Rezultatele inițiale ale examenului național de Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă, au fost publicate marți, 18 august, înainte de soluționarea contestațiilor. În județul Argeș, promovabilitatea este de 38,21%, în creștere față de sesiunea de toamnă din 2025, când procentul a fost de 32,99%.
Potrivit statisticilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Argeș, la această sesiune s-au înscris 953 de candidați. Dintre aceștia, 793 s-au prezentat la probele scrise, în timp ce 160 de candidați nu s-au prezentat.
Din totalul celor prezenți, 2 candidați au fost eliminați, iar 488 au fost respinși. Dintre candidații respinși, 129 au obținut medii, însă nu au îndeplinit condițiile necesare pentru promovarea examenului.
În urma rezultatelor inițiale, 303 candidați au reușit să promoveze, ceea ce înseamnă o rată de 38,21%.
Contestațiile pot fi depuse până pe 20 august. Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2026, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 24 august.
Citește și Bacalaureat. 628 de candidați înscriși la proba la alegere în Argeș




























0 Comentarii