Web Analytics

Atenție cititori, fake news! Atac cibernetic la adresa ziarului BURSA şi a publicului cititor

de | 29.01.2023 10:12 | Actualitate, Dezvăluiri, Economie, Home

Pagina de site a ziarului BURSA a fost clonată, în 27 Ianuarie a.c., de autori necunoscuţi care au publicat pe mai multe site-uri anonime de internet un articol menit să prejudicieze financiar publicul cititor. Este vorba despre materialul „RAPORT SPECIAL: Ultima investiţie a lui Ion Ţiriac a îngrozit conducerea băncilor mari din România„, apărut chipurile în ziarul BURSA, sub semnătura colegului nostru Andrei Iacomi, articol în care cetăţenii sunt sfătuiţi să investească într-un nou program de tranzacţionare a criptomonedelor numit – în falsul articol – Crypto Engine. Foto principal: Imagine falsă creată de hackeri a ziarului online bursa.ro

Citește și: Scandalos! Niciun ban de la evenimentul caritabil pentru Ucraina nu a mai ajuns la destinaţie!

Cetăţenii care doresc să acceseze pe linkul respectiv celelalte secţiuni ale ziarului sunt redirecţionaţi automat către programul respectiv, însă de fiecare dată în dreptul adresei de internet apare o altă adresă.

Falsul este evident pentru cititorii fideli ziarului BURSA care, dacă accesează pagina oficială a ziarului nostru, pot observa că articolul respectiv nu există pe site, ba mai mult, imaginea pdf a primei pagini postată în dreapta nu coincide cu aceea de pe site-ul care a clonat cotidianul nostru.

Cu toate acestea, arătăm că persoanele care stau în spatele falsului articol au clonat până şi sigla ziarului BURSA, deoarece dacă veţi copia linkul şi îl veţi căuta cu Google, la căutare o să apară inclusiv sigla respectivă.

Referitor la articolul fals publicat de link-ul respectiv, dar şi pe un alt link (se pare că falsul se multiplică ori de câte ori doresc autorii atacului cibernetic), colegul nostru Andrei Iacomi ne-a declarat: „Am fost surprins neplăcut să văd materialul respectiv, care mi-a fost transmis pe telefon. Materialul apărut astăzi sub denumirea «RAPORT SPECIAL: Ultima investiţie a lui Ion Ţiriac a îngrozit conducerea băncilor mari din România», care circulă pe Internet ca şi cum ar fi fost publicat de ziarul BURSA nu are nicio legătură cu noi. Nu-l cunosc şi nu am făcut vreodată un interviu cu Ion Ţiriac. În material sunt termeni folosiţi/traduşi greşit şi fracturi de logică. Nimic din ceea ce este prezentat în material nu a fost scris de mine. Noi nu facem recomandări de investiţii, deoarece nu acesta este rolul mass-media”.

Citește și: Ţeapă de proporţii cu aur falsificat, dată caselor de amanet din Piteşti

Referitor la situaţia de mai sus, deoarece atacul cibernetic face o reclamă înşelătoare care poate prejudicia financiar publicul cititor şi care prejudiciază în subsidiar ziarul BURSA şi colectivul redacţional, conducerea ziarului a întocmit o sesizare pe care au înaintat-o Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti pentru a deschide un dosar de cercetare penală cu privire la săvârşirea de către autorii atacului cibernetic a infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals privind identitatea, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal. Prin solicitarea respectivă solicităm instituţiilor abilitate să dispună măsurile care se impun în prezenta speţă pentru identificarea autorilor atacului cibernetic şi pentru tragerea la răspundere penală şi materială a acestora.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole