Web Analytics
scris joi, 15.08.2013

„Am pus plasma la amanet ca să plătesc taxă de protecţie la Colibaşi”

# Declară Marcela Chira (foto), soția deținutului care a pus pe jar conducerea penitenciarului și pe comandantul Conea. # DNA verifică dezvăluirile deţinutului Chira. În urma apariției articolului „Dezvăluirile deţinutului Cristian Chira. Nume de gardieni care bagă telefoane în Penitenciarul Colibaşi”, surse din interiorul instituţiei ne-au confirmat unele dintre dezvăluirile făcute din spatele gratiilor. Iar câţiva angajați ai penitenciarului, nemulţumiţi de faptul că  unii dintre colegii lor închid ochii și se îmbogățesc din fapte de corupție, chiar l-au felicitat pe deținut pentru că a avut curajul să facă public ceea ce ei nu ar putea, pentru că altfel și-ar pierde locurile de muncă. 

„Am pus  plasma la amanet ca să plătesc taxă de protecţie la Colibaşi”

În ceea ce îl privește pe Cristian Chira, acesta a fost adus din nou la Colibași, de la Rahova, unde fusese transferat. Iar prima vizită cu pachet a soţiei sale s-a soldat, conform acesteia, cu o monitorizare severă din partea gardienilor. Cutiuţele cu icre aduse de Marcela Chira soțului ei au fost înțepate în mai multe locuri de agentul care, de altfel, a controlat la sânge tot pachetul cu alimente al deţinutului care nu şi-a ţinut gura. În cele din urmă, Marcela Chira s-a rezumat doar să-l apostrofeze pe gardian că unealta pe care o foloseşte la găurirea cutiuțelor cu icre în care nu se ascund decât… icre, este pur și simplu murdară. A fost evidentă diferența de tratament aplicată soției unui deținut care s-a hotârât să vorbească despre ce se întâmplă în „pușcăria groazei”, comparativ cu soțiile celor din clanurile „respectate” în Colibași și care vin la bărbații lor cu cozonac și chec pe care nu le înțeapă nimeni.

Activitatea directorului Conea are multe ”pete”

În răstimpul care s-a scurs de la apariţia în Jurnalul de Argeş a articolului în care erau dezvăluite fapte de corupţie din Penitenciarul Colibaşi, Chira a fost citat la DNA pentru a fi audiat și a furniza informaţii suplimentare pe marginea sesizărilor sale. În afară de abuzurile pe care le-a reclamat organelor de urmărire penală, deţinutul a fost întrebat şi despre episodul în care soţia sa a fost nevoită să vândă ce are prin casă pentru a plăti taxă de protecţie. „Am fost nevoită să duc la amanet plasma din casă şi laptopul copilului meu pentru a face rost de bani! Eram speriată pentru că, atunci când l-au mutat pe Penitenciarul Colibaşi, l-au pus cu Bibi Oancea în cameră. Am făcut rost de bani, 13 milioane, şi i-am dat unui om de legătură cu care m-am întâlnit la un OMV din Piteşti!”, ne-a declarat Marcela Chira. Conform unei adrese remise de Consiliul Superior al Magistraturii, Serviciul Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a demarat verificări la Penitenciarul Colibaşi. De altfel, directorul Daniel Emanuel Conea trebuie să fie obişnuit cu anchetele DNA pentru că a mai trecut prin furcile caudine ale procurorilor anticorupţie pe vremea când era agent operativ principal 1 la Penitenciarul Târgu Jiu, potrivit ziarelor din oraşul lui Brâncuşi. Tot despre Conea, presa a mai scris că activitatea sa în cadrul DCCPT a fost pusă de multe ori sub semnul întrebării, având în vedere că, în Penitenciarul de la Târgu-Jiu, destui deţinuţi aveau telefoane mobile. Chiar la ora închiderii ediției am primit, la solicitarea noastră, un punct de vedere vizavi de declarațiile deținutului Chira Cristian. Dat fiind spațiul și timpul limitat, vom publica un fragment urmând să revenim în numărul viitor.
„Referitor la afirmaţiile potrivit cărora personalul este corupt, la nivelul Penitenciarului Colibaşi sunt în curs de implementare şi evaluare periodică măsurile prevăzute de Planul naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, aceasta fiind o direcţie prioritară de acţiune pentru administraţia penitenciară. De asemenea, menţionăm faptul că nicio sesizare referitoare la un angajat al Penitenciarului Colibaşi nu a fost confirmată prin emiterea unei sentinţe definitive de condamnare pentru infracţiuni de corupţie. Referitor la afirmaţiile cu privire la averea personalului Penitenciarului Colibaşi Potrivit art. 5, alin.1 din Legea 176/2010, la nivelul Penitenciarului Colibaşi au fost implementate prevederile legale privind depunerea declaraţiilor de avere şi de interese şi publicarea acestora pe pagina web a instituţiei. La nivelul unităţii nu sunt persoane în cazul cărora Agenţia Naţională de Integritate a emis rapoarte de evaluare referitoare la constatarea unor diferenţe semnificative între averea declarată şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice.”
N.R. Tot la închiderea ediției, am purtat un dialog și cu unii dintre cei nominalizați în ”Scandalul telefoanelor” de către deținutul Chira, asupra căreia vom reveni în numărul viitor.
Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...