Bogdan Teodor Nedelcu, patronul unei firme din Pitești, a fost trimis în judecată pentru reducerea fondului forestier național
Primul caz de tragere la răspundere a celor care decid să taie din Pădurea Trivale. Este vorba despre Bogdan Teodor Nedelcu, administratorul fimei Bussines Ned Solutions din Pitești. Cercetările în acest caz au început încă din 2020 și au fost finalizate pe 17 august a.c., când dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată a administratorului și a societății în cauză. Pe 26 august a.c., administratorul a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de reducerea suprafeței fondului forestier național. A fost trimisă în judecată și firma pentru aceeași infracțiune.
În data de 6 februarie 2018, societatea Bussines Ned Solutions SRL, reprezentată de Bogdan Teodor Nedelcu, a cumpărat suprafațele de 3.000 mp și 1.400 mp, ambele terenuri forestiere având categoria de folosință pădure și ambele situate în extravilanul comunei Moșoaia, și le-a alipit. În 16 iulie 2019, Garda Forestieră Ploiești a emis decizie pentru scoaterea definitivă din fondul forestier din cadrul suprafeței de 4.400 mp a suprafeței de 1820 mp, pentru „construirea unui obiectiv turistic cu funcțiuni de cazare (Pensiune Turistică)”, beneficiar fiind tot firma Business Ned Solutions.
Citește și Patronul de la Rehoma, amendat cu 5000 lei pentru terasa construită ilegal în Pădurea Trivale
De aici lucrurile s-au mișcat repede. Tot în luna iulie, urmare a solicitării proprietarului, terenul a fost dezlipit în 8 imobile, iar, în baza deciziei amintite mai sus, 41 de arbori de pe suprafața destinată pensiunii au fost marcați, fiind aprobată scoaterea acestora. În vederea exercitării dreptului de preempțiune, proprietarul a notificat Primăria comunei Moșoaia și Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Direcția Silvică Argeș, iar în urma răspunsurilor comunicate a rezultat faptul că acestea “nu sunt interesate pentru exercitarea dreptului de preempțiune și nici nu au fost înregistrate solicitări din partea vecinilor sau din partea altor persoane”, scrie în rechizitoriu.
Administratorul firmei a păstrat suprafața de 1820 mp pentru a construi Pensiunea Turistică și, la nici o lună de când a primit aprobarea de la Garda Forestieră, în data de 13 august 2019, a vândut către un cumpărător suprafața de 672 mp și către alți doi cumpărători suprafața de 472 mp, “fiind schimbată destinația obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional înainte de împlinirea termenului de 5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reducerea fondului forestier național, prev. de art. 106 alin.2 din Legea 46/2008”, se precizează în rechizitoriu. Astfel, potrivit legii, cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amendă se sancționează schimbarea destinaţiei obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier national, dacă se produce în termen de 5 ani de la aprobare.
Urmărirea penală a început încă din 2020
Interesant este că începerea urmăririi penale în cauză a fost dispusă printr-o ordonanță din 19 noiembrie 2020, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de reducerea fondului forestier național și tăiere, fără drept, de arbori. Apoi, în 2021, a continuat urmărirea penală doar cu privire la reducerea suprafeței fondului forestier național, iar ulterior s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de firmă și față de afacerist pentru aceeași infracțiune.
Jurnalul de Argeș a scris încă din 2020 despre tăierile de la liziera Pădurii Trivale
În 2020, Jurnalul de Argeș a scris despre cum dispare liziera Pădurii Trivale la Moșoaia și răsar în loc pensiuni, pentru că, în ultimii ani, s-au achiziționat terenuri și s-au obținut autorizații de scoatere din fondul forestier și de defrișare pentru parcele mari. În acel articol, Octavian Dobrinescu, șeful Ocolului Silvic „Codrii Verzi”, vorbea despre proprietarii care au în posesie suprafețe mari pe care le-au defrișat și unde vor să facă pensiuni, dar care, în schimb, aduc alte suprafețe în compensare, care vor fi împădurite. Un astfel de exemplu era chiar firma Business Ned Solutions, despre care șeful Ocolului Silvic spunea că va aduce teren în compensare și că va împăduri vreo două hectare jumătate.
Citește și Din nou despre Pădurea Trivale. Se joacă deja ”Hora securii” pe cadavrul ei?
Încă de atunci se știa că administratorul vrea să construiască acolo spații de cazare, iar șeful ocolului preciza că timp de cinci ani trebuie să se mențină decizia. Ulterior, tot în 2020, Jurnalul de Argeș a scris un al doilea articol despre situația din Moșoaia, strada Gazului, în care preciza că există dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul reducerii fondului forestier national și că Garda Forestieră Ploiești întocmise un raport în care s-au constatat fapte de încălcare a Codului Silvic, care va fi transmis organelor de cercetare penală.
Și în rechizitoriu se amintește de implicarea Gărzii Forestiere Ploiești, care a sesizat, prin intermediului unui raport inregistat în 16 aprilie 2020, aspecte cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori și folosirea dispozitivelor speciale de marcat fără drept. Însă, în final, s-au clasat cauzele privind comiterea infracțiuniilor de tăiere fără drept de arbori și folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, iar administratorul și firma au fost trimiși în judecată, așa cum precizam, doar pentru reducerea fondului forestier național.
0 Comentarii