Web Analytics

AmCham România face apel la revenirea clasei politice la angajamentele asumate pentru societate şi economie

de | 30.09.2021 11:47 | Actualitate, Economie

38% dintre oamenii de afaceri membri ai Camerei de Comerţ Româno-Americane (AmCham) participanţi la un sondaj de opinie realizat în această lună consideră că actualul climat investiţional din România este unul precar.

Spre comparație, în luna iulie procentul membrilor AmCham care considerau climatul de afaceri precar era de 14%, potrivit unui comunicat remis de organizaţie. De asemenea, doar 23% dintre respondenţii sondajului realizat în septembrie consideră că actualul climat de afaceri este unul foarte bun, în scădere faţă de cei 49% care răspundeau astfel în luna iulie, conform AmCham.

CITEȘTE ȘI: Un grup de ONG-uri cer ca PNL să prezinte scuze publice pentru agresarea celor două jurnaliste

Camera de Comerţ Româno-Americană arată că răspunsurile din septembrie 2021 ale oamenilor de afaceri privind calitatea mediului de investiţii indică o revenire la scepticismul investitorilor din prima jumătate a anului trecut, când, pe fondul apariţiei pandemiei, 40% dintre aceştia considerau climatul de afaceri ca fiind precar (38% în septembrie anul curent) şi doar 22% vedeau climatul de afaceri ca fiind foarte bun (23% în septembrie 2021). „Fiecare zi de instabilitate politică agravează situaţia pe toate planurile, fie că vorbim de sănătate, educaţie, economie, iar urgenţele momentului impun abordarea cu responsabilitate a provocărilor reale cu care se confruntă ţara. (…) În numele comunităţii de afaceri pe care o reprezintă, AmCham România face apel la revenirea clasei politice la angajamentele asumate pentru societate şi economie, fără de care nu se poate opri deprecierea încrederii în cadrul investiţional şi de afaceri, care potrivit unui sondaj recent al AmCham, atinge în această perioadă cotele minime înregistrate în prima jumătate a anului 2020, când România era lovită de o lipsă acută de predictibilitate generată de primul val pandemic”, se menţionează în comunicatul citat.

Încrederea investitorilor se câştigă greu şi se pierde foarte repede

Astfel, AmCham atrage atenţia că încrederea investitorilor se câştigă greu şi se pierde foarte repede.

„Deprecierea rapidă a încrederii în climatul investiţional dovedeşte încă o dată faptul că aceasta se câştigă greu şi se pierde foarte repede! Întregul spectru politic trebuie să se alinieze transpartinic în jurul reformelor pe care România şi românii le aşteaptă de foarte mult timp.Pentru a fi un stat credibil în relaţia cu investitorii, cu partenerii instituţionali externi şi nu în ultimul rând cu cetăţenii, este nevoie ca politica şi politicienii să fie în slujba României şi nu invers”, se precizează în comunicatul transmis de AmCham România.

În acest context, organizaţia patronală solicită gestionarea responsabilă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii