Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba au deschis un dosar pentru neglijenţă în serviciu după ce Amina Păştină, femeia acuzată că şi-a ucis mama, s-a sinucis în arestul IPJ Alba folosind o lamă de ras de unică folosinţă.

Procurorii vor analiza modul în care polițiștii responsabili de supravegherea persoanelor private de libertate și-au îndeplinit atribuțiile, „inclusiv prin raportare la starea psihică a victimei şi la interdicţiile impuse de procurorul de caz”.
Citește și: Prinși în flagrant în timp ce furau cai
Potrivit IPJ Alba, femeia de 38 de ani a fost descoperită vineri dimineață, în baia camerei de detenție, în stare de inconștiență.„La data de 15 mai 2026, în jurul orei 06:50, poliţiştii din cadrul Centrului de Reţinere şi Arestare Preventivă Alba, în timpul efectuării predării serviciului de pază al persoanelor private de libertate, au identificat, în baia camerei de detenţie, o femeie, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Sibiu, aflată în stare de inconştienţă şi prezentând o plagă la nivelul pliului cotului mâinii stângi, pe care şi-ar fi provocat-o cu lama unui aparat de ras de unică folosinţă”, preciza IPJ Alba. Deși a fost solicitat un echipaj medical, medicii nu au mai putut face nimic decât să constate decesul femeii.
Amiana Păştină era acuzată că în vara anului 2024 și-a ucis mama pentru a-i moșteni averea. Potrivit anchetatorilor, o asistentă medicală ar fi participat la crimă, administrând victimei somnifere.
Procurorii susțin că ulterior femeii de 59 de ani i-a fost administrat un sedativ foarte puternic în ceai, asistenta i-ar fi injectat un medicament, iar – ulterior – victima ar fi fost sufocată cu o pernă. După crimă, Păştină ar fi vândut bunurile mamei și s-ar fi mutat în Dubai.



0 Comentarii