Web Analytics

Argeşul rămâne fără păduri, iar autorităţile dorm

de | 30.06.2016 09:43 | Opinii

La cât și cum se defrișează în Argeș, probabil că nu peste mulți ani, copacii vor ajunge să fie la fel de rari ca și urșii Panda. Argeșul este campion absolut la defrișări ilegale în ultimii șapte ani, iar asta o arată inclusiv statisticile Greenpeace. În perioada 2009-2015, în Argeș s-au înregistrat peste 15.000 de cazuri de tăieri ilegale. Un număr uriaș și totodată revoltător. Și asta pentru că în mod cert toate aceste defrișări pe bandă rulantă s-au făcut cu complicitatea autorităților, fie ele la nivel local și/sau județean. Îmi aduc aminte și acum cum anul trecut Poliția Argeș și Prefectura dădeau niște raportări de tot râsul, cum că au fost prinși hoți care au sustras o jumătate de metru cub sau doi metri cubi de lemn. Amărâții erau aruncați în față, în timp ce marii granguri își făceau și își fac de cap în continuare. Prin Curtea de Argeș și Câmpulung trec zilnic zeci și zeci de camioane încărcate până la refuz cu bușteni tăiați. Sunt văzute de toată lumea, însă nimeni nu se întreabă și nici nu verifică dacă acele transporturi sunt legale sau nu.
M-aș fi bucurat ca șefii Direcției Silvice Argeș și ai IPJ Argeș din ultimii șapte ani să fi fost mai implicați în combaterea jafului comis pe picior mare în pădurile Argeșului. Și nu trebuie să ne ferim de realitatea dureroasă: în Argeș e un dezastru ecologic. Un dezastru tolerat fără probleme de autorități. Și sunt aceleași autorități care au aprobat și alte „boacăne”, cum ar fi „teleportarea” celor 32,8 hectare ale Brătienilor de la Rătești în Pădurea Trivale.
Sunt totuși și câteva excepții de oameni care își fac treaba, cum ar fi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, care i-au trimis acum două luni în judecată pe membrii clanului „Brânză” și mai mulți angajați de la un ocol silvic privat în răsunătorul dosar „Cheresteaua”, în care s-a descoperit că nu mai puțin de 23.000 (!!!) de copaci au fost tăiați ilegal, iar prejudiciul adus statului este de 3,6 milioane euro. Iar Dosarul „Cheresteaua 1” a fost finalizat deși s-au făcut mari presiuni, inclusiv la București, ca totul să fie băgat sub preș.
De lăudat sunt și oamenii de la fundația Conservation Carpathia a neamțului Christoph Promberger, care de câțiva ani s-au apucat să reîmpădurească sute de hectare defrișate ilegal de alții.
E nevoie însă de mai mulți oameni implicați, e nevoie de autorități care să își facă treaba fără frică și fără să cedeze la ispite. Ce ziceți, domnule prefect Cristian Soare? Ce ziceți, domnule președinte Dan Manu? Ce ziceți, domnule chestor Ionel Ispir? Ce ziceți, domnule director Armand Chiriloiu? Vă tentează să dezintegrați mafia celor care rad în fiecare zi pădurile Argeșului sau vreți ca județul nostru să rămână campion la defrișări ilegale și în anii următori?
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii