Web Analytics

articol scris vineri, 05 aprilie 2024

Aurel Bălășoiu candidează la Primăria Rociu din partea PNL Argeș

Deputatul Aurel Bălășoiu s-a înscris în cursa electorală. Va candida pentru funcția de primar de la Rociu din partea PNL. Din 1 aprilie s-a înscris în partid și conduce filiala din Rociu. Iar joi, 4 aprilie, a fost lansat în comună de președinta liberalilor argeșeni și ministra Justiției, Alina Gorghiu, care a spus că "echipa Partidului Național în Argeș chiar se întărește. Avem ocazia se fim alături de o formulă care a știut să facă administrație".

Citește și Deputatul Aurel Bălăşoiu: „Au trecut mulţi prin Parlament, dar nu s-au gândit că şi în acel oraş din sudul judeţului Argeş e necesară o asemenea investiţie”

"Avem de muncă, dar nimic nu e imposibil când în fața unui electorat vine un om pe care dvs. îl cunoașteți și cu care ați lucrat de 43 de ani. Această perioadă în care am lucrat numai în această comună mă face să cred că dvs. m-ați susținut foarte mult. Am toată încrederea că în 9 iunie 2024 vom fi mulți, bine și vom vota exact cum gândim noi și cum trebuie să fie bine pentru locuitorii comunei Rociu. Votul dvs. a contat întotdeauna", a declarat Aurel Bălășoiu.

Reamintim că, în toamna lui 2022, Aurel Bălășoiu, pe atunci deputat PSD, a fost implicat într-un scandal sexual în urma căruia a fost exclus din partid. S-a făcut dosar penal pentru act sexual cu minor și viol, dar, după trei luni, Parchetul de pe lângă Curtea de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală și Criminalistică a dispus clasarea dosarului pe numele deputatului Aurel Bălășoiu.

Mai multe detalii, aici: Veste șoc de la PSD! Aurel Bălășoiu, exclus din partid

Citește și Două dosare, pentru act sexual cu un minor şi pentru viol, în cazul deputatului Aurel Bălăşoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Avocatul Poporului a cerut măsuri suplimentare la IPJ Argeș după un caz de violență domestică

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu după ce doi bărbați au răpit o tânără dintr-un taxi, incident care a avut […] Citește!

Deputatul Dorin Popa, prezent la Summitul HoReCa: susținere pentru industria ospitalității

Deputatul Dorin Popa, vicepreședinte al partidului „La Dispoziția Ta”, a participat la Summitul HoReCa, alături de președinta formațiunii, Mariana Vârgă. […] Citește!

Argeșean de 62 de ani, dat dispărut

Polițiștii din Curtea de Argeș au fost sesizați că, în ziua de 23 octombrie, SCARLAT NICULAE, în vârstă de 62 […] Citește!

Corona Brașov – FC Argeș 0-3

FC Argeș a învins astăzi, în etapa a doua din grupele Cupei României, pe Corona Brașov, în deplasare, cu 3-,0. […] Citește!

SUA pregătesc noi bombardamente asupra Iranului după alegerile intermediare

Administrația americană a avertizat mai multe state din Golf cu privire la posibilitatea unor noi bombardamente asupra Iranului după alegerile […] Citește!

Reguli noi pentru obținerea și reînnoirea permisului auto, din 6 noiembrie

Șoferii care au antecedente de dependență de alcool, suferă de anumite afecțiuni psihice sau au probleme de vedere vor fi […] Citește!

George Simion: „Vedem din ce în ce mai mulţi muncitori din ţări terţe. Am cerut o comisie de anchetă”

Preşedintele AUR, George Simion, a atras atenţia asupra disparităţilor sociale dintre regiunile României, spunând că reducerea fondurilor europene riscă să […] Citește!

Un nou caz de femicid în România: O femeie a fost omorâtă în bătaie de partenerul ei. Bărbatul a fost arestat preventiv

O femeie în vârstă de 51 de ani, din judeţul Dolj, a murit după ce a fost lovită cu pumnii […] Citește!

Nazare nu exclude taxe și impozite noi în 2027: „Nu îmi doresc, dar avem nevoie de sustenabilitate” 

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu a exclus posibilitatea introducerii unor taxe și impozite noi în 2027, afirmând că orice program […] Citește!

Înșelăciune de 25.000 de euro. Piteștean păgubit

Un bărbat de 31 de ani, din Găești, județul Dâmbovița, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din […] Citește!

Pitești. A trecut pe roșu și l-a văzut Poliția. Ce a urmat

Marți, 27 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat un bărbat în vârstă de 45 de ani, din […] Citește!

Ion Mînzînă a discutat cu premierul României despre situația de la Dacia

Ion Mînzînă, președinte al Consiliului Județean Argeș și al PSD Argeș, s-a întâlnit miercuri, 28 octombrie, cu premierul Luca Niculescu, […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

Când CJ-ul lui Mînzînă îşi plăteşte căţelul din bani publici ca să latre la ziarişti

Din ediția tipărită

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!