Web Analytics

articol scris luni, 19 aprilie 2021

Alina Gorghiu: „Românii ne-au acordat încrederea pentru o guvernare serioasă, nu pentru scandaluri din orgolii personale”

După scandalul generat pe scena politică referitor la demiterea lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății, senatorul Alina Gorghiu, senator PNL și Vicepreședinte al Senatului, vine cu explicații.

„Pentru PNL nu există o altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie cu Florin Cîțu ca premier. Respectăm la literă acordul coaliției și Programul de guvernare pe care ni l-am asumat în coaliție. Asta trebuie să fie valabil și pentru partenerii noștri, pentru că avem o responsabilitate majoră față de votul primit anul trecut. Să guvernăm pentru români și în folosul lor.”, ne-a declarat vicepreședintele.

CITEȘTE ȘI Alina Gorghiu, PNL: „Succes de etapă în Parlament privind «brăţările electronice» pentru agresorii din cazurile cu violenţă domestică”

„Instituția constituțională a funcționat foarte bine”

Senatorul PNL a remarcat că în ceea ce privește acțiunea instituției constituționale, aceasta funcționat foarte bine din punct de vedere al remanierii. De asemenea, decizia prim-ministrului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu, a putut fi anticipată de români.

„Ultimele zile au arătat că gestionarea României în vreme de pandemie, care generează și riscuri majore pentru economie, nu trebuie tratată în cheie personală. De înțeles unele reacții la cald, ieșite pe alocuri din tiparele unui limbaj civilizat, generate de demiterea domnului Vlad Voiculescu. Dar asta nu exclude ceea ce este evident: instituția constituțională a remanierii a funcționat foarte bine, iar românii au putut să se convingă singuri în ultimele zile că decizia prim-ministrului în ceea ce-l privește pe dl Voiculescu a fost una justificată.

CITEȘTE ȘI Alina Gorghiu o pune la punct pe Diana Șoșoacă: „Parlamentul trebuie să facă legi bune. Nu e nevoie de circ”

PNL îl susține pe premierul Cîțu și acest Guvern de coaliție. Este singura formulă care va asigura depășirea cu costuri minime a acestei perioade dificile.

Am încredere că astăzi, în ședința de coaliție, aceste disensiuni, care nici nu ar fi trebuit să apară, se vor încheia cu nominalizarea unui nou ministru al Sănătății din partea USR-PLUS. Pentru că ne-am asumat să livrăm românilor guvernare serioasă, nu scandaluri bazate pe orgolii personale”, a completat Alina Gorghiu.

CITEȘTE ȘI Alina Gorghiu, la Pitești: „Am convingerea că rezultatul din 11 decembrie va fi unul net superior celui obținut de organizația PNL Argeș în alegerile locale”

Distribuie!

0 Comentarii

Româncă de 25 de ani, moartă în Spania după ce s-a înecat într-un lac. Ioana era mamă și avea un băiețel de un an

O tânără româncă în vârstă de 25 de ani a murit după ce s-a înecat în lacul Morea, din Navarra, […] Citește!

O schemă de 605.000 de euro, construită în jurul unui cec-fantomă de 50 de milioane de dolari. Percheziții în București și trei județe

O presupusă afacere cu un cec american de 50 de milioane de dolari s-ar fi transformat într-o escrocherie de aproximativ […] Citește!

Tânără de 19 ani, trimisă în arest la domiciliu după ce ar fi adus droguri din Slovacia pentru vânzare

O tânără în vârstă de 19 ani a ajuns în arest la domiciliu după ce procurorii DIICOT au acuzat-o de […] Citește!

Horațiu Potra este liber. A scăpat de arestul la domiciliu și a fost plasat sub control judiciar

Horaţiu Potra, șeful grupării de mercenari din Congo, acuzat de procurori alături de Călin Georgescu şi de alte 20 de persoane […] Citește!

Trei turiști cehi, amendați după ce au intrat cu motocicletele Enduro într-un fond cinegetic din Maramureș

O plimbare cu motocicletele Enduro s-a transformat într-o sancțiune pentru trei cetățeni cehi. Aceștia au fost opriți de jandarmii montani […] Citește!

PNRR

România a încasat 12,97 miliarde de euro din PNRR, din 29,2 miliarde alocate inițial. Ce bani a pierdut și cum stau alte țări UE

România a ajuns la finalul perioadei de implementare a PNRR cu 12,97 miliarde de euro plătite efectiv de Comisia Europeană. […] Citește!

92% dintre români cer consecințe pentru pierderea banilor din PNRR. Ce sancțiuni propun pentru cei responsabili

Aproape 9 din 10 români consideră gravă pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR, iar 92% dintre cei […] Citește!

George Simion

George Simion, pe la mijloc: „Nu ne e frică nici de Pahonțu, nici de Coldea”

Președintele AUR George Simion susține demersul USR pentru audierea în Parlament a șefului Serviciului de Protecție și Pază (SPP) Lucian […] Citește!

Suedez căutat pentru atacuri armate la comandă, găsit în România după trei ani

Un cetățean suedez suspectat că face parte dintr-o grupare de criminalitate organizată și implicat, potrivit anchetatorilor, în atacuri armate comise […] Citește!

Florin Borţa: „Jucătorul de la Sepsi m-a călcat pe tibie, m-am speriat îngrozitor”

Florin Borța (27 de ani) a fost dus direct la spital după lovitura încasată în faza golului înscris de Sepsi […] Citește!

Guvernul a aprobat reabilitarea DN 73C între Tigveni și Râmnicu Vâlcea

Guvernul a aprobat, joi, 3 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea unui sector de aproximativ 13,4 km al DN 73C, între […] Citește!

Sorin Grindeanu acuză USR de trădare în Parlamentul European: O haită de bezmetici

Sorin Grindeanu, liderul PSD, scrie pe Facebook că USR preferă să trădeze România decât să accepte debarcarea lui Dominic Fritz de la […] Citește!

Omul săptămânii

Ștefan Picu

Opinie

Ultima oară: s-a aşezat pe bancă şi şi-a aprins o ţigară…

Din ediția tipărită

Consilierul Tiberiu Irimia, președinte al OMD – Visit Pitești. Pași importanți pentru dezvoltarea turismului

Piteștiul își deschide un nou capitol în turismul local prin infiintarea Organizației de Management al Destinației, Visit Pitești. Iar președinte […] Citește!

Un comisar contraatacă! Sancționat de Inspectorat după o condamnare pentru condus sub influența alcoolului, Aliodor Duță a blocat sancțiunea administrativă impusă de IPJ

Condamnat la începutul acestui an după ce a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, comisarul șef Aliodor Duță, de […] Citește!

Foto-pamflete

Alți zimbri vor ajunge din Suedia și Germania în Munții Făgăraș

Nu mai puțin de șapte viței de zimbru s-au născut în prima jumătate a acestui an în zonele în care […] Citește!

Grindeanu l-a invitat la Sinaia pe deputatul argeşean Dorin Popa

La Sinaia, politica românească a demonstrat încă o dată că poate supraviețui oricărei crize. Chiar și atunci când guvernul este… […] Citește!

Și Loteria Română se pregătește de proces cu Câmpulungul

Interzicerea păcănelelor pe raza municipiului muscelean a determinat operatorii de jocuri de noroc să reacționeze, inițial prin plângeri prealabile către […] Citește!

Foto-pamflete

Rămas fără post, administratorul public de la Stâlpeni se judecă cu primarul

S-au înmulțit numărul proceselor prin care cei afectați de reorganizarea administratică impusă de Guvern solicită suspendarea și anularea măsurilor luate […] Citește!

Exemplu de devotament față de șef! Șeful PSD Rucăr nu-l lasă pe șeful Mînzînă să pice la mijloc în scandalul transportului spre Sătic

Problemele cu transportul de persoane pe rutele Câmpulung-Rucăr-Sătic și Câmpulung-Rucăr-Podu Dâmboviței au fost ridicate de consilierul rucărean Gabriel Idor și […] Citește!

Salarii pe plus şi pe minus la Bughea de Jos

Curtea de Conturi a încheiat recent o misiune de audit la Bughea de Jos privitoare la situațiile financiare la finalul […] Citește!