În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au derulat acțiuni individuale sau împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice. Urmarea: au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, însumând 10.000 lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice. Totodată au fost aplicate măsuri complementare de confiscare pentru cantitatea totală de 7,36 metri cubi de material lemnos pentru care nu a putut fi justificată proveniența legală.
Citește și: Un argeșean a fost reținut într-o afacere ilegală cu alcool etilic!
Poliția vine și cu un exemplu: luni, 5 decembrie, oamenii legii din Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 69 de ani, din Lerești, care transporta 4,065 metri cubi de cherestea molid și 0,600 metri cubi de lăturoaie, cu o autoutilitară, fără a deține documente care să ateste proveniența legală sau documente de însoțire a transportului respectiv.
Ca urmare a celor constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei, conform Legii 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Rucăr-Păpușa, după cum ne-a informat biroul de presă al IPJ Argeș.
0 Comentarii