Web Analytics

articol scris joi, 19 decembrie 2024

Alina Gorghiu: Fugarul Nati Meir va fi adus în țară de sărbători

Ministerul Justiției, condus de Alina Gorghiu, anunță că, la 18 decembrie, a fost primită informarea privind admiterea predării lui Nati Meir, condamnat în România la 11 ani de închisoare cu executare și localizat recent pe teritoriul Greciei. Instanța elenă a admis definitiv predarea acestuia, fiind solicitată întreprinderea demersurilor necesare în vederea preluării sale până la 27 decembrie.

Citește și: Drulă, despre retragerea PSD în opoziție: Mai rar am văzut așa o lașitate

Ministra Alina Gorghiu a făcut un anunț pe aceeași temă și pe pagina sa de Facebook, precizând încă o dată că „urmărim cazul fiecărui fugar din indiferent ce țară, indiferent de numele lui”.

Nati Meir a fost dat în urmărire internațională, fiind emis pe numele său un mandat european de arestare la 29 ianuarie 2019.

El a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 11 ani de închisoare pentru săvârșirea a șapte infracțiuni de înșelăciune, trafic de influență și luare de mită.

Potrivit comunicatului de presă, în urma localizării persoanei condamnate în Grecia (Rhodos), la 4 noiembrie 2024, autoritățile române au transmis către autoritățile elene mandatul european de arestare și hotărârile judecătorești pronunțate în cauză. De asemenea, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a furnizat informații privind condițiile de detenție de care ar beneficia în cazul predării sale în România. Instanța competentă din Grecia a fost Curtea Dodecaneză de Apel.

Anul acesta, până pe 9 decembrie, au fost aduși în țară 763 de fugari, din 27 de țări, pentru a-și executa pedepsele în unitățile ANP. Dintre aceștia, patru au fost aduși din Grecia.

Diminuarea fenomenului fugarilor reprezintă o prioritate pentru Ministerul Justiției. Ministerul Justiției reamintește că, la 3 iunie 2024, președintele României a promulgat Legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Proiectul de lege a fost inițiat de Ministerul Justiției și prevede ca fugarii să-și achite cheltuielile de aducere în țară.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

O nouă descoperire șocantă într-un cimitir din Slatina: oseminte și un sicriu, ascunse în spatele unui zid fals

O nouă descoperire macabră a fost făcută într-un cimitir din Slatina, unde mai mulți saci în care s-ar afla oseminte […] Citește!

A furat o mașină în care se afla un copil, apoi a intrat cu ea într-un cap de pod. Bărbatul era beat și nu avea permis

Un bărbat de 59 de ani din județul Olt a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar […] Citește!

Bani de la stat pentru încălzirea locuinței! Cine poate primi ajutor în iarna 2026–2027 și unde se depun cererile

Românii cu venituri reduse pot solicita, începând din luna octombrie, ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie, două forme […] Citește!

Amenzi pentru sute de mii de firme de la 1 noiembrie? Obligația imposibil de respectat care pune comercianții în alertă

Sute de mii de firme din România riscă să intre într-o situație complicată de la 1 noiembrie, când expiră suspendarea […] Citește!

Plimbare de 10.000 de lei pe litoral! A intrat cu mașina pe plaja din Cap Aurora și a fost prins după apariția imaginilor pe internet

O plimbare cu autoturismul pe nisip l-a costat scump pe un tânăr de 21 de ani. Acesta a fost amendat […] Citește!

Nădlac: Tânăr de 21 de ani, prins cu peste 7 kilograme de canabis într-un autocar venit din Spania

Un tânăr de 21 de ani a fost prins la intrarea în România cu o cantitate importantă de droguri, în […] Citește!

Pitești. „Cărți vii” pentru elevi și studenți la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”

O activitate deosebita a avut loc luni, 12 octombrie, la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș. Este vorba despre proiectul „Biblioteca Vie”, realizat […] Citește!

A furat o mașină în care se afla un copil și a intrat cu ea într-un cap de pod

Un incident grav a avut loc în județul Olt, unde un bărbat de 59 de ani este acuzat că a […] Citește!

Gest remarcabil al unui pompier argeșean pe Valea Oltului

Weekendul trecut, plt. adj. șef Mihai Călin, din cadrul Detașamentului de Pompieri Bradu – Punctul de Lucru Rociu, a demonstrat […] Citește!

Video. Piteștean reținut de polițiștii rutieri. Prins și băut, și cu permisul anulat

Polițiștii Biroului Rutier Argeș au continuat cercetările într-un dosar de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului […] Citește!

Argeș. Mandatul de consilier județean al lui Constantin Ivan a fost validat

Tribunalul Argeș a admis marți, 13 octombrie 2026, cererea Consiliului Județean Argeș de validare a mandatului de consilier județean supleant […] Citește!

Chiriile, motorina şi benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026

Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a […] Citește!

Omul săptămânii

Gheorghe Badea

Opinie

Ce nu face statul face privatul. Gheorghe Badea, în cazul de faţă

Din ediția tipărită

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete

Centrul Universitar Pitești și extensiile sale au marcat începutul unui nou an academic

Luni, 28 septembrie 2026, a fost ziua care a marcat începutul unui nou an universitar pentru multe facultăți, cum de […] Citește!

Căruţa înaintea boilor fotovoltaici de la Câmpulung

O recentă rectificare bugetară efectuată de legislativul câmpulungean a transferat niște bănuți de la eternele și neimplementatele proiecte de piste […] Citește!

Ameninţări deşarte din partea lui Lasconi! Iar dă în judecată pe cineva

Atunci când se simte lezată de afirmațiile unor opozanți sau contestatori, primărița Câmpulungului fie vine cu o replică de blochează […] Citește!