Web Analytics
scris joi, 28.08.2014

Autostrada spre Craiova sub semnul întrebării, Piteşti-Sibiu cică s-ar face

Autostrada Craiova-Piteşti (121 km), unul din proiectele pe care statul vrea să le construiască în concesiune bate pasul pe loc de un an, deşi lucrările trebuia să demareze în 2014. Statul nu a selectat nici până acum un investitor privat pentru aceasta, iar șoseaua nu are nici termen de începere, nici de finalizare. În urmă cu un an, Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) susţinea că pe final de an 2013 va semna contractele de concesiune pentru Craiova-Pitești. În prezent însă, autostrada se află în acelaşi stadiu în care se afla şi în urmă cu un an: se cunoaşte numele investitorilor privaţi care s-au înscris în cursa pentru construcţia şi operarea ei, iar statul poartă în continuare negocieri, aşa-numitul „dialog competitiv”, pentru selecţia companiilor care vor veni cu finanţare pentru execuţie. Autostrada Craiova-Piteşti va costa, în medie, 14 milioane de euro/kilometru, potrivit estimărilor făcute de CNADNR, în ciuda faptului că standardele de cost impuse de Ministerul Transporturilor acum câţiva ani arată că o autostradă ar trebui să coste între 3,8 şi 6 milioane de euro pe kilometru, în funcţie de relieful unde este construită (şes, deal, munte).

Dragnea promite că nu-l doare gura

„Piteşti-Sibiu este o autostradă care se va realiza. (…) Este o autostradă vitală pentru România, este pe un traseu european extrem de important şi va fi realizată, dincolo de toate discuţiile care au fost în acest an”, a declarat Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. El nu a precizat însă  un termen la care ar putea începe efectiv lucrările, dar a spus că, în opinia sa, procedurile preliminare se vor finaliza în a doua parte a anului viitor, când ar putea începe selecţia firmei constructoare. „La începutul lui ianuarie 2015, după ce studiul de fezabilitate va fi recepţionat, se demarează procedurile pentru achiziţionarea proiectului tehnic, proiectului de execuţie, urmând ca după ce se recepţionează proiectul tehnic, care eu cred că nu poate să necesite o perioadă mai mare de un an. În opinia mea, în 2015, undeva în partea a doua a anului, pot începe procedurile de selectare a constructorului”, a precizat Liviu Dragnea.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

RO-Alert post factum la Câmpulung

Furtuna cu grindină care s-a abătut asupra Câmpulungului luni după-amiază a fost prevăzută de norii negri ce se tot adunau și de durerile de oase...