Web Analytics

Au fost depistați de polițiști în Pitești deși erau în carantină la Mioveni

de | 29.06.2021 17:00 | Actualitate

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate 23 de acţiuni punctuale (dintre care 20 organizate independent de către poliţişti, două organizate cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri).

În cadrul activităților au fost verificate 641 de persoane, precum și 117 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost verificate 103 societăți comerciale, unde poliţiştii au transmis reprezentanţilor tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate să ia măsuri pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

 

Citește și Drăganu: Reținuți de polițiști după ce au fost prinși în flagrant

 

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, dintre care 11 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală și două ca urmare a nerespectării măsurii carantinei/izolării.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au depistat, pe raza municipiului Pitești, un bărbat de 31 de ani și o femeie de 25 de ani, ambii din Mioveni, care nu au respectat măsura carantinei, la adresa declarată din localitatea de domiciliu.

Ca urmare a celor constatate, cei doi au fost sancționați contravențional cu avertismente, iar situaţia a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii