Web Analytics
scris joi, 30.05.2019

PSD Argeş a obţinut o victorie cât un dezastru

# 29,16% e cel mai slab rezultat al acestui partid în județ. Liberalii sunt la doar 7 procente distanță, iar USR, la 10

PSD Argeş a obţinut o victorie cât un dezastru

PSD a câștigat alegerile europarlamentare în Argeș cu cel mai mic procent de până acum. O victorie fără prea mare importanță, în condițiile în care PSD a pierdut clar la nivel național, iar la Pitești a fost învins pentru prima oară în ultimele decenii.
Biroul Electoral Judeţean Argeş a finalizat marți, 28 mai, procesul-verbal privind alegerile europarlamentare şi referendumul din 26 mai.
Conform BEJ, au fost prezenţi la urne 268.649 de alegători. PSD a câştigat alegerile în Argeş, dar cu cel mai mic procent de când se organizează alegeri europarlamentare, adică din 2007. Concret, PSD a obținut 78.327 voturi, ceea ce înseamnă un procent final de 29,16%, cu mai bine de 17% mai puțin față de alegerile din 2014. Pe locul doi s-a situat PNL, cu 61.538 de voturi obţinute (22,91%), iar pe locul trei Alianţa 2020 USR PLUS, aceasta obținând 48.673 de voturi (18,12%).
Pro România a luat în Argeş 26.040 de voturi (9,69%), iar PMP a obținut 17.827 de voturi (6,64%). ALDE a obţinut 11.271 de voturi (4,20%). În fine, candidatul independent George Simion a obţinut în Argeș 3.364 de voturi, ceea ce corespunde unui procent de 1,25%.

USR-PLUS face istorie, câștigând trei orașe: Pitești, Mioveni și Ștefănești

Pentru prima oară în ultimii 20 de ani, PSD a pierdut alegerile la Pitești, unde pe primul loc s-a clasat Alianța USR-PLUS, cu un procent de 27,16%, în timp ce PSD a obținut 22,85%. La Piteşti, PNL s-a clasat pe locul al treilea, obținând 18,63% dintre voturi. Pe următoarele locuri s-au situat Pro România – 10,6%, PMP – 7,49% și ALDE – 4,34%.
Alianța USR-PLUS a câștigat și la Mioveni, alt fief social-democrat, unde a obținut 25,6% dintre voturi. Și la Ștefănești victoria a revenit tot Alianței USR-PLUS, care a obținut 22,94% dintre voturi.
La Câmpulung, PSD a obținut 27,5% dintre voturi, urmat de PNL, cu 23,79% și de Alianța USR-PLUS – 19,7%. PSD a câștigat și la Curtea de Argeș, obținând 25,79% dintre voturi, secondat de PNL – 22,6% și Alianța USR-PLUS – 20,9%. Și la Topoloveni cel mai mare procent electoral l-a obținut tot PSD – 30,16%, urmat de PNL – 25,5% și USR-PLUS – 18,7%. La Costești, în schimb, a câștigat PNL (32,9%), urmat de PSD (29,4%) și USR-PLUS (13,3%).

Distribuie!

1 Comentariu

  1. …… Domnule Valeca sunteti un om deosebit/in sport – judo… desi figura nu v-arata (nota zero barat pentru mine).
    .. .. In politica nu ati demonstrat nimic ( nota bene pentru mine ) . …. .
    …. Cumuland, nu crezi ca ar fi mai bine sa ne plimbam prin parc ?!

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită