Alexandru Boiu, profesorul piteştean care a scris o carte cu Mironov

de | 22.09.2022 12:00 | Actualitate, Cultură, Home

A fost o celebritate a Piteștiului, repede uitată, din păcate. Nu e prezent în niciun dicționar și nici în memoria colectivă. Alexandru Boiu (născut la Cuza Vodă, Ismail, Basarabia, la 25 mai 1941 – decedat la Piteşti, la 4 mai 1990) a fost profesor de fizică, publicist și cercetător local. Stabilit la Piteşti din 1971, a predat la Liceul „Alexandru Odobescu” (1971-1974) și la Liceul „Ion Barbu” (pe atunci de Germană, apoi Industrial 5), între 1974 și 1990. Dintre cărțile sale, enumerăm „Paradoxuri celebre. Enigme şi curiozități ale naturii şi ştiinței” (1981), „Celebrități ale ştiinței. Premiul Nobel şi laureații săi” (1982), „Chei pentru univers” (1984), „Natura gândită” (1987), „Proiecte planetare” (1988, 2006, în colaborare cu Alexandru Mironov). Numeroase studii și articole au rămas risipite în paginile revistelor „Ştiință şi tehnică” și „Argeş”.

Despre Alexandru Boiu am vorbit cu Alexandru Mironov, o autoritate în domeniul popularizării științei și a literaturii de anticipație, fost ministru și fost consilier prezidențial, prezent la Centrul Cultural Pitești, ca invitat al lui Ahmed Jaber, pentru a vorbi despre anii în care a participat, ca profesor de matematică, la reforma învățământului din Maroc.

Citește și Fonduri insuficiente pentru amenajarea Casei Memoriale „Elisabeta Rizea”

„Am scris împreună «Proiecte planetare», care s-a vândut din prima zi”

Cum ați ajuns să-l cunoașteți pe profesorul de fizică piteștean Alexandru Boiu, cu care ați scris împreună o carte? Ați fost în acea perioadă la Pitești, cum v-ați împărțit capitolele? Cum ați scris cartea „Proiecte planetare”?

– Alexandru Boiu, profesor de fizică, bun profesor, eminent, reușea și să iasă în străinătate la câte un congres, unde era cu sanviciurile la el, dormea pe unde apuca, dar când se întorcea, reușea să scrie foarte bine și pentru „Știință și tehnică”, și pentru „Argeș”, pentru revistă. La un moment dat, i-a apărut o carte bună de tot, „Chei pentru univers” se cheamă. Ne împrieteniserăm, îl chemam la revistă, la „Știință și tehnică”. Și el mă tot bătea la cap, „hai să facem o carte pentru viitor!” Nu l-am luat în seamă la început. Îmi zicea, „dacă dv. veniți cu temele și subiectele, eu fac materialele, fac partea de știință”. Și-atunci a ieșit o carte care se numește „Proiecte planetare”. Dar greu ne-am apucat de ea! Eram prins în atâtea proiecte, încât nu aveam timp efectiv de scris. Și, până la urmă, el m-a convins. Se strânsese un dulap întreg de notițe pentru ce urma noi să facem. Și-atunci m-am apucat de scris într-o zi, într-o tabără de pionieri la Florești, eram „profesorul Știe tot”.

Se făcea foc de tabără, eram pasionat de viitorul copiilor, nu vă închipuiți cât de mare era setea intelectuală atunci. Ascultam îndeosebi B.B.C., emisiunile de știință, am început să-mi imaginez cum cărăm ghețari de la Polul Sud până în Sahara, cum schimbăm planeta. Când am terminat poveștile, i le-am dat lui Sandu Boiu, iar el a găsit toate datele și a făcut câte o mică demonstrație științifică pentru fiecare, că se poate.
Cartea am dat-o la Editura Albatros, lui Mircea Sântimbreanu, s-a uitat bizar la mine, am obținut toate aprobările, nu erau probleme, era una optimistă, și s-a aprobat un tiraj de 70-80.000 de exemplare. Am primit doar patru exemplare de semnal din partea editurii, ca și Sandu Boiu. Din prima zi când a apărut, am mers la Librăria „Mihai Eminescu” din București, să mai cumpăr vreo 20 de exemplare, pentru a le dărui unor prieteni. Iar o doamnă librăreasă mi-a spus: „N-avem, dom-ne!” „Stați, că abia azi a apărut, iar eu sunt autorul!” „Să fiți sănătos! S-au dat” Tocmai de aceea, am scos și ediția a doua, prin 2006, că nu se mai găsea. Nu vă închipuiți cât eram în stare să plătim atunci pentru o carte interesantă. Peste două săptămâni am fost invitați la o întâlnire cu cititorii la Casa de Cultură a Tineretului pe tema acestei cărți.

Citește și Mutu’, căluşarul tatuat şi tatuator!

Tinerii veniseră cu cărțile cumpărate, care erau subliniate peste tot, făcute harcea-parcea, mă rog, tot ce poate face un scriitor fericit. Vine revoluția, iar urmașii celor de la Editura Albatros îmi propun să scoatem ediția a doua, să facem bani mulți, dar Sandu Boiu moare pe neașteptate, iar eu eram vârât în atâtea emisiuni de radio și televiziune, nu am putut imediat. Mai ales că greșisem… viitorul, nici viitorul nu mai e ce a fost, trebuia să schimb multe date și să inventez noi personaje în așa fel încât să se potrivească cu noile perspective. Și așa am purtat în minte această carte până în 2005, când am semnat contractul. Poate îi vine în minte vreunui prieten să mai scoată o nouă ediție, deși condițiile sunt altele. La prima, mă duceam la copiii mei și la copiii lui Sandu, le citeam câte un capitol, să vedem dacă înțeleg, dacă le place. Acum s-ar putea face un serial tv pornind de la fiecare capitol. Da, am luat idei și de la Jules Verne, dar le-am rescris, am pus alte cuvinte, apropierile au fost observabile doar de mine și de Sandu; noroc că nu m-a luat niciun critic literar să-mi spună: „hai, frate, l-ai furat pe Jules Verne”.

Citește și NASA, locul unde am văzut pe viu Războiul Stelelor

„Poate se va face un muzeu pe Lună”

Am fost vecin cu dl. Boiu, stăteam în gazdă la unchiul meu într-un bloc de la „Fortuna”, îl vedeam mereu îngândurat, avea cărți până și pe balcon…

– Cărți pe care le și citea! Ar merita o evocare separată Sandu Boiu, care a murit foarte tânăr, și mă gândesc acum să fac, prin revista „Știință și tehnică”, când merg în două-trei orașe pe lună, discuții pornind chiar de la cartea noastră „Proiecte planetare”. Școala nu-i de ajuns.

O întrebare naivă. Credeți că Neil Amstrong chiar a pășit pe Lună în 1969? Au trecut 53 de ani de atunci și nimeni nu a mai călcat pe Lună…

– Ar trebui să deschideți o casă de pariuri pentru asta! Poate se va face un muzeu pe Lună care să descopere urmele pașilor lui și toate obiectele rătăcite acolo, chiar și un vehicul abandonat…

Credeți că literatura de anticipație e cu un pas în urma oamenilor de știință în prezent?

– Da, cred. Oamenii de știință dispun de tehnologia necesară și și-au fixat ca termen colonizarea Lunii, în locuințe subterane, dotate cu oxigen, anul 2061, la o sută de ani după primul zbor în spațiu al lui Iuri Gagarin. De altfel, Elan Musk și-a propus să fie înmormântat pe Marte și cred că va reuși, pentru că este un om care se ține de cuvânt. El speră că, pe la 2050, circa un milion de oameni să trăiască pe Marte, „planeta roșie”.

O ultimă întrebare. S-a zvonit că Google a ajuns la conștiință de sine, că și-a pus întrebarea „Cine sunt eu?” E adevărat?

– Deocamdată e un zvon, dar nu va dura mult timp până va ajunge la asta!


Articol scris de Jean Dumitrascu

Distribuie!

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *