Un bărbat în vârstă de 97 ani, din București, care se afla la volanul unui autoturism pe DJ 659, pe raza comunei Slobozia, a fost depistat de polițiști că are dreptul de a conduce suspendat.
Testarea lui cu aparatul etilotest a indicat 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.946,25 lei, fiind, deja, a doua oară când șoferul respectiv a fost depistat conducând sub influența alcoolului - potrivit IPJ Argeș.
În cauză a fost întocmit dosar penal.
În acest context, IPJ precizează: „pentru siguranța tuturor participanților la trafic, respectarea regulilor este obligatorie, indiferent de vârstă. Iar atunci când există îndoieli cu privire la capacitatea de a conduce, evaluarea medicală de specialitate este cea care stabilește aptitudinea pentru conducerea autovehiculelor.
Pentru șoferii vârstnici, dar și pentru familiile acestora: nu ignorați semnalele care pot indica faptul că șofatul a devenit riscant. O decizie responsabilă poate preveni o tragedie.
La orice vârstă, responsabilitatea în trafic înseamnă să știi și când este momentul să lași volanul”.



























0 Comentarii