Web Analytics
scris miercuri, 10.11.2021

Baruri deschise în plină pandemie, în Argeș. Patronii s-au ales cu amenzi

Pe 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au legitimat peste 20 de persoane, au verificat 10 societăți comerciale, precum și mai multe mijloace de transport persoane.

Baruri deschise în plină pandemie, în Argeș. Patronii s-au ales cu amenzi

Citește și O nouă investiție a Consiliului Județean Argeș la Spitalul Județean de Urgență Pitești

De asemenea, au fost efectuate instruiri cu reprezentanții operatorilor economici, dar au fost efectuate și verificări în ceea ce privește respectarea legislației în vigoare, pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și Secției de Poliție Rurală Rucăr au depistat, pe raza de competență, două baruri din Câmpulung și Rucăr, care erau deschise publicului, deși acest lucru este interzis, iar în interior se aflau mai multe persoane.

 

În urma abaterilor constatate, cele două societăți comerciale au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 de lei, fiecare, conform cu art. 65, alin. 1, lit. r din Legea 55/2020.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...