# Gica Dobrin şi Răzvan Tunaru, fostul director sportiv al FC Argeş, au rememorat pentru Jurnalul de Argeş cele mai speciale amintiri avute cu fostul mare antrenor decedat în această lună

Legenda clubului din Trivale, Florin Halagian, antrenorul câștigător al titlurilor de campioni ale argeșenilor din ’72 și ’79 (dar și cu Dinamo, în ’92, și unul din artizanii marii echipe a Stelei), a fost înmormântat săptămâna trecută la Cimitirul armenesc din Capitală. El a decedat pe 12 august, la vârsta de 80 de ani (din care 40 de antrenorat, cu aproape 1.000 de meciuri în prima ligă – longevitate de neegalat). Am cules câteva gânduri din partea a doi cunoscuți: Răzvan Tunaru, fostul director sportiv al alb-violeților, și Gica Dobrin, soția liderului marii echipe a lui FC Argeș.

Cum l-a certat pe Codrea că bea apă din sticlă

Răzvan Tunaru:
# Știți că avea șapca lui norocoasă, cu Chicago Bulls, fără care nu mergea la niciun meci. Odată, parcă prin 2000, a fost o problemă că și-a uitat-o acasă, când avea un meci prin Moldova, și a trebuit să fac eu un ocol prin București, unde stătea, pe bulevardul Dacia, să i-o iau. Am mers acolo, au ieșit la geam nepoatele lui de 4 și 5 ani, dar nu voiau să mi-o dea mie. Ziceau: „Nu te cunoaștem”. Până la urmă, i-am dat lui telefon și i-am zis: „Profesore, sună-le!”. Le-a sunat pe nepoate și în final ele au ieșit iarăși la geam și mi-au dat șapca lui cea norocoasă.
# Când mergea la meci, avea și altă superstiție și îl certa mult pe șofer dacă dădea autocarul cu spatele, mai ales în ziua jocului.
# Iar pe jucători nu îi lăsa să se distreze pe drum, era mai strict, așa că eu încercam să fac să nu mai meargă împreună cu ei. Ei mă întrebau la plecare: „Cum e?”. Și eu le spuneam: „E bine”, ceea ce însemna că îl iau eu în mașină, cu mine.
# Știți că el avea expresia aceea: „Focu’ la ei!”. Asta însemna că mingea trebuia să fie întotdeauna în terenul advers. Așa că, dacă își vedea fundașii că încep să paseze de la unul la altul sau să dribleze, imediat striga la ei și le spunea: „Băi, Federația ne-a dat nouă scorul de 0-0, deci avem un punct. Voi, fundașii, trebuie să țineți punctul ăsta”, iar atacanților le spunea că ei trebuie să o bage în poartă.
# Cum se explică faptul că se simțea mâna lui de la primul meci? Avea ochi la jucători, la alcătuirea primului 11. Îi simțea bine la antrenamente. Câteodată însă mai și ceda unul cu care nu se înțelegea și reușea să ia 3-4 pe el de la altă echipă. Pe atunci, asta se făcea printr-un fel de troc, fără bani.
# Mai țin minte că odată i-am propus: „Hai să îl ajutăm pe băiatul ăsta” – Codrea, de care mie îmi plăcea. Am zis: „Să îl băgăm în primii 16” – că așa erau și alți bani pentru el. Profesorul n-a zis nimic, dar băga la cap și o mesteca. După un timp, la un meci, prin Suceava, la Fălticeni, când se accidentaseră ambii fundași stânga, îmi zice dintr-o dată: „Auzi, omul tău n-ar putea să joace fundaș stânga?”. „Hai să-l încercăm”, zic, că și așa era meci de Cupă. L-am pus și a fost cel mai bun de pe teren. Apoi el l-a mutat mijlocaș dreapta și își începea echipa cu el.
# Pe de altă parte, era mereu cu ochii pe jucători. Chiar și când stăteai la masă, vedea orice mișcare. Tot pe Codrea l-a văzut odată că bea apă din sticlă. Imediat i-a zis: „Ce faci mă, țărane, bei din sticlă? Ți-am pus pahar degeaba? Apa se bea din pahar!”. „Cum îl văzuși, mă, că era la 30 de metri?” întreb. „Experiența! Am ochiul format.”

El și Dobrin, „două săbii tari”

Gica Dobrin:
# Când mă gândesc la dânsul, în primul rând mă gândesc la o perioadă frumoasă, ani frumoși, când ei aveau tot mereu rezultate bune. Era un om vesel, dau un om normal. Era veselie la ei, după meci petreceau foarte mult. Între bărbați, ei mai făceau glume, dar noi, familiile, eram mai din afară și nu ne permiteam chiar să glumim. Ei stăteau cu lunile în cantonament, dar acolo nu era chiar militărie. Mergeau la teatru, la film…
# Gicu îi spunea „Hala”, iar eu, „dl. Halagian” (deși în conversație îi mai scăpa și porecla „Armeanul” – n.n.). Ei se respectau, erau amândoi două săbii tari, dar și-au respectat fiecare munca lui și a celuilalt. Unul avea munca de antrenor, celălalt era șeful de orchestră. A fost un mare respect pentru el din partea lui Gicu. Dar și invers, pentru că doar rezultatele te țin ca antrenor, deci ce interes ar fi avut să fie altfel?
# Avem amintiri foarte multe, pentru că am făcut concediile împreună, cu el și cu d-na Cornelia. La munte, la mare, am fost împreună și la Campionatul Mondial din Italia și acolo, când a fost o pauză de meciuri, ne-am dus în Spania. Deci, eram apropiați, cum am rămas și cu familia Ivan, cu familia Pigulea…
# De 25 ani nu am mai avut legături cu dl. Halagian, deși Gicu se mai întâlnea cu el pe la Federație. Iar de 12 ani, de când nu mai e Gicu, eu nici nu prea mai sunt în lumea lor. Totuși, dacă eram în țară probabil aș fi participat și eu la înmormântare, dar am plecat în Italia de două săptămâni, după evenimentul cu FC Argeș. Sunt la nepoțica mea din Bologna, dar când mă întorc o să caut numărul d-nei Cornelia, să îi transmit condoleanțe. Deși în momentele ca acestea nici nu știi ce să zici. Mai ales eu, care am trecut prin așa ceva, le simt mai adânc…
Călin Popescu