Baroul Argeș organizează, în perioada 27-30 august, cea de-a IX-a ediție a Turneului Național de Tenis al Avocaților, competiție care a devenit, de la an la an, unul dintre evenimentele sportive importante dedicate profesiei de avocat. La ediția din acest an sunt așteptați avocați din întreaga țară, reprezentând barouri din mai multe regiuni ale României.
Competiția se va desfășura la Baza Sportivă Star Bascov, sub egida: „Inteligența în mișcare”.

Când a început
Ideea organizării turneului de tenis a apărut la finalul anului 2017, iar proiectul s-a dezvoltat constant, atrăgând de la o ediție la alta tot mai mulți participanți.
Pentru reprezentanții Baroului Argeș, tenisul oferă mai mult decât cadrul unei competiții sportive. Valorile promovate în teren se regăsesc și în activitatea profesională a avocaților: disciplină, respectarea regulilor, strategie, eleganță și fair-play.
„Cred că nu există o pregătire mai bună pentru competiția profesională din sălile de judecată decât o competiție sportivă construită pe aceleași valori: respectarea regulilor, inteligență, eleganță, disciplină și fair-play”, este de părere avocatul Dragoș-Andrei Nicolescu, decanul Baroului Argeș.
Premieră pentru ediția din acest an: turneu de padel
Anul 2026 aduce și o premieră! Pe lângă tradiționala competiție de tenis, Baroul Argeș organizează prima ediție a Turneului de Padel al Avocaților, în aceeași perioadă, respectiv 28-30 august.
Inițiativa a venit în contextul interesului tot mai mare manifestat de avocați pentru acest sport, care combină elemente specifice tenisului și squashului. Organizatorii au decis astfel să extindă evenimentul și să le ofere participanților posibilitatea de a concura într-o disciplină sportivă aflată într-o continuă dezvoltare.
Turneul de la Argeș a ajuns să reunească avocați din peste jumătate dintre barourile din România, transformând competiția într-un prilej de întâlnire și socializare între profesioniști din domeniul juridic, dincolo de cadrul obișnuit al activității din sălile de judecată.
(Antoniu Neguț)




























0 Comentarii