FC Argeș joacă luni, 7 septembrie, de la ora 17:30, în deplasare, cu FC Voluntari, în etapa a 8-a a SuperLigii. Înaintea partidei de pe Stadionul „Anghel Iordănescu”, Mario Tudose, fundaşul argeşenilor, a prefaţat confruntarea, în cadrul unei conferinţe de presă.
Mario Tudose speră să poată evolua astăzi, în partida pe care FC Argeș o va disputa în deplasare cu FC Voluntari. Acesta încă resimte dureri după problemele medicale acuzate la meciul cu FCSB, însă investigațiile au exclus o accidentare osoasă.
„După meciul cu FCSB, am mers la spital pentru a face o radiografie, să văd dacă am o problemă la structura osoasă, dar, din fericire, am exclus problema asta. Este complicat când ai probleme medicale și să te antrenezi cu dureri sau să joci cu dureri, nu este ușor. Mă simt mai bine acum, însă mai simt dureri.
Sper ca la ora jocului să fiu în mare parte apt, din punct de vedere medical.
Deși Voluntari este o echipă nou-promovată, în acest sezon, la meciurile de acasă, au arătat bine. Este o echipă periculoasă și sperăm din suflet să scoatem un rezultat pozitiv, pentru că avem mare nevoie.
Este important să intrăm concentrați și să rămânem concentrați pe toată durata jocului, cât durează, 90-95 de minute. Degeaba începi concentrat, dacă în timp îți pierzi concentrarea și te trezești mai târziu", a declarat Mario Tudose.



























0 Comentarii