
# Fragmente halucinante din discusul noului președinte al Handbal Club Argeş în faţa consilierilor judeţeni
La ultima şedinţă a Consiliului Judeţean de vineri, 13 noiembrie, a participat şi noua echipă de conducere a HC Argeş, clubul de handbal finanţat de Consiliul Judeţean. Noul preşedinte al clubului, Alexandru Isop, le-a vorbit consilierilor judeţeni, încercând să îi convingă să aloce în continuare fonduri handbaliştilor. Alexandru Isop are 67 de ani şi nu este deloc străin acestui sport, până în anul 1998 fiind arbitru internaţional de handbal. A mai fost şi director economic la Automobile Dacia, unde a lucrat 28 de ani, în prezent fiind pensionar.
Patrimoniul clubului de handbal: o maşină de spălat rufe
Noul preşedinte al HC Argeş şi-a început discursul prin a-i pune la punct pe consilierii judeţeni care începuseră să vocifereze în sală, în momentul în care a luat cuvântul. Pe Nicuşor Diaconescu, cel mai vocal consilier, l-a redus la tăcere după ce i-a reamintit că l-a sprijinit în tot ce s-a putut şi că nu l-a deranjat cu nimic, ameninţându-l totodată că va da pe faţă „lucruri murdare”. Isop s-a mai lăudat că a inventat handbalul de performanţă în Argeş, în anul 1976, şi că a constituit echipa managerială a HC Argeş doar din „experţi contabili sau economişti”. „M-am orientat spre oameni care sunt experţi contabili sau economişti pentru că am văzut că sunt foarte multe nebuloase şi foarte multe vorbe despre Handbal Club. Am lucrat 28 de ani, 5 luni şi 10 zile la Automobile Dacia, unde am fost director executiv economic. Sunt mândru că în Automobile Dacia am rezistat şi n-am pus niciodată pixul la poliţie, la DNA, la DIICOT sau mai ştiu eu unde. Vă mai spun că sunt un tătar: prefer să moară HC Argeş decât să încalc legea. Cu mine nu mai poţi greşi a doua oară dacă ai băgat botul, că nu mai lucrezi cu mine. A greşit odată, te-ai ars! Mai ales când este vorba de bani publici sau de cei pe care îi strângi cu greu”, a spus Alexandru Isop. Acesta a mai vorbit şi despre situaţia dramatică în care se regăseşte echipa de handbal a judeţului. A aruncat numeroase acuze şi în direcţia fostei conduceri, care ar fi falimentat clubul, mărturisind că patrimoniul clubului se rezumă doar… la o maşină de spălat rufe. „La ora asta, Handbal Club Argeş este identic egal cu Handbal Club Milogu Argeş! Din vina celor care au condus până în prezent, în cont, adică pe cardul din buzunarul meu, se află un leu şi 20 de bani! Trebuie plătiţi la Regia Consiliului Judeţean, 230.000 lei. Deja avem un executor, aşteptăm sechestru, dar problema este pe ce se pune sechestru, pentru că patrimoniul lui HC Argeş este o maşină de spălat rufe. Nu are sediu, nu are telefon, nu are un laptop, nu are nimic”, a dezvăluit preşedintele clubului.
Isop: „Dacă mă duc la Benone Lazăr şi-i cer 25.000 lei pe lună, o să-mi zică: cum să-ţi dau, să bea nenorociţii ăia?!”
Alexandru Isop a mai precizat că echipa de handbal masculin mai are în prezent doar 9 sportivi, întrucât vechea conducere a dat liber de contract celui mai bun jucător, în timp ce un sportiv e grav accidentat şi trebuie operat de urgenţă, intervenţia chirurgicală costând 56 de milioane lei vechi. Preşedintele HC Argeş a mai adăugat că o parte din sportivi sunt „morţi de foame” pentru că nu au locuri de muncă şi nici nu li s-a dat nicio indemnizaţie de sportiv sau de efort, deşi „au jucat la Campionatul Mondial Universitar cu Consiliul Judeţean Argeş pe piept”. Isop le-a mai spus consilierilor judeţeni că, dacă îşi vor asuma rolul de Batman şi vor scoate clubul de handbal la liman, va realiza un parteneriat cu Universitatea Piteşti pentru suportul logistic pentru antrenamentele sportivilor, respectiv sala de sport pe care Universitatea o are şi că va promova elementul local, prin crearea unor echipe de juniori în diferite localităţi din judeţ. „Eu nu fac politică, dar să ştiţi că percepţia alegătorilor este catastrofală, pentru că ei nu ştiu că HC Argeş este un club privat. Ei cred că este al CJ Argeş. Domnilor, dvs. aveţi rolul de Batman. Noi suntem agăţaţi de o liană, căzuţi în prăpastie. Dacă vreţi să avem handbal, atunci hai să facem handbal. La câte probleme aveţi cu primării, cu drumuri, să mai aveţi şi alte probleme, să se spună că s-a furat… Ce s-a furat, dacă nu se avea niciun ban? Am auzit că s-a dat şpagă preşedintelui Consiliului Judeţean şi directoarei nu ştiu care. Avem duşmani? Trebuie să ne cunoaştem duşmanii! Eu am făcut sport cu bani negri, cu bani gri şi cu bani albi. Dar s-a terminat vremea când făceai sport cu bani negri şi gri. În ziua de azi dacă vrei să dormi acasă liniştit şi să-ți mângâi copiii pe creştet, faci sport cu bani cinstiţi, fără să furi, fără să bagi botul. Dacă unii au fost tâmpiţi şi au cumpărat două sticle de wisky şi le-au decontat pe Handbal Club Argeş, crăpau la câţi bani au luat, dacă plăteau din buzunar 733 lei?! Ştiţi ce rezonanţă a avut, mai ales când a ajuns în presă chestia asta cu sticlele de wisky şi cu beţia? Noi românii avem o imaginaţie fantastică. Şi-au imaginat orgii acolo şi de fapt sunt două sticle nenorocite! Nu arunc cu pietre în vechea conducere, dar dacă voi constata că au băgat botul, eu, personal fac plângere la Parchet. Nu vreau să fiu complice cu absolut nimeni. Sunt multe firme private, dar dacă ăla citeşte că ăştia fac beţii, ăla citeşte că dăm mită nu ştiu cât, cum să vină să dea bani?! Eu îl cunosc bine pe Lazăr, un manager de mare succes, dar e un şofer nebun. Dacă mă duc la Lazăr şi îi spun: băi, Benone, du-te dracului de tâmpit – că aşa se vorbeşte cu oamenii, pe limba lor – dă-mi şi mie 25.000 pe lună de la tine, că e un fleac. O să-mi spună: du-te, mă, dracu, directore, de-aici – că aşa vorbeşte. Cum să-ţi dau 25.000, să bea nenorociţii ăia?! Curve aduc? Aşa se vorbeşte cu ăsta care are bani mulţi. Dacă îi luăm 25.000 pe lună lui Lazăr, noi toţi ăştia de aici, suntem buni, fraţilor!”, le-a mai spus preşedintele HC Argeş consilierilor judeţeni.
Iustina Harco-Burcea



0 Comentarii