Web Analytics

articol scris vineri, 21 iunie 2024

Alte probleme penale pentru Ion Andrei, zis „Brânză”, principalul inculpat din dosarul „Cheresteaua”. O femeie îl acuză pe „Brânză” că a bătut-o în cap şi i-a rupt oasele de la o mână

Elena Tudor din comuna Pietroșani, satul Gănești, chiar vecină a familiei Andrei, așteaptă de doi ani să i se facă dreptate, după ce a fost bătută de Ion Andrei, zis Brânză. Se întâmpla în aprilie 2022, când femeia, care avea un teren plantat cu meri, a aflat că Brânză îi taie pomii, sub pretext că face curățenie pe un teren care i-ar aparține.

S-a dus să îi explice că nu este așa și să înceteze cu masacrarea pomilor, dar s-a trezit înjurată și lovită în cap, cu ceva despre care ulterior a aflat că ar fi fost telefonul mobil al lui Brânză. În încercarea de a se feri de lovituri, femeia spune că și-a pus mâna dreapta deasupra capului, dar bărbatul a dat în continuare, zobindu-i oasele degetelor. Potrivit acesteia, în afară de traumele fizice care, potrivit certificatului medico-legal de care dispune, au necesitat 30 de zile de îngrijiri medicale, a suferit și suferă în continuare psihic, pentru că are atacuri de panică.

Mai ales de când Brânză a ieșit din închisoare și trece pe la poarta ei claxonând sau trimițindu-i mesaje de amenințare prin diverși, pentru a o determina să își retragă plângerea, femeia se teme să mai meargă și la biserică, fiindcă Brânză oprește mașina lângă ea, în scrâșnet de roți, și îi provoacă, evident, teamă. Cert este că în urma plângerii depuse în urmă cu doi ani, s-a deschis dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, dosar aflat în lucru la Postul de Poliție Pietroșani, în care se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și amenințare. Au trecut, însă, doi ani și dosarul nu se soluționează, iar Elena Tudor ne-a vizitat la redacție și ne-a arătat actele scoase din sacoșă cu mâna ei deformată.

„Solicit trimiterea în fața instanței a numitului Andrei Ion pentru a da socoteală…”

Iată ce scria aceasta în plângerea penală adresată comandantului Poliției Pietroșani:

„Domnule Comandant,

Subsemnata Tudor Elena, cu domiciliul sat Gănești, com. Pietroșani, jud. Argeș… vă aduc la cunoștință următoarele: ”În data de 04.05.2022 m-am deplasat la terenul meu de Sub Mal, unde am găsit oameni trimiși de către Andrei Ion curățind locul, spunându-mi că a fost cumpărat de el. Terenul este numai o parte moștenit de soțul meu, iar trei părți este cumpărat în timpul căsătoriei și nu face obiectul vânzării fără acordul meu. Din această cauză m-am deplasat la părinții numitului Andrei Ion pentru a le explica situația reală și ca să cer o întâlnire cu fiul lor pentru a lămuri lucrurile. În timp ce mă găseam la poarta părinților lui, pe teren public, pentru a discuta amiabil cum stau lucrurile, a ieșit la poartă și nora lui, explicându-i și ei încă o dată situația creată. Când mă pregăteam să plec acasă a apărut și sus-numitul cu mașina, blocându-mi trecerea. A coborât din mașină și am început să îi explic cum stau lucrurile, dar nu am apucat să îi spun tot că s-a năpustit asupra mea cu jigniri, amenințări, cuvinte murdare și vulgare. În timpul discuției i-am spus să înceteze curățenia de pe locul meu. Auzind cele spuse a început să țipe zicându-mi că dacă mă prinde acolo mă bate și mă omoară pe loc. Eu am încercat să îi explic că cea a făcut el cu soțul meu nu este în regulă și atunci, foarte nervos, m-a luat prin surprindere lovindu-mă cu pumnii în cap. Eu apucând să îmi pun mâna dreaptă în cap pentru a mă apăra, m-am dezechilibrat. I-am spus că sun la 112 și el, foarte arogant, m-a amenințat că nu îi este frică de nimeni și că pot să sun și să merg la orice autoritate. Ca urmare a acestor lovituri am amețit și de abia am ajuns acasă speriată și foarte șocată de cele întâmplate.

În ziua următoare m-am trezit foarte turmentată, cu dureri de cap și amețeli mari și cu mâna dreaptă învinețită și umflată și cu dureri mari. Simțindu-mă din ce în ce mai rău, m-am deplasat la Spitalul Curtea de Argeș la Urgențe, unde mi-au făcut investigații la cap, mi-au găsit tensiunea foarte mare, deși eu sunt hipotensivă și mi-au făcut și radiografii la mână, necesitând băgarea mâinii în gips, oasele degetelor fiind fisurate. După ce am fost investigată toată ziua, a doua zi m-am dus la Medicina Legală unde mi s-a eliberat certificat medico-legal pentru 30 de zile, pe care îl arașez acestei plângeri. Vizavi de cele relatate, domnule comandant, solicit trimiterea în fața instanței a numitului Andrei Ion pentru a da socoteală și a plăti pentru faptele comise asupra mea fără să țină cont că sunt femeie, jignindu-mă și provocându-mi traume fizice și psihice (spaimă, frică și teroare)”.

Citește și Decizie definitivă în dosarul „Cheresteaua 1”. Pedepse mai mari pentru Brânză și ai lui

Ce spune Ion Andrei: „Nu am atins-o!”

„Pot să vă spun că nici nu am atins-o! Doamnă, nici nu m-am atins, nu s-o bat. Poate faceți lumină în cazul ăsta. Toți martorii au spus adevărul. Nu știu pe cine a avut, că a venit cu un certificat medico-legal de 30 de zile. Cine îi da ei certificat medical cu 30 de zile de îngrijiri medicale?! A invocat că aș fi vrut să îi dau în cap și ea a pus mîinile și i-am rupt două degete. Chiar așa să fi fost, e imposibil așa ceva. Dar eu nu m-am atins. Am avut o discuție în jur de un minut și atât. A stat de vorbă cu părinții mei, că ea s-a dus la părinții mei. Am lăsat-o în pace. Acum am făcut, prin avocat, să o ducă la expertiză sau contraexpertiză. Mi s-a confirmat de către polițiști că o vor duce la Pitești, dacă nu îmi convine, o să o ducă și la Mina Minovici. Sunt nevinovat!

După 4 zile, a zis că a avut două degete rupte. Poți să stai patru zile cu două degete rupte? De ce nu a sunat la 112, dacă eu am dat în ea?! Sunt doi ani de zile de atunci, de aproape un an sunt liber, cum să o ameninț, că e femeie din sat și dacă vă mai spun că eu i-am căsătorit pe ea și pe soțul ei… prin intermediul meu s-au căsătorit, că am fost bun prieten cu soțul ei și, dovadă, uite ce s-a întâmplat… O vecină de a ei, seara, a văzut-o când era cu două sticle de lapte, una într-o mână, una într-o mână, i le-a dus unei verișoare la mașină, o altă femeie a văzut-o când a deschis ușa unui magazin cu mâna la care avea atelă, o atelă falsă, așa. Vreau și eu să aflu cum au putut medicii ăia să îi dea acel certificat medico-legal!”, susține Ion Andrei.

Citește și Lovitură de teatru a ÎCCJ în Dosarul „Cheresteaua”! Brânză a fost achitat și iese din pușcărie!

Ion Andrei, zis Brânză, scăpat de 10 ani de închisoare de către ÎCCJ

A fost agitație mare, la sfârșitul anului trecut, în satul Gănești din comuna Pietroșani, după ce Ion Andrei, zis „Brânză”, patronul firmei Andris SRL, a fost eliberat din penitenciar. Sătenii au fost surprinși să îl vadă în libertate pe „Brânză”, mai ales că știau că acesta trebuie să stea în închisoare 10 ani. Instanța s-a răzgândit, însă, iar după 10 luni de închisoare, Ion Andrei s-a întors acasă. Asta, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pe 28 noiembrie casarea, în parte, a hotărârii Curții de Apel Pitești din data de 3 ianuarie 2023, din dosarul „Cheresteaua 1”.

Din cei cinci inculpați condamnați, instanța supremă a dispus punerea de îndată în libertate a trei dintre ei. Ion Andrei, zis şi „Brânză“, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Ion Andrei fusese condamnat de Tribunalul Piteşti, la sfârşitul anului 2021, la 7 ani şi 6 luni închisoare. În apel, liderul Clanului „Brânză“ a scăpat de o parte din acuzaţii, legate de tăieri ilegale de arbori şi spălare de bani, pentru care a intervenit amnistia ori prescripţia. Curtea de Apel a majorat, însă, la 10 ani, pedeapsa principală dispusă de primă instanţă, pentru infracţiunea de evaziune fiscală. Apoi, „La loc comanda”, la ÎCCJ.

Citește și Fostul şef al OS Domneşti şi OS Aninoasa vorbeşte despre prima de pensionare de 127.000 lei

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Video.Trafic de droguri de mare risc dirijat din penitenciar. Un consumator mort

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și […] Citește!

Pieţele din Câmpulung sunt în aer! Şi la propriu, şi la figurat

În timp ce producătorii și comercianții din Piața agroalimentară a Câmpulungului se pregătesc să stea în gerurile celei de-a treia […] Citește!

Veneția va taxa turiștii în 2027 mai multe zile decât anul acesta

Veneția va taxa anul viitor turiștii cu 10 euro pe zi în 72 de date între Vinerea Mare și jumătatea lui […] Citește!

bursa loc de munca foto

Dragoş Pîslaru: Punem la dispoziţie tinerilor prime de stabilitate şi venim cu o contribuţie de 1.000 de lei la salariu în primul an

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a anunţat că a început implementarea proiectului STEP UP – Tinerii, […] Citește!

Angela Similea va fi omagiată printr-un concert special, pe 9 noiembrie 2026

Angela Similea, una dintre cele mai apreciate interprete ale muzicii ușoare românești, a decis să nu mai susțină concerte, chiar […] Citește!

FRF a sancționat patru membri ai staffului naționalei U21 după scandalul petrecerii din Ibiza

Federația Română de Fotbal a anunțat sancțiuni pentru patru membri ai staffului naționalei U21, în urma unei anchete interne declanșate […] Citește!

Medic salvat de colegi după ce a suferit un infarct și a fost găsit inconștient în casă

Un medic în vârstă de 56 de ani, din orașul Săveni, județul Botoșani, a fost găsit inconștient în propria locuință, […] Citește!

Femeie atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală, în Covasna. Băiețelul de 7 ani a scăpat nevătămat

O femeie care își ducea copilul de 7 ani la școală a fost atacată de un urs, joi dimineață, în […] Citește!

Primul deces provocat de gripă în sezonul 2026–2027. Peste 82.000 de infecții respiratorii într-o săptămână

Autoritățile au confirmat primul deces asociat gripei din sezonul 2026–2027. Este vorba despre un bărbat în vârstă de cel puțin […] Citește!

Simona Bucura-Oprescu: „Sănătatea nu are vârstă. Bătrânețea poate și trebuie să fie frumoasă”

Ce putem face pentru a ne menține sănătatea în parametri optimi indiferent cât de mult înaintăm în vârstă? Cum recunoaștem […] Citește!

Video. Se acționează cu utilaje pe Transfăgărășan pentru deszăpezire

S-a așternut zăpadă pe carosabil între km 104 și 116 și se acționează pentru curățare cu echipaje cu lame si […] Citește!

Prins la Pitești drogat la volan

Miercuri, 14 octombrie, polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr în vârstă de 21 de ani, din județul Dâmbovița, […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

dan-andronic-editorial

Guvernul „All In”. Jocul la risc al PSD

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete