Web Analytics

articol scris luni, 27 octombrie 2025

Caravana Bucurie în Mișcare ajunge și la Domnești, în Argeș

Localitatea Domnești din Argeș a fost aleasă pe traseul Caravanei Rurale Bucurie în Mișcare 2025, un proiect care are loc între 1 octombrie și 4 noiembrie și care traversează 15 sate și comune din România. Astfel, mâine, 28 octombrie, locuitorii sunt așteptați la mișcare între orele 11:00 - 15:00, pe Stadionul Local.

Organizatorii transmit că programul zilei va cuprinde multiple spații de mișcare, de la zone dedicate sporturilor de tip fotbal, baschet, tenis cu piciorul, volei, badminton, tenis de masă, la zone cu jocuri de precizie, trasee de ștafete și activități pe echipe. De asemenea, vor avea loc demonstrații ale unor cluburi locale sau zonale, din diverse arii și discipline sportive. Alături de sponsorul principal al programului, Kaufland România, caravana rurală este organizată cu sprijinul Primăriei Domnești și al Școlii Gimnaziale Domnești. Participarea este gratuită.

„În cadrul programului Bucurie în Mișcare ne-am propus să readucem bucuria și responsabilitatea mișcării la cât mai mulți oameni. Până în prezent, Bucurie în Mișcare a ajutat peste 1 milion de copii, tineri și adulți să experimenteze bucuria sportului individual și organizat, cu impact pozitiv pe multiple planuri, în sute de comunități din România.

Fiecare proiect din cadrul programului nostru ne dorim să atingă unul sau mai multe dintre următoare 4 arii cheie:

  • GENERAȚII MAI SĂNĂTOASE - un aspect important al comunicării acestei campanii este acela de corelație între sport și sănătate;
  • SPORTUL - UN MOD DE VIAȚĂ - peste 500 de activități sportive integrate;
  • INCLUZIUNE ȘI IMPACT SOCIAL - oferirea unei platforme de activități destinate și grupurilor defavorizate din comunitățile vizitate;
  • MODELE DE LEADERSHIP SPORTIV - invitați sportivi și antrenori din diverse discipline, cluburi sportive diverse (rugby, fotbal, tenis de masă, oină, etc).

Caravana Rurală Bucurie în Mișcare este ultimul proiect major al acestui an, prin care vizităm 15 de localități din tot atâtea județe, iar prin intermediul celor 15 de evenimente de o zi, ne-am propus să interacționăm cu aproximativ 20.000 de copii, tineri și adulți pe tema importanței sportului și a unei vieți sănătoase”, au mai transmis organizatorii într-un comunicat de presă.

Traseul Caravanei Rurale Bucurie în Mișcare:

START: 1.10 - Cojocna, Cluj >> 7.10 - Silivașu de Câmpie, Bistrița Năsăud >> 8.10 - Zău de Câmpie, Mureș >> 14.10 - Săsciori, Alba >> 15.10 - Vețel, Hunedoara >> 21.10 - Orlat, Sibiu >> 22.10 - Budești, Vâlcea >> 28.10 - Domnești, Argeș >> 29.10 - Gura Ocniței, Dâmbovița >> 30.10 - Măneciu, Prahova >> 31.10 - Budila, Brașov >> 01.11 - Bogdănești, Bacău >> 3.11 - Săvinești, Neamț >> 4.11 - Sărmaș, Harghita.

Citește și Două zile la rând, testare gratuită a auzului la Mioveni

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alertă în două orașe din Alba: Urși văzuți în zone locuite, populația avertizată prin RO-ALERT

Momente de îngrijorare pentru locuitorii din două orașe ale județului Alba, după ce prezența unor urși a fost semnalată miercuri […] Citește!

Statul oferă până la 27.000 de lei tinerilor care se angajează pentru prima dată. Cine poate beneficia și ce condiții trebuie respectate

Tinerii care nu au mai lucrat și își caută primul loc de muncă pot primi până la 27.000 de lei […] Citește!

Tragedie la Maratonul din New York. O atletă de 24 de ani a murit în timpul cursei

Lumea sportului este în doliu după moartea lui Rachel Apa, o tânără atletă de 24 de ani care s-a prăbușit […] Citește!

Afacere ilegală cu plumb, descoperită în Sibiu. Aproape 18 tone, confiscate

O activitate suspectată de încălcarea legislației fiscale și de mediu a fost descoperită în județul Sibiu, în urma unor controale […] Citește!

Ce pensie are Rică Răducanu: „M-am certat cu poștașul!”

Rică Răducanu (80 de ani), fostul mare portar al Rapidului și unul dintre cele mai pitorești personaje din fotbalul românesc, […] Citește!

„Țară de țigani?” Oltenii au luat foc după postarea albanezilor de la Egnatia, la sosirea în Craiova!

Fanii Universității Craiova au luat foc după o postare a celor de la Egnatia! Tensiuni între suporterii Universității Craiova și […] Citește!

Comoară arheologică descoperită după percheziții în România și Austria. Sute de obiecte, monede vechi și piese dacice, ridicate de DIICOT

O anchetă de amploare privind furtul și comercializarea ilegală a unor bunuri care ar putea aparține patrimoniului arheologic a dus […] Citește!

A crezut că scapă de datorii, dar a rămas fără banii de pe card! Cum a fost păcălită o femeie din Reșița de un fals broker de credite

O femeie din municipiul Reșița a pierdut peste 4.500 de lei după ce a apelat la serviciile unui presupus broker […] Citește!

 Victor Pițurcă îi avertizează pe olteni: „Nu-i subestimați, nu sunt slabi!”

În cea de-a 3-a rundă a gupei Conference League, Universitatea Craiova o întâlnește mâine, pe arena „Ion Oblemenco", pe Egnatia, […] Citește!

„Cultura muntelui”– o lecție despre pasiune, curaj și respect pentru natură

Uneori, cele mai importante lecții nu se învață doar din cărți, ci din întâlnirea cu oameni care au transformat pasiunea […] Citește!

Pericol major pe Autostrada A1: O cisternă cu acid sulfuric s-a răsturnat între Sebeș și Sibiu. Traficul, închis

Un accident rutier care a implicat o autocisternă încărcată cu acid sulfuric a determinat autoritățile să închidă circulația pe un […] Citește!

Bogdan Andone, mesaj pentru suporteri: „Să fim uniţi şi să aveţi încredere în această echipă!”

Fanii lui FC Argeș i-au cerut demisia lui Bogdan Andone de mai multe ori în ultimaperioadă, din cauza rezultatelor echipei. […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!