# Eveniment de reper în viaţa publică a judeţului. Vineri, 8 noiembrie, săptămânalul Ancheta a împlinit 11 ani de când le oferă cititorilor săi presă de calitate, articole incisive şi analize pertinente pe teme de larg interes pentru argeşeni. Cu acest prilej, echipa Ancheta a organizat unul dintre cele mai selecte evenimente din judeţ, Balul Ancheta, un dineu care a reunit personalităţi reprezentative ale mediului public argeşean, dar şi oaspeţi din alte judeţe, în cadrul elegant oferit de Diamond Ballroom de la Hotelul Ramada din Piteşti.
Balul Ancheta reprezintă unul dintre cele mai aşteptate momente în calendarul evenimentelor din judeţ. La ediţia din acest an a Balului Ancheta au răspuns invitaţiei de a fi alături de echipa săptămânalului argeşean la ceas aniversar aproximativ 300 de personalităţi ale judeţului, cărora li s-au alăturat şi numeroşi oaspeţi din regiune, săptămânalul Ancheta reunind astfel în cadrul unui eveniment de socializare parteneri de dialog public, instituţional şi de business din toate judeţele regiunii de dezvoltare, potenţială viitoare regiune administrativă: miniştri, parlamentari, oameni de afaceri, reprezentanţi ai administraţiei publice şi directori de instituţii din Argeş şi din celelalte şase judeţe ale regiunii Sud Muntenia. Printre invitaţii săptămânalului Ancheta s-au numărat miniştrii argeşeni ai Economiei şi Agriculturii, Andrei Gerea şi Daniel Constantin, directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia – Liviu Gabriel Muşat şi secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne – chestorul Ion Stoica. În cadrul evenimentului, săptămânalul Ancheta a acordat premii de excelenţă argeşenilor care în anul 2013 s-au remarcat prin iniţiative şi proiecte de mare importanţă pentru judeţ şi cu un puternic impact asupra societăţii argeşene. Un moment aparte l-a constituit prezentarea parteneriatului dintre Argeş şi Dâmboviţa, un protocol de colaborare care vizează proiecte comune de dezvoltare a infrastructurii celor două judeţe şi în cadrul căruia săptămânalul Ancheta şi-a asumat rolul de susţinător şi partener media. Preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, şi omologul său din cadrul CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, au subliniat importanţa unui astfel de demers în contextul politicii de coeziune aferente programului european 2014-2020, iniţiativă salutată şi de preşedintele ADR Sud Muntenia, Liviu Gabriel Muşat.
Cei mai puternici argeşeni – premiaţi la Balul Ancheta
Unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii a fost cel al premiilor de umor, de altfel sarea şi piperul petrecerii, parodiile muzicale marca Ancheta smulgând ropote de aplauze şi explozii de râsete din partea invitaţilor. În cadrul celei de-a 11-a ediţii a Balului Ancheta a fost lansat şi catalogul „Cei mai puternici oameni ai Argeşului”, ocazie cu care a fost dezvăluit rezultatul competiţiei pentru poziţiile de cei mai puternici argeşeni în domeniile economic, politic şi administraţie publică, conform ierarhiei stabilite de personalităţile prezente în ediţia de colecţie marca Ancheta. După ce a luat „aurul” la două dintre categorii – politic şi administraţie publică -, preşedintele Constantin Nicolescu şi-a adjudecat titlul de cel mai puternic om din judeţ în anul 2013, fiind secondat în clasamentul general de omul de afaceri Gheorghe Badea, câştigător al competiţiei din domeniul mediului de business, podiumul fiind completat de primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc. Catalogul „Cei mai puternici oameni ai Argeşului – 2013”, un volum editat în condiţii grafice deosebite, este distribuit gratuit împreună cu ediţia de luni, 11 noiembrie, a săptămânalului Ancheta.
11 ani de investigaţii, de presă incisivă şi de calitate
Directorul săptămânalului Ancheta, Camelia Bădulescu, a dezvăluit reţeta succesului şi longevităţii publicaţiei pe care o conduce – echipa. O echipă de jurnalişti care, prin profesionalism şi dăruire, aduce în fiecare dimineaţă de luni în faţa cititorilor săi exclusivităţi şi subiecte de anvergură. Prin grandoarea evenimentului, prin impecabila organizare şi mai ales prin prezenţa unui număr impresionant de personalităţi publice, ediţia din acest an a Balului Ancheta a consfinţit poziţia de top pe care echipa săptămânalului argeşean o deţine de 11 ani pe piaţa presei din judeţ. C.S.
0 Comentarii