fel de reacție. Era prima dată când se deplasa în străinătate, că voia să-l vadă pe Dobrin. Și nu înțelegea de ce, la banii lui și la tot ce făcuse el, aici nu putea să-l ia pe Dobrin. N-a înțeles că din lagărul socialist nu clubul decide dacă pleacă jucătorul sau nu, ci relația politică. Bineînțeles, a aflat treaba asta, că nu se mai poate…

Citește și Brandul sportiv al județului, la ceas aniversar. LA MULȚI ANI, FC ARGEȘ!

Bernabeu: „Toți cei care ne ocupăm de fotbal în Iad ajungem!”

Cum a fost la întâlnirea celebrului Bernabeu cu primul secretar Năstase?

– Înainte de meci, a fost o întâlnire de protocol la primul secretar Gheorghe Năstase, în sala de protocol a Comitetului județean de partid (la „Casa Albă” – n.n.). Pe partea dinspre geam era Bernabeu, singur, iar în partea cealaltă era Năstase și în stânga eram eu cu nea Mache. Discuția a fost extraordinar de instructivă pentru mine ca ziarist. Omul era foarte sigur pe el, din trabucul lui ieșea un fum lung, ne privea pe toți ca pe niște păpuși animate; în sfârșit, se vedea că este un tip bine așezat în lumea asta. I-a oferit lui Năstase un ceas de aur al lui Real Madrid, iar nouă ne-a dat niște documentare: o mapă mare cu Real Madrid, pe care am ținut-o până când un mare pasionat al acestei echipe m-a rugat frumos să i-o dau lui. I-am dat mapa, pentru că eu am folosit acele date de-a lungul timpului.

Ce s-a discutat la acea întrevedere, din moment ce se stabilise că Dobrin nu era de vânzare?

– Năstase, ușor romantic cum îl știam – era un tip blajin și mare pasionat de fotbal, prieten cu Dobrin, un fan, aș spune, al lui Dobrin – l-a întrebat pe Bernabeu cu un aer, așa, de poveste: „Dumneavoastră, care ați creat cel mai mare club din lume și care ați obținut atâtea rezultate, v-ați gândit să scrieți o istorie a acestui club?” Îi traducea Sandu Vogl, un român care se stabilise în Madrid, treaba lui cum… Un om în vârstă. La întrebarea asta, Bernabeu a luat trabucul în mâna dreaptă și s-a uitat direct la Năstase, spunându-i: „Mă uit în ochii dumneavoastră ca să văd dacă sunteți sincer sau nu”. Noi am rămas puțin derutați; ce urma? A făcut o pauză de vreo jumătate de minut, după care și-a scuturat vocea și a zis: „Da, am început să scriu. Am scris primele pagini și m-am oprit”. „Dar de ce?” – a întrebat blând Năstase. „Pentru că nu puteam să scriu adevărul. Toți cei care ne ocupăm de fotbal în Iad ajungem! De ce? Pentru că e o lume aparte. La club, eu îl finanțam pe un băiat care avea o familie grea. Nu prea juca el acolo… Și a murit. M-am aflat în convoiul funerar, când acel băiat era condus pe ultimul drum. Și când toată lumea era marcată de această moarte, de pe margine ce credeți că mi se striga? „Bernabeu, dă-l afară pe Munoz!” (Miguel Munoz era antrenorul de atunci al echipei – n.n.) Închipuiți-vă că am rămas perplex. Asta este lumea fotbalului! Nu pot scrie despre fotbal. Dacă spun adevărul înseamnă că tot ceea ce știți despre ce se află pe teren este cu totul altceva…

Citește și „Bayern München a oferit mai mulţi bani pentru Dobrin decât Real Madrid”

„Zona era foarte bine păzită de oameni care-și lepădaseră uniforma acasă”

S-a vorbit ceva despre Dobrin?

– Nu s-a discutat absolut deloc despre Dobrin, pentru că decizia fusese luată. El știa că nu-l poate lua și lucrurile s-au desfășurat conform unui protocol de mare amabilitate. Bernabeu a fost foarte înțelegător. S-au servit cafele… Atmosfera a fost foarte destinsă. După meci, nu mai știu ce s-a întâmplat, pentru că ei n-au mai avut relații cu oficialii. S-au urcat în mașină și au plecat.

A știut Dobrin atunci că e dorit de Real Madrid?

– Știa, desigur, tot, dar el nu a vorbit niciodată cu spaniolii. Pentru că, vreau să spun, și în timpul antrenamentului, și în timpul meciului, zona era foarte bine păzită de oameni care-și lepădaseră uniforma acasă și erau acolo în civil. Eu însumi eram foarte… observat de către o persoană specială, pe care o cunoșteam și care la meciul cu Real Madrid a fost destul de discret, dar când a venit Fenerbahce aici, chiar mi s-a atras atenția. Primul meci a avut loc la Istanbul. Eu și Stelian Trandafirescu am fost în redacția ziarului „Milliyet”, în care lucra și Turgay, fostul portar al naționalei, iar ei ne-au făcut un program foarte frumos: am vizitat Istanbulul, ne-am simțit foarte bine. Când au venit la Pitești, bineînțeles că au venit ca niște prieteni; au dat mâna cu mine și am stat de vorbă îndelung. Iar acel om a venit la mine și m-a întrebat ce mi-a spus ăla… Nu mi-a spus nimic – i-am răspuns. A zis „Salut! Ce mai faci?”

Citește și 26 august 2021. Nicolae Dobrin ar fi împlinit 74 de ani