Web Analytics
scris joi, 14.09.2023

Apel pentru o șansă la viață. Un jurnalist are nevoie de ajutor pentru a lupta cu o boală nemiloasă

Jurnalistul Vlad Iordăchescu are nevoie de ajutorul semenilor pentru a lupta cu o boală nemiloasă. După luni întregi de investigații și diagnostice greșite a primit un verdict clar, cancer. Banii pentru un tratament care l-ar putea salva îi sunt insuficienți. Logodnica lui și-a luat inima în dinți și a lansat un apel disperat pentru a aduna fondurile necesare, scrie Realitatea.Net.

Apel pentru o șansă la viață. Un jurnalist are nevoie de ajutor pentru a lupta cu o boală nemiloasă

Citește și: DNA a ridicat telefonul vicelui Nicolaescu de la Consiliul Judeţean


Totul a început cu niște dureri puternice de stomac. A fost la spital, iar în urma verificărilor, medicii i-au dat tratament pentru gastrită. O lună a luat pastilele prescrise, dar durerile erau tot mai greu de suportat. Au urmat alte și alte investigații ca mai apoi, în luna martie a acestui an , să fie diagnosticat cu pancreatită cronică.
„Aceasta formațiune tumorală a fost biopsiată de trei ori în decurs de trei luni. Toate răspunsurile fiind negative. Domnul profesor care urma să îl opereze a cerut și a patra biopsie. Am făcut și a patra biopsie care a ieșit pozitivă. Diagnosticul este de carcinom pancreatic cu metastaze hepatice”, a declarat logodnica lui Vlad Iordăchescu, Roxana Bâră. Operația nu poate fi făcută și are nevoie de multe ședințe de chimioterapie. Un tratament care l-ar putea salva a fost identificat de logodnica lui într-o clinică privată din România, dar sumele sunt exorbitante. Între 800 și 1.000 lei pe zi, cam 24 zile pe lună, pentru o perioadă de 3 luni.

Citește și: Dosarul proiectelor fantomă de la Primăria Cocu. Angajaţi şi foşti angajaţi, chemaţi la DNA


Vlad are nevoie de donații pentru a trăi. Cei care vor să-l ajute pe Vlad să trăiască o pot face prin donații directe în contul bancar, deschis pe numele său. Titular cont: IORDĂCHESCU VLAD CRISTIAN: IBAN: RO96BTRLRONCRT0CL9504201. Banca: BANCA TRANSILVANIA .

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *