Web Analytics

articol scris marți, 09 august 2022

APIA: Se eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care vor credite bancare

Fermieri_APIA

Crescătorii de animale beneficiari ai ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, care vor să acceseze credite bancare, pot primi, începând de ieri, adeverinţe din partea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor, entiatea a încheiat convenții cu instituțiile bancare și nebancare și cu fondurile de garantare din domeniul agricol privind finanțarea capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente pentru beneficiarii ajutoarelor naționale tranzitorii și/sau sprijinului cuplat în sectorul zootehnic, au transmis reprezentanții APIA, într-un comunicat.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință care atestă depunerea de către beneficiar, în Campania 2022, a Cererii unice de plată pentru schemele de ajutoare naționale tranzitorii și/sau sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum și numărul de animale confirmate în urma efectuării unui prim control administrativ.

Citește și: Încă un accident în Bulgaria! Șase români implicați, doi în stare gravă

Totodată, prin adeverința eliberată, se confirmă că fermierul, la data emiterii Adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru schemele din sectorul zootehnic și că acesta îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Cuantumurile înscrise în convenții sunt următoarele:
- Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul lapte – schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte (ANTZ 7 – L) – 61,25 lei/ tonă;
- Ajutorul Național Tranzitoriu în sectorul carne – schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul carne (ANTZ 8-C) – 213,20 lei/cap;
- Ajutorul Național Tranzitoriu speciile ovine/caprine – schema cuplată de producție, (ANTZ 9) – 15,21 lei/cap;
- Sprijin cuplat categoria bivoliţe de lapte – 510,10 lei/cap;
- Sprijin cuplat categoria taurine din rase de carne – 824,60 lei/cap;
- Sprijin cuplat categoria vaci de lapte – 1159,00 lei/cap;
- Sprijin cuplat viermi de mătase – 289,40 lei/kg gogoși;
- Sprijin cuplat categoria ovine / caprine – 54,61 lei/cap.

Citește și: Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș: „Vom gândi realist noi măsuri de sprijin pentru populație și economie”

Conform prevederilor Convenției, dobânda aferentă contractului de finanțare pentru beneficiarii sprijinului acordat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură este de RON-ROBOR 6M + maximum 2%. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bogdan Andone, amendat pentru declarațiile despre arbitraj și reclamat din nou după eșecul cu Rapid

Bogdan Andone, antrenorul în vârstă de 51 de ani al lui FC Argeș, a fost reclamat recent la Comisia de […] Citește!

Un bărbat a ajuns în fața instanței după un mesaj controversat despre magistrați. Ce acuzații îi aduc procurorii

Un bărbat a fost trimis în judecată pentru instigare publică, după ce ar fi postat pe Facebook un comentariu în […] Citește!

Transport clandestin cu 200 de oi, oprit la Alba Iulia. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Un camion în care erau transportate aproximativ 200 de ovine a fost oprit de polițiști în Alba Iulia, în noaptea […] Citește!

Tragedie pe un drum din Iași: trei oameni au murit după impactul dintre un camion și o mașină

Trei persoane și-au pierdut viața într-un accident produs pe DJ 208L, pe tronsonul dintre Pașcani și Brătești, în comuna Stolniceni-Prăjescu, […] Citește!

Premii record la Europenele de atletism din 2028. Campionul european va primi 30.000 de euro

Campionatele Europene de atletism din 2028 vor avea cel mai mare fond de premiere din istoria competiției. Organizatorii au pregătit […] Citește!

ITM Arges

ITM Argeș. Transparența veniturilor salariale, obligatorie la autorități și instituții publice!

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Argeș reamintește tuturor autorităților și instituțiilor publice, cu  excepția celor de apărare, ordine publică şi […] Citește!

Alina Peșu, delegată la semifinala CM U20! Românca va arbitra Italia – Spania

Arbitra română Alina Peșu a fost delegată la semifinala Cupei Mondiale de fotbal feminin U20 dintre Italia și Spania. Partida […] Citește!

Soprana Marta Sandu Ofrim cântă acasă, alături de Orchestra Filarmonicii Piteşti

Scena Centrului Multifuncțional Pitești va găzdui joi, 24 septembrie, începând cu ora 19, un eveniment cultural de excepție. Soprana de […] Citește!

Ondřej Berka va arbitra meciul Suedia – România din Liga Națiunilor

Arbitrul ceh Ondřej Berka a fost desemnat să conducă partida dintre Suedia și România, programată vineri, 25 septembrie, de la […] Citește!

Euro atinge un nou maxim istoric. BNR a anunțat un curs de 5,2788 lei

Leul s-a depreciat din nou în raport cu euro. Banca Națională a României a anunțat miercuri, 23 septembrie, un curs […] Citește!

Trei argeșeni au ajuns după gratii. Au încălcat ordine de protecție

Trei argeșeni au fost reținuți pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție. Unul dintre aceștia a fost deja arestat […] Citește!

Iarna a venit pe Transfăgărășan. Prima ninsoare abundentă a depus 10 cm de zăpadă, iar drumarii au intervenit

Vremea s-a răcit brusc în zona montană, iar pe Transfăgărășan a căzut deja prima ninsoare abundentă din acest sezon. Zăpada […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Hai cu anticipatele!

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete